Vizitator
Vizitator
 |  Subiect: O lumină  Lun Sept 02 2013, 01:57 | |
| O lumină
-inspirație de moment-
Se aude cum picură apa undeva, dar nu se vede de unde, e prea întuneric. Nu știu unde sunt. Nu știu ce caut aici, dar aici eram acasă. Îmi întorc haotic capul în toate direcțiile puțin confuză, dar nu sunt capabilă să vad nimic. Eram în întunecimile minții mele ce se propagă în sentimente. Eram pierdută. Întunericul mă acapara cu fiecare secundă ce trecea. Simțeam cum ajunge aproape de inimă, înflorind trandafiri negri în jurul ei. Spinii erau prea aproape de vitalitatea mea fragilă. Totuși, las întunericul să își facă de cap în sinele meu, nepăsându-mi de consecințe. Cedez în fața lui și mă resmnez tăcută. Întunericul predomină totul, dar se putea observa ceva în adâncul lui, la capătul lui ce părea de o infinitate perfectă. Mi-am mijit ochii suspinând, chinuindu-mă să văd ce e. Părea a fi.. lumină? Se apropia de mine. Conturul slab definit părea să semene cu o silueta, o fantasmă a lumii ce trăiește în lumină. Forma se materializa din ce în ce mai mult în fața mea, venea tot mai aproape. Deja puteam auzii pașii. Erau hotărâți și apăsați, siguri pe ei, prea siguri. Era o persoană. Îi puteam distinge chipul, era unul unic. Ochii săi ce luminau în bezna aceea m-au vrăjit. M-am lăsat pierdută în ei de parcă am intrat într-o altă lume, una în care doar noi doi existam. Eram legănată de aceștia prin abis, dar îmi plăcea. Era diferit față de ceilalți, o puteam simții chiar dacă nu îl cunoșteam. Era ceea ce căutam eu în întuneric în tot acest timp. Anii aceia care parcă i-am pierdut privindu-i ochii erau de fapt doar o fracțiune de secundă. Nu am putut să îi admir mai mult. Se deplasa rapid, ajungând în spatele meu imediat. M-am întors automat spre el, dar mâinile sale m-au oprit. Și le-a pus la ochii mei. Erau așa calde, așa ferme. Atingerea pielii sale mă fascina. Îmi creea mici frisoane în tot trupul. Tânjeam să îi revăd ochii, așa că îmi pun mâinile reci și amorțite peste ale lui, încercând să le îndepărtez. Mă lasă. Îi caut ochii, dar nu îi mai văd. Vedeam doar simplul întuneric. Ce se întâmplă? Unde era? Aud un râs. Era râsul lui. Un râs arogant, unul mișelesc și plin de superioritate. Am orbit. Din ochii mei goi plini de surprindere s-au scurs câteva picături care au căzut mai apoi pe podea. Singurul lucru care se mai auzea în încăpere era sunetul lacrimilor. Am întins mâna în față, căutând ceva de care să mă agăț, o salvare, un ajutor în mijlocul infernului, dar tot ce am simțit a fost mâna lui cum o cuprinde pe a mea. Am strâns-o puternic, agățându-mă complet de el. Speram ca îmi putea oferi puțin sprijin până să mă pot stabiliza eu însămi, dar naivitatea mea abruptă nu mă lăsa să gândesc limpede. Mâna a dispărut, m-a lăsat singură în negură. De ce? Ochii săi, chiar dacă i-am privit doar o secunda, i-am văzut. Nu erau în concordanță cu faptele lui. Ce am văzut eu.. era o iluzie? Am căzut în genunchi secătuita de puteri. Gândindu-mă prea mult la faptele sale m-am îndepărtat complet de esență, de mine. Nu mai știam cine sunt. Am căzut pe cioburi ascuțite ce mi-au perforat pielea adânc. M-am întrebat o secundă cum apăruseră acele cioburi. Sufletul meu se spărsese. Sângele mă împrejmuia desenând conturul unor petale de trandafir în jurul meu. Se pare ca nu de spinii lor trebuia să mă tem. Petele roșii de pe podea s-au amestecat cu lacrimile sărate ce se scurgeau constant de pe obrajii mei. Priveam în gol. Nu știam dacă văd, dacă nu văd sau dacă am văzut sau nu ceva vreodată. Era o singură cale prin care puteam afla asta. Mi-am șters lacrimile de la ochi cu mâna, deși aceasta îmi tremura încontinuu. Am călcat peste cioburi și am pășit în față spre .. nimic. Voiam să plec de acolo. Mirosul de dezamăgire era îmbibat în atmosferă, voiam să scap de el. Îmi ridic nesigură mâna în față, întinzând două degete și o mișc pe orizontală. Mâna plutea prin aer ca o pană gingașă. În urma ei o raza de lumină apăru, continuând la nesfârșit, chiar și după ce mi-am retras-o. Intensitatea luminii mă făcu să îmi duc mâna la ochi pentru a-i proteja. Aflasem acum răspunsul. - Spoiler:
Aveam în minte scena și a trebuit să o materializez cumva.
Aș fi vrut să o stilizez puțin, dar nu vreau să pun accent pe imaginile prezentate, ci pe acțiune în sine.
Dacă ar fi să îl interpretez, oneshot-ul reprezintă o rutină.
|
|
