Vis de primăvară ~one-shot~

Visam la o lume în care pacea putea să dăinuiască ani în şir, fără ca zalele acesteia să se distrugă, dar o făceam în zadar. Invăţasem deja că bucuria vieţii îmi era luată odată cu venirea celei dintâi soră, Iarna. Deşi ea ne iubea necontenit, a ales să omoare tot în cale, căci inima ei, odată înflăcărată, a fost preschimbată într-un gheţar tăios, de către soţul ce-i pierise. A suferit şi plâns după el, până lacrimile i-au devenit fulgi.
                Toamna, cea de a doua născută, a fost fermecată de calea magică şi colorată pe care unicornii tropăiau veseli, unde spiriduşii se urcau şi aruncau bănuţi de aur pentru norocul altora şi unde ea se plimba şi, zilnic, rupea din  curcubeu câte o bucăţică. Astfel, după mult timp, şi-a croit o rochie din tot ce adunase, pornind în lume şi colorând după bunul plac natura, surâzând ca o copilă.
                Vara, cea de a treia, pură şi gingaşă, se rătăcise într-un câmp plin de ierburi verzi şi flori fără cusur, dar ei nu-i păsa de frumuseţea locului, ci de scăparea de acolo. Chiar şi aşa, după lungi încercări, nu reuşea să dea de capăt cărărilor dintre înaltele santinele înverzite. Sleită de puteri, se aşează pe un morman de pământ şi începu a cânta, împletind fire de iarbă de prin jur. La apusul soarelui, observă că alaturi de ea erau zeci de animăluţe, care mai de care mai drăgălaşe, urmărindu-i gesturile. Din şnurul cel împletit de ea, rupea câte o parte şi le făcea lor coroniţe. Dar, totuşi, mare-i fu mirarea când, ridicând ochii, nu mai văzu plantele înfiorătoare ce o ţineau captivă, ci un câmp întins plin de flori, unde micile vietăţi dănţuiau la auzul cântecului ei.
                Era pace. Toate cele trei surori trăiau în armonie, împrăştiindu-şi după bunul plac sentimentele asupra naturii. Şi totuşi, trei fuseseră suficiente, până când am apărut eu, iar dezechilibrul s-a instalat. Mi se spusese că sunt cu mult mai frumoasă decât oricare dintre ele, că pot să dăruiesc ceea ce ele nu pot, că o să fiu cea mai iubită dintre toate. Aceste vorbe le-au înfuriat atât de tare încât, într-o noapte răcoroasă fără lună, m-au scos din Împărăţia Anotimpurilor şi, fără ca cineva să ştie, m-au aruncat într-o lume pe care eu nu o cunoşteam şi de care ne era interzis să ne apropiem.
                 Când m-am trezit eram înconjurată de nimic. Totul era palid şi şters, iar părul meu, odată brun-roşcat strălucitor, era murdar şi încâlcit. Mâinile îmi trecurau şi nu ştiam ce pot face, cum să mă întorc. Mă ridicasem cu greu de la sol şi, cu paşi târâţi, am început a explora. Pământul era crăpat şi uscat, iar plantele nu erau de găsit. La vederea acestui tablou sinistru lacrimile au început a curge şiroaie pe obraji, fără încetare, fără să mă asculte. Doream atât de mult să fac ceva, să ajut, să fac acel loc aidoma împărăţiei. Am închis strâns ochii şi, când i-am deschis, sub mine nu mai era pământ sterp, ci crescuse iarbă moale şi deasă, prin firele acesteia răsărind câte un clopoţel alb. Bucuria mea nu avea limite în acel moment, nimeni nu-mi mai putea lua visul. Astfel, am început să dansez, iar, unde paşii mei poposeau, acolo totul învia. Copacii se înălţau spre cer, florile dănţuiau în bătaia vântului leneş, fructele se coceau sub atingerea soarelui, iar eu eram fericită.
                Când totul arăta ca readus la viaţă, ştiam că misiunea mea era completă, dar ceva mă necăjea. Deşi ele nu mă doriseră, erau familia mea, aşa că mi-am croit drumul spre casă printr-un labirint viu ce făcea flori albe şi roz. Când m-au văzut înapoi la împărăţie, toţi fuseseră surprinşi, dar eu nu am dat importanţă şi le-am spus să mă urmeze. Le-am arătat ce făcusem şi am propus să locuim acolo.

                Ca războiul să nu existe vreodată între noi şi ca haosul să nu dăinuie peste Marea Grădină, am decis, eu, Primăvara, Iarna, Toamna şi Vara, să vizităm pe rând Grădina şi să le oferim tuturor armonie. Ele au decis ca eu să încep, urmată de sora Vară ce le putea oferi tuturor bucurie şi libertate, menţinând totul viu şi colorat. Apoi urmată Vara de Toamnă, ce colora moartea subită adusă de ultima, Iarna, în pasteluri nemaiîntâlnite, pentru ca nimeni să nu jelească subita moarte adusă de aceasta. Iar, după ce totul putea să piară în linişte şi pace, puteam din nou să reiau totul de la capăt, reînnoind şi reînviind natura. Visul meu devenise realitate, visul meu de Primăvară.