Naruto Fan-Club Romania
Bine ai venit!
Sperăm să te distrezi pe forumul nostru.

Sfat: Pentru a avea acces la toate informațile forumului si pentru a face parte din comunitatea noastră, te rugăm sa te înregistrezi.

Naruto Fan-Club Romania

Un forum tematic Naruto dedicat experienţei unice de a deveni un ninja!
 
PortalAcasaCautareConectareInregistrare
Boruto episodul 154 îl puteți găsi AICI

 

 Cuvinte aruncate.

In jos 
AutorMesaj
Vizitator
Vizitator



Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitimeLun Oct 07 2013, 21:57

Fiind postate la ficuri complete, nimeni nu le va citi, aşa că le voi posta aici.


O lumină
-inspirație de moment-

Se aude cum picură apa undeva, dar nu se vede de unde, e prea întuneric. Nu știu unde sunt. Nu știu ce caut aici, dar aici eram acasă. Îmi întorc haotic capul în toate direcțiile puțin confuză, dar nu sunt capabilă să vad nimic. Eram în întunecimile minții mele ce se propagă în sentimente. Eram pierdută. Întunericul mă acapara cu fiecare secundă ce trecea. Simțeam cum ajunge aproape de inimă, înflorind trandafiri negri în jurul ei. Spinii erau prea aproape de vitalitatea mea fragilă. Totuși, las întunericul să își facă de cap în sinele meu, nepăsându-mi de consecințe. Cedez în fața lui și mă resmnez tăcută. Întunericul predomină totul, dar se putea observa ceva în adâncul lui, la capătul lui ce părea de o infinitate perfectă. Mi-am mijit ochii suspinând, chinuindu-mă să văd ce e. Părea a fi.. lumină? Se apropia de mine. Conturul slab definit părea să semene cu o silueta, o fantasmă a lumii ce trăiește în lumină. Forma se materializa din ce în ce mai mult în fața mea, venea tot mai aproape. Deja puteam auzii pașii. Erau hotărâți și apăsați, siguri pe ei, prea siguri. Era o persoană. Îi puteam distinge chipul, era unul unic. Ochii săi ce luminau în bezna aceea m-au vrăjit. M-am lăsat pierdută în ei de parcă am intrat într-o altă lume, una în care doar noi doi existam. Eram legănată de aceștia prin abis, dar îmi plăcea. Era diferit față de ceilalți, o puteam simții chiar dacă nu îl cunoșteam. Era ceea ce căutam eu în întuneric în tot acest timp. Anii aceia care parcă i-am pierdut privindu-i ochii erau de fapt doar o fracțiune de secundă. Nu am putut să îi admir mai mult. Se deplasa rapid, ajungând în spatele meu imediat. M-am întors automat spre el, dar mâinile sale m-au oprit. Și le-a pus la ochii mei. Erau așa calde, așa ferme. Atingerea pielii sale mă fascina. Îmi creea mici frisoane în tot trupul. Tânjeam să îi revăd ochii, așa că îmi pun mâinile reci și amorțite peste ale lui, încercând să le îndepărtez. Mă lasă. Îi caut ochii, dar nu îi mai văd. Vedeam doar simplul întuneric. Ce se întâmplă? Unde era? Aud un râs. Era râsul lui. Un râs arogant, unul mișelesc și plin de superioritate. Am orbit. Din ochii mei goi plini de surprindere s-au scurs câteva picături care au căzut mai apoi pe podea. Singurul lucru care se mai auzea în încăpere era sunetul lacrimilor. Am întins mâna în față, căutând ceva de care să mă agăț, o salvare, un ajutor în mijlocul infernului, dar tot ce am simțit a fost mâna lui cum o cuprinde pe a mea. Am strâns-o puternic, agățându-mă complet de el. Speram ca îmi putea oferi puțin sprijin până să mă pot stabiliza eu însămi, dar naivitatea mea abruptă nu mă lăsa să gândesc limpede. Mâna a dispărut, m-a lăsat singură în negură. De ce? Ochii săi, chiar dacă i-am privit doar o secunda, i-am văzut. Nu erau în concordanță cu faptele lui. Ce am văzut eu.. era o iluzie? Am căzut în genunchi secătuita de puteri. Gândindu-mă prea mult la faptele sale m-am îndepărtat complet de esență, de mine. Nu mai știam cine sunt. Am căzut pe cioburi ascuțite ce mi-au perforat pielea adânc. M-am întrebat o secundă cum apăruseră acele cioburi. Sufletul meu se spărsese. Sângele mă împrejmuia desenând conturul unor petale de trandafir în jurul meu. Se pare ca nu de spinii lor trebuia să mă tem. Petele roșii de pe podea s-au amestecat cu lacrimile sărate ce se scurgeau constant de pe obrajii mei. Priveam în gol. Nu știam dacă văd, dacă nu văd sau dacă am văzut sau nu ceva vreodată. Era o singură cale prin care puteam afla asta. Mi-am șters lacrimile de la ochi cu mâna, deși aceasta îmi tremura încontinuu. Am călcat peste cioburi și am pășit în față spre .. nimic. Voiam să plec de acolo. Mirosul de dezamăgire era îmbibat în atmosferă, voiam să scap de el. Îmi ridic nesigură mâna în față, întinzând două degete și o mișc pe orizontală. Mâna plutea prin aer ca o pană gingașă. În urma ei o raza de lumină apăru, continuând la nesfârșit, chiar și după ce mi-am retras-o. Intensitatea luminii mă făcu să îmi duc mâna la ochi pentru a-i proteja. Aflasem acum răspunsul.


Autorul e personaj iar personajul e autor

Amplificand intelesurile ascunse, neexprimate intr-o lume orbita de fum, si totodata simplificand detaliile ce ne distrag de la esentialul sacru, obtinem simpla fraza paradoxala: autorul devine personaj, iar personajul devine autor. Suntem propriile personaje intr-un roman misterios si ambiguu si in acelasi timp suntem autorii acestuia. Contextul este cunoscut de o singura persoana, daca aceasta poate fi numita o "persoana", si nici macar aceasta nu e sigura daca a deschis cu adevaratat romanul sau daca inca are privirea pierduta pe coperta acestuia. Autorul insemneaza paginile incontinuu, nelasand nici o pauza pentru rasuflu. Paginile nu exista, sunt doar o iluzie a sinelui propriu, o iluzie nesemnificativa dar care nu poate fi uitata din cauza efectelor ireversibile aduse de acestea. Durata, scopul sau cauza sunt inexistente si vor ramane asa pana in momentul in care factorii vor determina nasterea lor. Nici macar autorul nu stie cand se va intampla asta. El e doar o marioneta ghidata de fluxul energetic ce strabate universul, prins in dansul elegant al acestuia. Pentru acesta, conceperea romanului este totul. Este tot ceea ce a existat, exista si va exista, iar indoielile nu isi au locul aici. Aceasta este misiunea lui, si stie asta. Chiar daca incerca sa isi exemplifice sinele printr-un alt mod, nu reuseste. Totusi, apar cateva intrebari mistuitoare ce bantuie interiorul slab conturat. Ce se va alege de existenta lui dupa finisarea operei? Gandul ca ea se va spulbera odata cu ultima pagina scrisa este respins instinctual. Misterele inconjoara copertile si flutura plapand paginile completate. Un singur element este cunoscut, titlul romanului.


Un gând
-original creat pentru un duel cu Costin cu tema: Mintea umană este plină de necunoscut, iar universul este clar neînţeles-

Un gând. O înşiruire de percepţii ce străbate încontinuu mintea. De unde vin? Încotro se îndreaptă? Unde e limita? Mintea umană nu e capabilă să reflecte răspunsuri, acestea rămânând încrestate în semne de întrebare. Nimeni nu caută răspunsuri pentru aceste întrebări. Gândurile pur şi simplu există şi vor exista. Nereuşind să găsim înţelesul lor ascuns, puterea lor inimaginabilă se lasă nefolosită în abisul puterilor omeneşti. Complexitatea fin definită produce în interiorul sinelui propriu un cod ce nu poate fi desluşit decât de cel ce a dat naştere lor. Multitudinea de gânduri ce plutesc în spaţiul nesfârşitului univers formează o ceaţă ce nu poate fi străpunsă decât de puritatea absolută.
Principiile fundamentale pe care acestea se bazează introduc o nouă lume a materiei ce răspunde ferm la întrebările vieţii. Acestea sunt simple legi ce se bazează pe principiul acţiune şi reacţiune dezvoltat la un nivel energetic avansat.  
Inconştienţa faţă de această putere duce la un dezechilibru universal. În momentul în care conştientul descoperă calea către acest echilibru, el îl caută, îl strigă, doreşte să-l obţină, astfel se armonizează spiritele rătăcitoare, necunoscătoare de adevăr, cu entitatea absolută ce le călăuzeşte într-o lume orbită de fum.
Puterea gândului este o armă ce a existat dintotdeauna. Cu toate acestea, capacitatea psihicului uman refuză să înţeleagă arta sa, implementând alte explicaţii absurde ce înlocuiesc prezenţa sa. Din milioanele de suflete existente pe acest pământ, doar o parte nesemnificativă este conştientă de armele cu care ne-am născut, iar dintre aceştia, o parte infimă ştie să le mânuiască cu adevărat, priceperea acestora fiind una impecabilă. Din marea infinită a talentelor  fiecare suflet primeşte unul sau mai multe. Depinde de acesta dacă îl va cultiva prin muncă şi ambiţie. Dar acest dar ce este necunoscut majorităţii este talentul ce l-am primit cu toţii din momentul în care sufletul şi-a făcut simţită prezenţa în univers. La fel ca şi celelalte talente, trebuie cultivat, trebuie muncit ca el să devină un talent cu adevarat, trebuie sa ai ambiţie în inimă, o putere interioară ce se aseamănă cu convingerea. E ca o piatră preţioasă neşlefuită într-o mină. Tot ce avem de făcut e să fim conştienţi de nestemata sufetească, să o căutăm şi să o şlefuim cu grijă, scoţând la iveală prezenţa ei, etalându-i frumuseţea eternă. Nu suntem conştienţi de cât de importantă este această nestemată în univers, în relaţiile ce se formează între el si suflet, între energiile acestora. Folosindu-ne de această putere mistică pe care o avem în noi, reuşim să ne conectăm cu universul, să formăm o legătură directă cu el, să ne armonizăm cu energiile sale şi să le echilibrăm pe ale noastre. Nu este deloc uşor să faci asta, dar cei ce reuşesc ajung la o pace interioară profundă, un echilibru stabil ce poate fi cu greu destrămat. Echilibrul ce îl putem obţine prin etapele primare este firav, este unul fals. Deşi avem impresia că l-am obţinut, este doar o formă incipientă a sa. Se poate distruge oricând. Niciodată nu se va obţine unul stabil fără a fi în comuniune cu universul, cu natura.
Principiile pe care le urmează gândul sunt simple în comparaţie cu alte complexităţi prezente în lume. Fiecare gând e urmat de o energie. Una pozitivă sau una negativă, depinde de cel ce îl deţine. Cu cât e mai intens gândul, cu atât e urmat de o încărcătură mai mare de energie. Aceasta nu stă pe loc, ea acţionează. Îşi îndeplineşte misiunea ce i-a fost dată cu o precizie şi acurateţe supranaturală. Dacă gândurile sunt suficient de pure, de clare, dacă energia ce i-a fost întrebuinţată este suficient de intensă, atunci simplul gând aflat în ipostaza teoretică, de la forma sa pur energetică, se transpune in lumea materială, conturându-se într-o acţiune ce funcţionează conform comenzilor pe care acesta le-a primit. Chiar dacă această acţiune nu s-a materializat, ea există la nivelul teoretic, dar se pierde în ceaţa densă a gândurilor slabe ce persistă în întregul existenţial.
Gândul are rolul de acţiune şi este imediat urmat de efectul său, reacţiunea. Aceasta îţi răspunde în conformitate cu cu energia care a plecat înmagazinată în gânduri. Prin urmare, un gând pozitiv se va reflecta în alt gând pozitiv. Unul negativ se va reflecta într-unul negativ. Tot ce se exteriorizează din înteriorul tău se va reîntoarce la un moment dat. Efectele pe care gândurile tale le provoacă vor veni mai devreme sau mai târziu înapoi la originea sa, creând aceleaşi efecte în interior care le-a creeat şi în exterior. Universul are grijă de asta. El acţioneză mereu asupra faptelor, dar niciodată nu va acţiona in favoarea sau defavoarea ta. Va rămâne pentru totdeauna neutru. Este singurul ce face dreptate într-o lume coruptă, aburită, ce nu vede adevăratul sens al vieţii. Este singurul element ce pune mereu lucrurile automat într-o balanţă ce cântăreşte cu cea mai mare precizie existentă.
Unii o numesc karma, alţii pun totul pe seama unei fiinţe atotputernice, o fiinţa omniprezentă şi omnipotentă ce judecă lumea, o fiinţă care ia forme şi nume diferite de la o cultură la alta, dar esenţa este aceeaşi. Este simpla natură. O energie omniprezentă în continua mişcare ce a dat naştere universului şi tot ea are puterea de a-i opri existenţa.
Gândul este arma cea mai de preţ a omului, urmată de cuvânt. Dar nu e cuvântul oare doar o forma de exprimare pentru gânduri? Cuvântul este un gând exteriorizat. O materializare a sa.
Noi nu ne naştem învăţaţi. Nu ştim cum să stăpânim puterea ce ne-a fost încredinţată, dar putem învăţa. Odată ce primul pas a fost făcut, drumul se deschide în faţa noastră. Sunt multe intersecţii de străbătut, multe cotituri de luat, dar destinaţia e mereu aceeaşi: echilibrul. Odata ce destinaţia a fost atinsă, înmagazinarea spirituală a respectivei entităţi cunoaşte o armonie absolută ce îi va învălui sufetul pentru o enternitate.

Interpretare:
De când ne naştem avem această putere înmagazinată în noi. Puterea gândului. Trebuie doar să învăţăm să o stăpânim. Nu suntem conştienţi de ce poate ea face. Pe langă că ea ajuta la restabilirea echilibrului în univers, poate fi controlată în ce sens vrem noi să o coordonăm. Mai exact, cu aceasta putem să schimbăm, să influenţăm realitatea prin ce mod dorim. Tot ce trebuie să facem e să îi învăţăm şi să îi respectăm regulile.

Sus In jos
Edi
Kaigai
Kaigai
Edi

Ryo : -3
Likes : 6

Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Re: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitimeLun Oct 07 2013, 22:02

Acesta e un fic foarte bun . Cuvintele , frazele , intelesul , toate sunt profunde si chiar iti capteaza atentia . Cred ca este unul dintre cele mai bune de pe forum . Astept sa vad ce urmeaza
Sus In jos
Cocktail
Kaigai
Kaigai
Cocktail

Ryo : 0
Likes : 0

Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Re: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitimeDum Oct 20 2013, 12:38

Hello, Didi. Ia uite cat am putut sa intarzii, rusine sa-mi fie. Dar am nevoie de chef sa scriu o critica, asa ca ... na ... sorry din nou. 

O lumina:

Imi place inceputul cel mai mult, dar tot acolo ai si o greseala. "Nu știu ce caut aici, dar aici eram acasă. " E foarte buna ideea, dar trebuia dezvoltata inca 3-4 randuri, sa ne spui de ce se simtea asa, ce o facea sa creada asta. 
Ideea, de asemnea, e foarte buna, am citit pe nerasuflate O.O Imi place cum descrii, la modalitatile de expunere te descurci super bine. 

Doar aici am vrut sa ma refer in particular, in rest pot vorbi despre toate odata:

Titlurile sunt superbe, nimic, absolut nimic de reprosat. 

Momentele subiectului au fost respectate, asta ma incanta. 

Nu ai avut dialog, deloc, dar pur si simplu textul in sine a fost ca un monolog. Nici nu era nevoie de dialog, sa fim drepti. In toata acea descrierea fabuloasa, nu avea ce sa caute. 

Greseli de tastare/exprimare: Nu am vazut decat ceva la tastare, din neatentie. Stai foarte bine la capitolul asta.


Observatii:
- Dupa "dar" ; "iar" ; "insa" se pune virgula, mereu. 

- Corecteaza textul de mai multe ori inainte sa-l postezi, pe ici colo mai e cate o greseala care nu da bine, fii sigura de asta. 

- Textul nu se pune centrat, doar titlul, capitolul, data sau locul, daca vrei sa precizez de exemplu "Londra, 1864". 

- Am criticat textul, nu autorul. 

- Daca ai nevoie sa intelegi ceva, poate nu am fost clara, imi poti da pm sau buzz pe mess si eu sigur te ajut cu placere

- Daca vrei sa ma injuri, sa-mi reprosezi ceva sau pur si simplu crezi ca ceva din ceea ce eu am scris aici ti se pare nedrept/ incorect, la fel prin pm, mess.

Parere personala: Iti ador felul de a scrie, daca nu ma rugai sa dau critica... nu as fi spus nimic de nicio gresala,  pentru ca sunt greseli insignifiante.  Imi place ca de la primele cuvinte duci cititorul intr-un alt univers si asta e de apreciat. Felicitari, draga mea, la momentul actual, esti una din cele mai bune scriitoare ale forumului. In curand, fii sigura ca cineva o sa-ti ridice o statuie din Nutella. 
Sus In jos
Vizitator
Vizitator



Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Re: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitimeJoi Oct 24 2013, 16:04

Oh, finally, ai trecut şi pe la mine.

Legat de observaţii, am recitit de zeci de ori şi tot nu am găsit greşeli. E naşpa când îţi crectezi lucrarea ta căci pur şi simplu nu le vezi T.T Oricum, am verificat şi cu un program şi cred că nu sunt greşeli de tastare. Cred!
Textul centrat, hehe... arată mai bine aşa din punctul meu de vedere. Aşa îmi place, aşa îl pun ;3 (cât timp textul nu e trimis la vreun concurs sau altă chestie oficială unde trebuie să respect normale. Bleh. urăsc normele).  
Am văzut că ai zis de momentele subiectului. Să moară Aslan dacă mi-am dat seama că le-am respectat. o-o E pur şi simplu firesc să fie aşa cât timp e o naraţiune, nu?
Şi la introducere, unde o puteam lungi mult şi bine, nu voiam să insist pe partea aia. Accentul trebuia pus pe schimbarea care apare, nu pe ce a fost înainte. Fundalul trebuie să fie abstract, să lase cititorul să îşi imagineze ce vrea, să absoarbă descrierea la modul subiectiv.
Titlurile au fost puse cu efortul minim de gândit. Ceva gen "Oh, asta sună bine şi interpretabil, merge!". Mă bucur că zici că sunt bune o.o

Şi da! Am de gând să te înjur de toţi minionii tăi! De ce? Pentru că nu m-ai criticat la sânge cum mi-ai promis. Te ţin eu minte.

Trăiască Nutella.
Sus In jos
Dimfuel
Kaigai
Kaigai
Dimfuel

Ryo : 0
Likes : 0

Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Re: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitimeJoi Oct 24 2013, 16:16

Ce sa spun, titlul cred ca e cea mai tare piesa din tot ficul. Iti urez bafta la scrieri si restul etc, poate candva o sa ajungi la nivelul in care sa nu plictisesti un cititor opozant cu gandurile tale sau pur si simplu fara legatura, cel putin pentru mine nu-ti gasesti locul in categoria "demn de citit".

Dupa primele randuri deja elimini toata blama si textul devine incredibil de neinteresant. La inceput personajul da iluzii false de fiinta umana,insa cum ai redactat tu pare ca saracuta a trait intr-un azil pana sa iasa in lume, iar textul de-acolo devine o falsitate compromisa si cum am spus, plictisitoare.
Sus In jos
Continut sponsorizat




Cuvinte aruncate. Empty
MesajSubiect: Re: Cuvinte aruncate.   Cuvinte aruncate. Icon_minitime

Sus In jos
 
Cuvinte aruncate.
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Naruto Fan-Club Romania  :: Fan Zone :: Fan Fiction :: Fic-uri Complete-
Mergi direct la: