Naruto Fan-Club Romania
Bine ai venit!
Sperăm să te distrezi pe forumul nostru.

Sfat: Pentru a avea acces la toate informațile forumului si pentru a face parte din comunitatea noastră, te rugăm sa te înregistrezi.
Naruto Fan-Club Romania
Bine ai venit!
Sperăm să te distrezi pe forumul nostru.

Sfat: Pentru a avea acces la toate informațile forumului si pentru a face parte din comunitatea noastră, te rugăm sa te înregistrezi.

Naruto Fan-Club Romania

Un forum tematic Naruto dedicat experienţei unice de a deveni un ninja!
 
PortalAcasaUltimele imaginiCăutareConectareÎnregistrare
Boruto episodul 154 îl puteți găsi AICI

 

 Mitologie la mâna a doua

In jos 
3 participanți
AutorMesaj
Ina
Kaigai
Kaigai
Ina


Ryo : 0
Likes : 23

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeSam Feb 25 2017, 17:19

Prolog
 
Legendele din frumosul orăşel din vestul Texasului au devenit aşa de morbide şi de ireale, încât mulţi au crezut că bătrânii au luat-o razna şi că de la o vreme oamenii nu mai conştientizează ce zic sau văd.
 Eh, se pare că aceste legende sunt despre un spirit malefic ce cutreiera străzile pustiite ale orăşelului în căutare de suflete pe care le putea devora.  De când au început să dispară tot mai mulţi localnici, bătrânii s-au panicat, aşa că au chemat-o pe unica vrăjitoare din lume: Zaleya Farawan. O femeie unică-n lume, nu doar pentru puterile sale, ci şi pentru aspectu-i divin. Frumuseţea-i diafană te făcea să-ţi pierzi minţile. Păru-i ca de nea îi ajungea la glezne, iar ochii negri precum Iadul, odată ce te aţinteau, împietreai. Ea a fost aleasă pentru a face spiritul să dispară. Dar se pare că era puternic, nu era un alt spirit rătăcitor. Era însuşi Rosier, demonul senzualităţii şi al iubirii bolnave, un demon ce preferă să-şi savureze prada în timpul unui act obscen şi pervers... un blestem al seducţiei şi al păcatului carnal.
Totuşi, din cauza vârstei sale, Zaleya nu avea destule abilităţi şi nici cunoştinţe prea dezvoltate. Aşa că a făcut cel mai sigur lucru: l-a sigilat într-un subsol al unei case de multă vreme părăsite, care zăcea la umbra unui falnic copac de sute de ani. Ca să fie siguri că nimeni nu o să se atingă de acea casă, au pus spiritele karata, ce le avea în posesie Zaleya, să păzească locul de orice suflet de muritor care e mânat de curiozitate spre acele secrete.
Timp de 50 de ani totul a fost bine, nimeni nu a mai dispărut, nimeni nu a călcat pe acele pământuri păzite de spiritele veşnice, iar Zaleya s-a bucurat de venirea pe lume a unicei ei nepoţele, Nyx. Născută la lumina lunii pline, fetiţa cu ochişori albaştrii a primit numele unei zeiţe, dar nu oricare zeiţă, ci Zeiţa Nopţii. Păru-i roşcat se vedea deja, iar frumuseţea diafană o întrecea pe a bunicii sale care, la vederea ei, lacrimile i-au roit pe obraji. Dar nu lacrimi de bucurie şi nici de tristeţe, ci împreunate într-un şuvoi de sentimente ce o va duce la pierzanie. Atunci, un sacrificiu sub clar de lună a rănit-o mai tare pe Zaleya, propria fiică murind născând-o pe fetiţa gingaşă, fără vreo vină în viaţă. A dorit doar ca fiica ei să fie fericită şi să nu se gândească la posibilitatea ca ea să fie cauza morţii mamei ei.
În acea noapte, lupii de pe stâncă au urlat la lună, iar restul naturii a amuţit, parcă moartă. Cerul nu a avut stele, iar luna îi plângea de milă bietului prunc, în linişte, de parcă orice sunet ar fi putut-o speria.  Dar, în liniştea de criptă ce s-a aşternut atunci, o voce a spart-o, iar cuvintele puţine ce au răsunat, au făcut ca viitorul bietei fetiţe să nu mai fie liniştit. Acele câteva cuvinte au făcut ca natura să se cutremure, iar luna să-şi găsească loc de ascundere după un nor protector. Acele cuvinte care s-au întipărit adânc în mintea bătrânilor şi mai ales în cea a Zaleyei rămăseseră parcă gravate în subconştientul lor. Acele cuvinte au fost: „Regina mea a sosit"


Anii au trecut, iar Nyx a devenit o domnişoară superbă de 18 ani, cu păru-i ca lava din Iad şi ochii...  acei ochi îi amintesc mereu bunicii ei acea seară, acel cer superb şi de fiecare dată îi amintesc de cuvinele acelui diavol. Ştia că va veni o zi în care trebuie să-i spună şi ştia că destinul e deja ţesut cu aţă neagră... dar nu credea că totul o să vină aşa de repede.
Sus In jos
Cristi
Kaigai
Kaigai
Cristi


Ryo : 2
Likes : 5

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeSam Feb 25 2017, 21:24

Aparent Ina a revenit cu un fic nou nouț, oarecum. Aștept capitolele, Inaa, deci hai mai repede cu ele.  Buna
Sus In jos
Aimejes
Kaigai
Kaigai
Aimejes


Ryo : -1
Likes : 3

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeDum Feb 26 2017, 13:22

Oh god, ești clar făcută pentru asta. Aștept cu nerăbdare să continui și sper că o sa mai apară demoni, îmi plac chestiile astea, doar știi. :3
Sus In jos
Ina
Kaigai
Kaigai
Ina


Ryo : 0
Likes : 23

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeJoi Mar 02 2017, 23:25

Capitolul I - Amintiri
 
Luna-i dezmiardă chipul palid, încadrat în rama-i roşie ca sângele proaspăt. Ochii îi sunt oglindă astrului singuratic, iar lumina din ei parcă e Raiul însuşi! Părul lăsat liber în plete pe spate îi dau o aură feciorească, iar tricoul lung ce-i ajunge până la jumătatea coapsei îi scoate picioarele în evidenţă, nişte picioare atrăgătoare pentru care orice model ar face crimă. Privirea-i era aţintită spre cer, numărând stelele, parcă ar fi un copil ce văzuse după mult timp acele mici perle ale boltei cereşti. Pervazul pe care sta era frumos aranjat, ca un fel de pat în care mici perne colorate dormeau neatinse nopţi la rând, iar la revărsarea luminii luni locul era ocupat de frumoasa fată cu ochi senini. Începu a fredona un cântec ce-l auzise de multe ori de la bunica ei, pe când era doar o copilă fără habar de nimic, dar nici că acum era mai presus, aşa gândea ea.
 Un ciocănit scurt o întrerupe pe roşcată, privirea ei părăsind cerul şi îndreptându-şi atenţia spre persoana ce a intrat pe uşă, fără a primi un acord sau ceva:
–Bunico?
Răsună vocea cristalină a fetei, dându-se jos de pe pervazul anume construit şi aranjat pentru serile ei de melancolie. Apucă o pereche uzată de pantaloni de pijama, dar care erau perfecţi pentru ea şi gusturile ei, de pe covorul pufos şi crem ce era cu măiestrie aranjat în faţa patului ce era lipit de colţul camerei unde nu se zărea vreo fereastră. Pe când nu era lună plină, ea nu suporta lumina venită doar de la stele, aşa că şi-a reamenajat camera şi puţinele lucruri din ea. Patul l-a mutat în colţul întunecat al încăperii, fix lângă pervazul mult-iubit. Un birou din lemn bun şi de calitate era aşezat lângă pat, la căpătâi, cu veioza neagră şi simplă îndreptată spre pernă. Şifonierul îşi avea locul lângă uşa de la intrarea în încăpere, de culori închise şi cu două uşi pe care erau încorporate doua oglinzi mari şi frumoase, bine îngrijite. Pervazul şi uşa de la intrare erau faţă-n faţă, aşa că nu se sinchisea să aprindă lumina pentru persoana ce intrase pe uşă, credea ea că-i destul de bine cum era:
–Nyx, draga mea, eu trebuie să merg până la doamna Paye să o descânt. Te descurci singură?
Bunica ei era nimeni alta decât Zaleya, frumoasa vrăjitoare ce cu timpul, a înaintat în vârstă, dar frumuseţea şi-a păstrat-o neschimbată. Părul totuşi şi-l tunse, iar acum albul imaculat se întindea până la fesele-i încadrate în nişte pantaloni uşor strâmţi, de blug, ce-i făcea aura să pară mai tinerească. Tenul tot la fel de perfect si fără impurităţi îl avea, iar asta o făcea să fie mândră de sine însăşi, dar mai ales o făcea pe Nyx să se simtă mai în largul ei pe lângă o femeie de 86 de ani ce i-a rămas unica familie.
Doamna Paye era o buna prietenă a mamei lui Nyx. Nu avea mai mult de 60 de ani, iar înfăţişarea îi era ca a unei mame tinere. Veselia ce o emana cândva i-a făcut copilăria micuţei roşcate să fie numai soare şi curcubeie, dar de la un timp, femeia a căzut la pat şi se pomenea că aude voci şi că micuţa-i casă e în lanţurile demonilor. Deigur, Nyx ştia de la vârsta fragedă de 10 ani cum şi ce este bunica ei, ce trebuie să înveţe şi ce o să devină. Totuşi, Zaleya a trecut cu vederea un mare amănunt... iar acela nu era un subiect de joacă.
Fata, după ce se îmbrăcă, să fie decentă în faţa bunicii ei, îi răspunse cu mare bucurie că se descurcă şi că poate să stea peste noapte la biata femeie, ca să o mai liniştească. Adevărul era că tare mult ţinea la doamna Paye şi că dacă nu ar mai fi, s-ar simţi singură. O simţea ca pe o figură maternă, nu că bunica ei nu ar fi, dar ceva lipsea din relaţia celor două:
–Atunci bine. Să nu ieşi din casă, sunt câinii vecinei liberi.
Zaleya ştia că Nyx nu o să pună geană pe geană în acea noapte, aşa că nu se sinchisi să-i spună „noapte bună" ci doar să o sărute pe creştet, într-un mod iubitor şi părintesc şi să închidă uşa albă după ea. Pe când cobora la parter, camerele lor fiind la etaj, simţi un junghi în ceafă, iar atunci ştiu. Nu avea cum să amâne asta, nu avea cum să distrugă viitorul singurei ei amintiri de la prea-frumoasa Hemera, decedata-i fiică. Singura sa rază de soare din viaţă se stinsese la ceasul ce bătea miezul nopţii, pe când luna, falnică şi graţioasă, se oglindea perfect în trupul pruncului adus pe lume. Raza ei de soare ştia ce viitor o sa aibă fetiţa, dar nu a lăsat-o inima să lepede pruncul. Poate că unii ar zice că nu e posibil aşa ceva, dar micuţa Nyx nu este o vietate cu sânge bun şi nici o biaţă muritoare, precum restul. Femeia aceea, Hemera, nu putea face copii, era stearpă. A făcut, la răscrucea dintre viaţă şi moarte, un pact cu diavolul, cu însuşi Lucifer. Încă îşi amintea biata Zaleya de vorbele fiicei ei: „Te rog iartă-mă, mamă! Am vrut doar... a-am vrut do-doar să-mi ţin în braţe fetiţa!" Plânsetele ei nu au încetat în prima săptămână... nici în următoarele luni, până la a opta lună când realiză că o să aibă o fetiţă şi că o să fie fericită.
Lucifer o iubea pe Hemera, o dorea cu toată fiinţa lui de diavol şi de prinţ al Iadului! Însă, pe când trebuia să se nască pruncul, Rosier îi scrise fetiţei viaţa cu sângele său pe un caiet alb, furat din Rai de către o nimfă ce şi-l dorea pe demon doar pentru o noapte. Acest târg fu repede şters din istorie, iar cu cele câteva cuvinte, i-a pecetluit copilei că a sa soţie va fi. Dar ce îl încânta, era că acea fetiţă trebuia să fie al lui Lucifer, iar la auzul veştilor cum că viitoarea-i fetiţă va fi regina unu bastard tiran şi profitor, nu a putut sta degeaba. Iadul clocotea, iar Raiul amuţise. Lucifer nu putea permite ca draga-i iubire să sufere, aşa că i-a propus să vină cu el în Iad, unde aveau să trăiască până a lor fată ce trebuia botezată Nyx, v-a veni singură la ei. Femeia acceptă, credulă şi naivă, precum o muritoare ce era. Lucifer, la miez de noapte, pe când femeia îşi dezmierda copilul, i-a luat sufletul Hemerei şi l-a ascuns în Iad, într-un glob de lavă ce îl tine lângă dânsul mereu, fără ca cineva să se atingă de sufletul pur ce este pus în bila de foc. O putea avea când dorea, putea face dragoste cu ea de fiecare dată când voia! Iar ea cu timpul a ajuns să fie dependentă de el, devenind un animal de companie, o păpuşă în ghiarele lui Lucifer.
Dar, fără ca cineva să ştie ce se va întâmpla, Nyx a crescut, Zaleya s-a împăcat cu ideea că fiica i-a fost blestemată iar încurând şi nepoata sa va deveni o componentă a Iadului, dacă nu cumva destinul i-a fost o minciună.
Fără să mai stea pe gânduri, Zaleya ieşi pe uşă şi înaintă spre casa părăsită, stând lângă cadrul vechi de ţinea o bucată de lemn pe balamale, deschizând cu un scârţâit sumbru, rostind ferm:
–Nu o să te atingi de nepoata mea, vierme!
Doar o secundă trecu, iar în pragul uşii se ivi un bărbat aşa de chipeş, aşa de senzual... aşa de malefic. Rosier îşi îndreptă ochii de un negru înfiorător spre negrul Iadului ce-l poseda Zaleya, nelăsându-se intimidată de statura acestui demon:
–Ai îmbătrânit, Farawan. Incă mai ai forţa să mi te opui?
Vocea sa era lină precum un tors de pisică sălbatică. Dar ştia femeia că era doar faţada unui demon ce merita stropit cu aghiazmă şi descântat de ursitoarele munţilor Himalaya. Nu se lăsă intimidată şi se aventură lângă cadrul uşii, ştiind prea bine că nici cu respiraţia nu avea el să treacă:
–Să stai departe de nepoata mea! Poate-s eu femeie bătrână, dar doar peste spiritul meu vei putea vedea chipul scumpei mele Nyx.
Rosti cu hotărâre şi îndârjire, în timp ce-l privi pe brunetul care o privi pentru câteva secunde amuzat. Se retrăgea uşor, păşind cu spatele şi spuse pe un ton cât se poate de blajin:
–Nu o sa stea ea departe de mine. Mi-e sortită, îi sunt sortit. Raza mea de lună îmi va lumina Iadul în care tu m-ai închis, iar atunci când va păşi în el... va fi doar a mea şi a dorinţelor mele.

Termină de vorbit şi dispăru din raza vizuală a femeii care se întoarse şi porni spre casa doamnei Paye. Avea de făcut un descântec şi de limpezit mintea-i tulbure si înceţoşată. Dacă până la ziua de naştere a nepoatei ei, care va fi peste două zile, nu va reuşi să o facă să părăsească oraşul, putea să-şi ia zilele mai bine decât să o ştie sub mrejele şi lanţurile acelui demon fără inimă care ar putea să o ranească pe firava-i lumină, să o stingă şi să o preschimbe într-o lumânare ce nu mai face altceva decât să servească la ordin întunericului.
Sus In jos
Ina
Kaigai
Kaigai
Ina


Ryo : 0
Likes : 23

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeDum Apr 30 2017, 19:04

Capitolul II - Vise şi clape


În acea noapte Nyx a cântat la pian. Vechiul pian al mamei sale care trona în mijlocul camerei medii a tinerei. Un pian aşa de frumos şi lustruit, negru, cu clape îngrijite. Lumina lunii îi mângâia mereu clapele şi parcă voia să ştie a cânta şi ea la fel de frumos precum tânăra roşcată. Degetele ei firave au dansat pe clapele albe ce scoateau la rândurile lor sunete melodioase, dar triste. Deşi nu plângea ea însăşi, clapele o făceau în locul ei, scâncetele lor răsunând în ecouri surde de fecioară ce parcă, fără regret şi cu mult amar, se dăruieşte unui tiran ce nu o merită. Nu s-a oprit nici când degetele i-au amorţit, nici când vederea-i era întunecată de pierderea magiei lunii. Dorea să-şi termine geamătul de sentimente ce izvorăsc precum picurii de ploaie în toi de vară în zonele cu precipitaţii bogate. Dar nu a putut! Nyx îşi retrage mâinile, parcă nervoasă pe ea însăşi, iar cu o mişcare bruscă, loveşte clapele care nu mai scâncesc la atingerile ei fine, ci răsună ca tunetele din miezul furtunilor. Ştia că nu o să termine vreodată să cânte acel cor de zei... ştia că nu o să îi cânte mamei sale toată piesa compusă de ea. Mama-i fusese artistă, o adevărată comoară alături de al ei falnic pian ce din timpurile copilăriei mult îndepărtate, îi fusese sprijin în sentimentele de frică, spaimă, groază... dar şi fericire şi melancolie. Se simţea datoare faţă de acea fiinţă care i-a dat viaţă... dar dacă ar şti că a fost rodul unei iubiri oarbe şi aruncată în ghearele pasiunii frivole însăşi, ce ar crede despre acea fiinţă unică pentru ea? Ar merita suferinţa ce-o macină pe dinăuntru, doar ca să ce? Ca să se freamăte singură în timp ce mama sa se desfrânează cu al său tată întunecat.
Condusă de oboseală şi de plecarea lunii pline, Nyx se duce spre pat şi îşi dă pantalonii jos, rămânând în acel tricou care o făcea să arate demnă de numele ce-l purta. Se aşează pe pat, iar cu un ultim oftat, sopteşte către sine:
–Noapte bună şi ţie.
Dar visele ei nu sunt negre, incolore sau amintiri, ci se trezeşte într-o cameră ce e luminată prin geamul mic de sus. Un dreptunghi cât o mână şi lat cât o palmă se întinde sus pe peretele din ciment, fără alte adăugări. Se simţea straniu visând aşa ceva, dar era conştientă că e doar un vis şi nimic nu o să o afecteze în cubul de ciment în care era prinsă precum într-o colivie prost construită.
În spatele ei, fără ca ea să simtă, un bărbat cu ochi de prădător se uita la ea. O analiza îndelung şi se visa deja dominând-o.  Îi analiza curburile corpului care, pentru el, erau perfecte. Sânii fermi ascunşi de materialul negru al tricoului te intrigau şi te înnebuneau, mai ales pe bărbat. Dar nu! Nu putea să o aibă aşa, fără ca ea să vină la el. Voia să fie diferit acum, voia să primească atenţia cuvenită! Voia să îi cadă în genunchi şi să-l implore să-i arate ce este plăcerea carnală şi cât de dureros de plăcută este. Voia... să domine!
–Hei.
Se auzi vocea uşoară a fetei în momentul în care se întoarse şi îl privi pe brunet cum o analiza. Nu era un salut simplu, ci mai de grabă un avertisment să-şi ia ochii de pe ea. Nu-i plăcea să fie privită, nici măcar în visele-i ciudate care de o vreme, se înmulţeau treptat. Mai fusese în vise dusă pe un câmp de flori unde şerpii erau tulpinile florilor. Mai fusese în deşert, unde simţea pe propria piele cum e să arzi, cum e să te simţi gol si cum e să rabzi de sete. Simţea mereu ce se întâmplă, iar asta o neliniştea, dar după-şi revenea, crezând că sunt doar rodul imaginaţiei ei şi a oboselii, evident.
–Nyx...
Rosti bărbatul numele fetei cu aşa sezualitate, că orice femeie s-ar fi topit la auzul glasului său, dar nu roşcata aceasta. Poate că stârnise ceva în ea, poate doar o umbră de căldură, dar ceva mult mai mare se năştea în ea, şi amune frica. Detesta astfel de vise în care oamenii necunoscuţi o ştiau. Detesta să ştie că poate există! Dar mai ştia că dacă doreşte, se poate trezi, aşa că nu dădu înapoi, deocamdată.
–Iar tu eşti?
Întreabă domol fata, glasu-i ca de înger făcând vagi ecouri în surdină. Ah, cât de frumos suna acest sunet pentru bărbatul ce o privea cu ardoare şi dorinţă. Gândurile obscene, pline de ţipete şi amalgamuri de sentimente, erau prea mult şi nu mai putea rezista. Trebuia să-şi revendice regina ce a aşteptat-o mai bine de 18 ani de zile. Tot ce voia acum era să-i fure un prim sărut, o primă mângâiere fără faţade... iar după... după ce îşi putea alinta prada cum se cuvine, putea să o facă a lui şi putea să o domine din toate punctele de vedere. Dorea să o domine. Nu, era nebun după acest lucru! Nu mai putea rezista să nu o trântească de un perete, să o sărute cu foc în timp ce ea gemea de durere din cauza impactului. Să o strângă gentil de gât, doar cât să o sperie şi să-i simtă sângele cum fuge prin tot corpul ei gingaş. Iar când să se aştepte mai puţin, să îi despice corpul în două, până când cea a mai rămas din ea să se scurgă pe podea şi singurele sunete venite din partea ei să fie scâncete de durere, dar în interior să fie placerea divină oferită de un demon al păcatului carnal. Să se simtă murdară şi folosită şi să-şi dorească să se rănească pe sine însăşi. Să simtă cum esenţa lui încă îi este în corp şi mai presus de atât, să simtă cum devine a sa!
–Îmi poţi spune Rosier, draga mea Nyx.
Răspunse acesta cu o uşoară întârziere, vrând ca glasul să nu-i scape din emoţia ce o avea în el, din dorinţa ce-i mânca fiinţa blasfemitoare. Nu întrerupse contactul vizual, nici nu se sinchisi să-şi ascundă rânjetul de prădător satisfăcut că victima se predă de bună voie. Atâta timp cât nu-l respingea, el era calm, dar ardea tensiunea între ei, iar ca să facă un pas în faţă, Rosier rosti blajin:
–Acest vis este sumbru... doreşti a mă vedea în carne şi oase?
Expresia sa nu prea era potrivită. Trupu-i şi carne erau ţinute sub lacătul vrăjit al pivniţei din acea casă blestemată. Doar al său suflet putea să pângărească interiorul casei, fără a da ochii cu cineva din cauza restricţiei. Dacă putea să-i atingă sângele fiinţei din faţa sa, dacă putea gusta ca un tiran din elixirul vieţii reginei sale... doar dacă...
Fata îl privi cercetător, dar nu putu să treacă de ochii săi care parcă o îngheţau. Transmiteau ceva, ceva ce nu poate prevesti bine, dar nu voia să stea. Şi aşa era tare curioasă, precum a sa mamă. Dorea să ştie cine e şi cum de a intrat în visul ei atât de adânc. Nu putu să găsească o explicaţie logică, aşa că îl privi pe sub gene, într-un mod în care lui i se părea ispititor şi totodată vulgar, obscen:
–Desigur, Rosier, dar unde?
Vocea-i lină suna precum o melodie, iar numele său, ah, acel nume divin care era sfânt pentru Iad şi pentru plăcere, dar care era păcatul însuşi... aşa un cuvânt rostit de pe buzele sale, asemenea onoare nu putu să nu-l afecteze pe bărbatul ce, pentru câteva zeci de minute, doar se uita la buzele fetei cum se frământă una pe alta, cum se mângâie suav ca să se umezească...cât de obscen, gândi Rosier. Actul său micuţ îl excita şi-l făcu să îşi ia ochii de pe al ei trup, doar ca să constate că vine ziua, iar dacă acea babă îl prindea în visele ei, nu era de bine. Zaleya avea acea putere de a depista răul, mai ales dacă e în casa ei. Cu o mică plecăciune, Rosier rosti:
–Peste fix două zile, raza mea de lună. La amurg, pe când ciorile se înalţă spre văzduh şi când lupii îşi dau ultima strigare. La casa părăsită unde nu a mai călcat picior de om de mai bine de un veac. Acolo aş vrea să ne vedem, să te văd... să ne cunoaştem oficial. Dacă îmi îngădui să-ţi cer a nu spune cuiva de viitoarea întâlnire şi nici de acest eveniment.
Vorbele lui ajunseseră puternic la Nyx, iar aceasta doar dădu din cap în semn de „da" şi nu mai conta că atunci era ziua ei. Nu-i plăcea să-şi sărbătoarească ziua de naştere, deoarece mama sa murise tot atunci, iar asta o întrista.


Deschise ochii şi văzu razele soarelui cum îi mângâie pianul. Se ridică şi se aşeză pe banchetuţa neagră a acestuia, începând a mângâia clapele şi în timp ce se gândea la acest bărbat, numele său îi suna foarte cunoscut. Totuşi, se pierdu uşor în murmurul clapelor şi nu-şi mai lăsă gândul să plece pe cărări nedorite şi mai ales neîntâlnite.
Sus In jos
Ina
Kaigai
Kaigai
Ina


Ryo : 0
Likes : 23

Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitimeJoi Mai 04 2017, 23:13

Capitolul III - Începutul infernului
 
Deşi nu-i spusese nimic, Nyx era foarte neliniştită. Desigur, imediat ce a venit Zaleya, a început să îi propună să plece undeva, la o facultate bună şi să-şi croiască un viitor bun. Fata a refuzat cu vehemenţă tot ce i se propunea, răzpunzând de fiecare dată: „Nu vreau să te părăsesc". Asta îi înmuia inima bătrânei, dar nu voia să sufere din cauză că nu se poate despărţi de unica-i familie. Totuşi, pe la orele amiezii au încetat cu discuţiile acestea, pentru moment, şi au hotărât să se bucure de vremea paşnică de afară. Nyx se bronza nestingherită, nefiind aşa pudică încât să nu fie aproape goală de faţă cu bunica ei, iar Zaleya citea o veche carte de vrăji, ca în fiecare zi. Dorea să fi ştiut vreodată o vrajă prin care să dezbine legăturile acelui demon perfid cu unica-i nepoată:
–Ce vrei să faci mâine?
Era o întrebare simplă, nimic mai mult. Zaleya nu avea de unde şti ce avea în plan fata să facă, sau ştia?
–Nimic interesant, de ce?
Un dialog aşa de simplu, dar care conţine o mică minciună. Nyx ştia că nu trebuie să afle bunica ei de ieşirea ce o are în program, dar în fond, nu era un „lucru interesant" pe care ar putea să-l transforme în subiect de bârfă.
–Doar întrebam. O să fiu plecată şi nu aş vrea să te superi din cauza asta.
Rosteşte supărată Zaleya. Ştia că trebuie să împiedice evenimentul, dar trebuia să facă ceva în acea zi. Deşi zilele de naştere le petrecea cu nepoata ei, noaptea se ducea la mormântul făcut din marmură şi flori din sticlă ce este aşezat precum un antic obiect pe o stâncă abruptă, la ceva depărtare de orăşel. Aşa a vrut să fie înmormântată Hemera şi mama ei i-a respectat decizia.
Acesta a fost tot dialogul dintre cele două femei, până la lăsarea serii, când s-a lăsat frigul şi au trebuit să intre în casă. Zaleya nu a găsit nimic în acea carte, iar Nyx se arse puţin pe spate, dar cu o cremă de la femeia bătrână, o să-i treacă repede. Nu au luat cina, sau cel puţin, nu împreună. Zaleya nu mânca alimente, ci se hrănea cu energia din jur, cu vântul şi cu lumina, cu miresmele florilor şi frumuseţea peisajelor. În schimb Nyx, ca o muritoare ce se crede a fi, a mâncat un simplu măr şi s-a dus la ea în cameră.
Dându-şi hainele de zi jos, rămâne în sutienul simplu şi alb, şi, ca să nu fie chiar dezbrăcată, îşi ia o pereche de pantaloni largi de pijama de culoare neagră. Se aşează în faţa clapelor ce aşteptau să fie dezmierdate de degetele ei firave şi magice, care aveau să le producă sunete de plăcere şi totodată să le facă să se alinieze într-un cânt ca de îngeri veniţi din alte timpuri. Clapele răsunau uşor, parcă având zeci de orgasme la câtă plăcere emanau la atingerile ei, dar aceste sunete se îmbinau dumnezeiesc şi cu cât timpul trecea, ritmul se accelera şi aşa Nyx devenea obosită si nu mai putea destinge clapele, al ei cântec devenind un urlet al pianului spre cer. Aceasta se ridică şi, nervoasă pe sine-şi, se duce la geam şi priveşte-n zare, acolo unde copacul cel mare stă de mai bine de sute de ani, acolo unde lumina nu bate niciodată... acolo unde trebuie să meargă mâine. Dar nu voia să aştepte, iar cu acest gând, se schimbă în nişte pantaloni mulaţi, negri şi subţiri, alături de un maieu de aceeaşi culoare şi structură, fiind pereche. Un hanorac să nu-i fie frig şi deschide uşor uşa de la camera-i întunecată, nefăcând zgomot. Voia să vadă locul ăla şi, dacă se poate, să-l vadă pe tip. Da, trebuiau să se vadă mâine seară, dar dacă ea mergea mai devreme, oare se vor întâlni? Cobora scările cu speranţa că Zaleya doarme şi că nu o să se trezească. Văzând că e întuneric jos, respiră uşurată şi parcurse micul hol spre ieşirea din faţă. Deschise uşa, iar cu un ultim strop de frică, o închise la loc şi o luă la pas spre casă. Zaleya nu dormea, ştia ce voia nepoata ei să facă, dar nu credea că e aşa nesăbuită! Femeia era în sufragerie, pe întuneric şi a văzut-o pe Nyx cum se furişează, cum iese şi cum o ia pe drum spre casa aia blestemată. Nu voia s-o lase să plece, i se rupea sufletul când se gândea cât o să fie de chinuită nepoata ei dragă. Dar nu avea acum ce face, trebuia să fie tare! Lacrimile o năpădiră pe biata femeie şi sufletul parcă plângea în surdină la ce gânduri avea. Nu o să mai audă vreodată acele clape atinse, gemând de plăcere, nu o să o mai vadă pe ea zâmbind ca o şcolăriţă ce a greşit dar nu recunoaşte... nu o să mai vadă copila ce era cândva. Din Nyx va rămâne o simplă fantomă ce, pentru mii de ani, o să bântuie în Iad, legată cu lanţuri de catifea de un demon care i-a făcut viitorul să fie neînţeles.
Pe drum, Nyx se gândea la acel bărbat. Nu era urât, iar acei ochi o intrigau şi o făceau să simtă acea gheaţă pe ceafă care o trimite spre nebunie curată. Părul aşa de superb şi strălucitor se potrivea cu figura-i rece, dar senzuală. Îşi scutură capul şi se uită la casa veche ce i se arată la mai puţin de cinci metri. Avea dreptate, poate nu era o idee bună, dar voia să ştie dacă-l găseşte pe aici. Se apropie cu paşi mici de casă şi, cu cât era mai aproape, fiorii se instalau în oasele ei. Făcu un pas şi parcă se schimbase ceva în jur. Aşa era, dar ea nu ştia. Trecuse de poarta de protecţie a spiritelor bunicii ei. Când Zaleya era în cumpănă şi nu mai gândea raţional, spiritele fugeau la ea şi lăsau poarta neprotejată. Nyx nu avea să ştie ce era schimbat, dar nu o interesa:
–Nyx...
Numele ei se auzi ca într-o şoaptă nedescifrabilă din casă şi, când ea se uită în jur, nu era nimeni. Se uită la casă şi, fiind in faţa bucăţii de lemn cu balamale, o împinse uşor, scârţâitul făcând-o să se teamă puţin. Negru se vedea peste tot, iar ce o neliniştea pe Nyx era că dorea să intre. Era mânată de ceva, sau cineva, spre acel abis negru:
–Nyx...
Numele ei răsună din nou, de data asta mai pronunţat şi, fără să se gândească, făcu un pas în casă. Lemnul sub piciorul ei scârţâi frenetic şi după asta nimic. Iar linişte, iar vântul ce începu să bată cu mânie, iar fiorii pe şirea spinării lui Nyx. Nu vedea nimic, dar parcă îndrumată, mai făcu un pas şi încă unul... altul, până era cufundată în întuneric. Parcă fiind adormită până atunci, Nyx tresări şi se uită în spate speriată, vrând să iasă. Dar când să pună mâna pe uşă, aceasta se închise cu putere şi praful se ridică în aer, dar fără ca Nyx să vadă. Totul era negru, totul era un abis, totul era straniu şi morbid.
–E... e ci-cineva?
Tremura vocea fetei în casă şi ecoul ei se auzi de câteva ori, făcând-o să tremure mai tare. Nu vedea lumina lunii, nu vedea nimic, nici ferestre, nici crăpături. Parcă fiind un semn, simţi ceva umed pe gât şi ţipă de spaimă, făcând paşi în faţă, departe de locul unde stătea. Tremura şi plângea de frică fiindcă nu ştia ce e acolo!
–E cineva?!
Întreabă puţin mai hotărâtă, dar fără putere-n glas. Îi era frică, dar nu ştia de ce. Oare să fie întunericul? Să fie locul? Să fie acel ceva umed care i-a atins gâtul? Orice era, îi era frică şi nu ştia ce poate face. Tremura, dar se oprise din tot când o voce cunoscută s-a auzit lângă urechea ei şi tot ce făcu, a fost să leşine după ce auzi doar atât, soptit pe o voce senzuală ce denota că erotismul folosit în ultimul cuvânt nu prevestea zile liniştite:

–Ne revedem, frumoasa mea... regină!
Sus In jos
Continut sponsorizat





Mitologie la mâna a doua Empty
MesajSubiect: Re: Mitologie la mâna a doua   Mitologie la mâna a doua Icon_minitime

Sus In jos
 
Mitologie la mâna a doua
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» 018 - Mâna
» DB: Episodul 115 - Pune mana pe apa super sacra
» 58 - Asedierea Spitalului: Mâna diavolului se arată!
» Episodul 71 - Momentul impactului! O mână a răului se îndreaptă spre Quincy
» Episodul 349 - Următoarea ţintă! Mâna diavolului se îndreaptă spre Orihime!

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Naruto Fan-Club Romania  :: Fan Zone :: Fan Fiction :: Fic-uri in Desfasurare-
Mergi direct la: