| | S-a nascut mort. | |
| | Autor | Mesaj |
---|
Vizitator Vizitator
| Subiect: S-a nascut mort. Mier Iul 03 2013, 17:03 | |
| Concurs de eseuri. Tema este "Marionete si papusari".Concurentii: Diana si Elisa.Eseurile sunt gata, si le voi posta sub anonimat. Voi trebuie doar sa criticati, sa comentati si sa argumentati de ce ati facut alegerea respectiva.Voturile nu se vor lua in considerare daca sun sunt argumentate.Aici sunt eseurile:- Primul:
Am aţele legate de mâini. Le am, le controlez. Dovadă fiind mişcările precise pe care le execută marioneta mea. Sunt un om, un oarecare om. Ştiu să mănânc, să vorbesc, să merg şi să îmi controlez marionetă.Sunt un suflet mort, căruia ia fost dată în grijă o micuţă păpuşă cu chip de porţelan.. La început nu am ştiut ce să fac cu ea. Nu ştiam dacă din asta o să pot trăi eu sau ea, nu ştiam nimic. Micuţa fiinţă este martor a nebuniei de care dau dovadă uneori, sau mai tot timpul? Nu ştiu. Nu mă cunosc, nu ştiu cum mă numesc, de unde provin. Doar că m-am trezit într-o oarecare dimineaţa că ţin la piept o fiinţă gingaşa. Cine să fi fost ea? Nu ştiu.Dar în schimb cu timpul am învăţat să văd dincolo de aparenţe, nu vreau să fac ceea ce fac dar... nu ştiu să fac altceva. Sunt şi eu la rândul meu controlat de cineva căruia îi place să mânuiască cât mai multe marionete. În cazul de faţă ştiu că sunt o marionetă pe post de păpuşar. Fiinţa care se află deasupra mea este la fel ca mine. Nu are sentimente, trăiri, mers propriu. Multe păpuşi se încurcă în atelele de care sunt legate de mâini şi de picioare. La urma urmei sunt doar nişte păpuşi controlate de un păpuşar cu sufletul negru, dominat de putere şi izbândă. Sunt concepute din lut şi coaste, în care li s-au aşezat un suflet. Unul prea bun, care greşeşte atunci când este luată drept un obiect pentru satisfacţie, sau unul comandat de impulsuri, lipsit de bunătate şi condus de mândrie. Singurul păcat a unui suflet mâncat de molii, este mândria. Sufletele bune nu ştiu să răspundă cu rău la rău. Tac şi înghit. Îşi trăiesc dezamăgirea cu un nod în gât, ca şi cum ar fi crucial un pahar cu apă. În viaţă suntem păpuşi sau păpuşari. Dar în ambele cazuri suntem păpuşi. Noi, oamenii fără suflet suntem măcelăriţi de societate pentru că nu cunoşteam adevărată valoare a libertăţii. Dar ce ne facem când suntem controlaţi de la mic la mare? Religie, politică! Două mari piese ale puzzle-ului în sine. Oamenii nu ştiu că religia compune politică. Aşa se fac lucrurile în ziua de azi şi te mai întrebi de ce nu poţi să fi independent şi pe cont propriu, să trăieşti liniştit, în ordine şi pace. Nu o poţi face deoarece societatea te condamnă la pierzanie. Aşa că dragii de noi, trăim doar pentru a respira. Nu ştim cum să ne impunem, să ne afirmăm punctul de vedere, nu ştiu că ne întărim argumentele. Sunt zeci, sute de mii de cazuri în care marionetele urmează exemplul păpuşarului. Dar întrebarea este simplă. De ce? Ei bine, pentru că nu ştim să facem altceva. Controlaţi din umbră căutam pe cineva al cărui mod de viaţă să îl urmăm. Fie părinţi, prieteni, profesori sau în cel mai bun caz... un străin. Urmăm exemplul murdar al societăţii care condamnă marile genii, dar le ridică pe cele care se inspiră de la ele. Curat? Nu! Murdar. Mă simt un păpuşar murdar pentru că nu sunt în stare să îmi controlez păpuşă către bine. Nu ştiu să o fac, deoarece este greu să te impui atunci când eşti singur împotriva tuturor. Uneori te simţi în stare să îi oferi un exemplu bun celui pe care îl protejezi, dar în secunda doi cedezi şi începi să îţi pui sute sau chiar mii de întrebări legate de "cei de sus", de tine, de generaţia care te urmează pe tine ca om şi pe tine ca fiinţă. Eu că păpuşar mă simt în stare de nimic. Aş putea să mut munţii din loc dar în zadar. De ce? Simplu, pentru că niciodată nimeni cu o idee inovatoare nu va avea de câştigat în faţa oamenilor care trăiesc în neant. Eşti condamnat de oameni, dar nu uita că oamenii uită. Te poate uita şi aruncă la gunoi ca pe o simplă cârpa de şters praful de care să folosit să îi fie bine. Aici intră multe categorii: părinţi, fraţi, prieteni, colegi, străini. Se întâmplă uneori să te simţi folosit de către o persoană pentru care ţi-ai vinde sufletul diavolului. Dar lumea nu mai este condusă de principii. Băgăm oamenii şi animalele în acelaşi borcan. Ca şi cum am pune merele abia culese într-un coş în care deja există fructe stricate. Unii dau cu scop din mâini, alţii haotic, din voinţa celui ce dă din mâini. Controlezi şi eşti controlat, în mod direct sau indirect. Fără să îţi dai seama, te consideri o păpuşă independentă, la fel ca şi păpuşarul tău. Dar cum e să nu şti că acolo undeva, deasupra ta, există un nenorocit care nu are două mâini, ci o mulţime, ale lui sau a altora? Nu vom şti niciodată cu exactitate. Răspunsul întotdeauna va fi acelaşi, priveşti cum fiecare e controlat din umbră, de păpuşar, părinţi, religie sau politică. Dependenţa da semne de cedare. Poporul este legat cu sfori, transformând toată realitatea în iluzia unui păpuşar care încearcă să ia în râs inclusiv diavolul, care îl face să danseze. Dar tu ca om ce gândeşti în sinea ta? Reuşeşte coeficientul de inteligenta să învingă societatea? Poate că în curând îţi vei da seama că eşti doar jucăria unui sistem murdar şi fără valoare, controlat de oameni fără scrupule care se joacă cu viaţa ta, precum ar juca şah. Cine face o mutare mă bine gândită, acela câştiga. Păpuşarul se plictiseşte des. Începe să se joace cu mintea şi sufletul tău. Dar tu eşti un om, o marionetă, controlată din orice unghi, în orice moment. Când se plictiseşte de tine îţi mai pune o cârpă nouă şi te mai învăţa o mişcare, două. Apoi se satura şi pleacă să îşi ia o altă păpuşă sau să îşi construiască una. Trăim într-o lume de păpuşari şi păpuşi. Unde frumuseţea şi banii îşi spun cuvântul. O lume infecta asupra căreia nu poţi avea nici un gram de putere, de independenţă. Eşti doar controlat şi la rândul tău când ajungi să ai destulă experienţă şi câteva mişcări pe care a reuşit să te înveţe individul de asupra ta, vei controla şi tu, ca moştenire de familie.. Când avem atele în mâini ne place să punem păpuşile să danseze aşa cum avem chef. Le trântim de pământ, le învârtim până ameţesc şi apoi le aruncăm într-un colţ. Asta e rolul păpuşarului. Oamenii numesc asta confuzie pentru că nu pot lua o decizie pentru ei, pentru cei care îi înconjoară. Dar oare ce rost mai are confuzia când un om este obişnuit de la naştere să trăiască într-o iluzie moartă? Nu e nimic posibil. Totul sau nimic, pe asta se bazează marionetele şi păpuşarii. Marioneta este cea mai chinuită fiinţă, nu ştie ce simte, unde se afla, ce face şi de ce face ceea ce face. Este un suflet gol. Rolul păpuşii este tăcerea. Ea nu ştie să spună nu, nu ştie să se oprească, iar uneori în ameţeala creată de către păpuşarul ei, atelele i se încurcă şi se rup. Priveşte la cel ce se afla deasupra ei, cu sufletul sfâşiat, gândindu-se la zecile de păpuşi care au avut aceiaşi soartă ca ea. Nu ştie să schiţeze un zâmbet, nu ştie să plângă, să se bucure sau pur şi simplu să trăiască. Dar în schimb ştie, că odată ce atele sunt rupte, ea nu mai este bună decât de aruncat la gunoi. Mormântul fiindu-i sufletul pur şi curat pe care a învăţat să nu îl ia în seamă ori de câte ori îi plânge şi ţipă la ea să îşi taie singura atelele pentru a putea fi păpuşă, om sau pur şi simplu cineva care trăieşte. Aşa ne-a împărţit Dumnezeu: în păpuşi şi păpuşari. Doar că sufletele mari nu le-a dat păpuşarilor ci păpuşilor, dar le-a luat gura ci le-a condamnat să trăiască în tăcere şi durere. Lor le-a dat sentimente şi lacrimi, pe ele le-a lăsat să simtă dezamăgirea, pe când păpuşarii nu au decât guri, să poată folosi cuvintele, să le manevreze aşa cum ştiu ei cel mai bine. Păpuşarii nu iubesc, nu vorbesc şi nu ştiu cum să îşi manevreze fiinţă ce o are în grijă, cu sau fără voia lor. În viaţă fie că eşti păpuşa sau păpuşar trebuie să ştii să te te strecori. Trebuie să reuşeşti , să înveţi să câştigi. O să ai mii de piedici în faţă. O să te împiedici de un bolovan sau pur şi simplu, de un fir de iarbă. Uneori când eşti controlat din umbra ai vaga senzaţie că te deplasezi ca un melc, dar e mai bine aşa decât să dai înapoi ca racul. Doar răbdare. Fie că eşti păpuşa sau păpuşar nu este cazul să te dai bătut pentru că societatea condamnă.
- Al doilea:
Scena este cuprinsă de întuneric. După cortina roșiatică se poate observa licăririle energice ale luminilor slabe. Câteva umbre se mișcă haotic în spatele acesteia, crescând suspansul publicului. Muzica de pe fundal susține atmosfera nerăbdătoare care acapara sala. Luminile se sting încet. Sala este cuprinsă de o liniște morbidă. Cortina, care până acum era doar spânzurată, capătă viaţă, ridicându-se elegant. Câteva lumini puternice se aprind, reușind să inunde scena în culori. Publicul tace. Tace și așteaptă. În mijlocul scenei era amplasată o măsuță veche din lemn de cireș. Urmele timpului nu treceau neobservate pe aceasta. Pe masă erau dispuse concentric, însă doar pe o jumătate, decorațiuni la scară redusă. Masa avea și ea o mini-cortina indigo, înalță cam de jumătate de metru. În spatele acestei mini-cortine stătea un om. Mâinile sale erau ridicate la nivelul pieptului, puțin mai sus poate. Avea coatele îndoite, degetele ușor despărțite și încordate. Un şir de sfori se prezentau că o prelungire a acestora, la capăt având o marioneta mică, simplă, însă cu un caracter bine definit. Aceasta era scena inițială, scena care acum o privea tot publicul. Muzica din fundal de-abea mai putea fi percepută, până când se opri de tot. Acele câteva secunde între șușotelile publicului și vorbele păpușarului erau scoase parcă din basme.
Păpușarul își încordă nonșalant brațele, pregătit să își ducă la capăt spectacolul. Sforile aproape invizibile se mișcau frenetic, controlând fiecare mișcare a marionetei. Publicul se uită hipnotizat la micuța marionetă, nebăgând în seamă păpușarul din spatele acesteia. Maestrul vorbi, dar nu în numele său, ci în numele păpușii. Îi coordona fiecare mișcare, fiecare replică, fiecare gând care, până la urma, era inexistent.
În ochii tuturor, această marionetă era vie. Fiecare acțiune a sa era independentă, era gândită de însuși păpușa, nu? Cine s-ar fi gândit că păpușa aceea e moartă? Sforile implementau energie în ea, energie ce o surescita în fiecare secundă. Viată marionetei atârna la propriu de un fir de ață, mai exact, de niște sfori. Pentru ea, lumea adevara era micuța scenă cu cortină idigo. Aceea era lumea sa. Nu îi pasă de nimic altceva, dar nici nu ar fi putut, din moment ce viată ei echivalează cu perfectul număr zero. Chiar dacă inocenta marionetă ar avea viaţă, una care nu depindea de sfori, aceasta nu ar fi realizat niciodată că este în totalitate manipulată de cineva, iar asta pentru că nu ari fi niciodată conștientă de cortina indigo, și în nici un caz de cea vișinie. Ea ar trai în micuță sa cutie cu decorațiuni amplasate concentric. Lumea să ar fi perfectă, dar ar fi doar o iluzie conturată în nuanțe verzui, fără pic de realitate. O lume plastifiată, mărginită, una delimitată de păpușar . Probabil ar fi fericită, dar dacă fericirea se bazează pe elementele vieții ce sunt simple iluzii în diversitatea de adevăruri crude, acea fericire e adevărată sau o iluzie și ea?
Publicul, captat de acțiunea ce se desfășoară în fata ochilor săi, nu bagă în seama păpușarul. Toată acțiunea se învârte în jurul păpușii, când de fapt ea nu face nimic. Așadar, păpușarul rămâne în spatele cortinei mici, mânuind priceput marioneta. Nimeni nu observă un element impunător, nimeni nu e curios de acesta, dar dacă am privii acea imagine, acea poză încrestată în lemn de cireș, am uita-o cu greu. Doi ochi ce exprimă sentimente explozive, sentimente cutremurător de profunde și irelevante, doi ochi ce te privesc cu ură, asta e. Sclipirile din ei nu sunt unele obișnuite. Ochii sunt umbriți în totalitate de gânduri sumbre și tenebre. Întunericul din ei pătrunde până în interiorul inimii și se încheagă în răutate. Această umbră pune stăpânire pe tot globul ocular, cucerind fiecare părticică din acesta, dar ceva iese în evidenţă. În negura permanentă a ochilor apar străluciri ale satisfacerii. Luminile ce își găsesc loc de joacă ochii maestrului păpușar își fac grațiosul dans, evidențiate fiind de fundalul existent. Lumini. Acestea nu exprimă fericirea în adevăratul sens al cuvântului, ci o împlinire. Păpușarul privea publicul. Fulgera satisfacere în fiecare colțișor posibil, împodobind publicul cu luminile sale fără opacitate. Maestrul își ridică involuntar colţurile buzelor, formând un surâs, un zâmbet plin de înțelesuri și de contradicții. Strălucirea ochilor combinată cu zâmbetul ușor malefic amintea de privirea unui criminal care își privește opera de arta sângeroasă și tăcută. Era complet mulțumit de efectele produse cu acest spectacol. Hipnotizarea publicului era scopul său original și succesul ce acesta l-a realizat îi aducea o senzația profundă de mulțumire spirituală. Misiunea să era deja că și rezolvată. Acum nu mai există nimic care să îl oprească. Dar păpușarul observă ceva. În primu rând stătea un băiețel ce privea nesigur scena. Ochii săi studiau amănunțit mișcarea degetelor păpușarului, nefiind atent la marionetă. Copilul își lăsa capul sprijinit de marginea scenei, pierdut în gânduri. Acesta își puse de la începutul spectacolului un şir lung de întrebări. Oare acea păpușă știe că e controlată de cineva sau crede că ea face acțiunile? Dacă cineva i-ar spune acesteia despre sfori, oare va crede? Oare va încercă să facă ceva? Cum au ajuns atașate acele sfori? Mintea sa era tulburată în totalitate și nu acceptă nici un răspuns care să lase întrebările să plutească la nesfârșit în abisul sufletului.
Marioneta zâmbea. Sau cel puțin așa vedea copilul. Acesta abstractiza întreagă scena. Marioneta era în viaţă. Avea conștiință. Avea suflet. Avea tot ce are și un om normal. Ochii ei exprimau sentimente, gura sa rostea vorbe, simțea emoții adevărate, avea gânduri reale, putea face orice. Era o marionetă vie. Dar ceva îi bruia aura, ceva o făcea să nu fie la fel ca toată lumea. Nici ea nu era conștientă de asta, și nici nu se presupune că va fi. Acțiunile ei sunt coordonate din umbră, fără conștientizarea acesteia. Aceasta degeaba era o păpușă vie, pentru că era o persoana moartă. O alta persoana o manipula. O persoana care știe ce înseamnă arta jocului, arta manipulării. O persoana destul de isteață încât să își păstreze acțiunile secrete, dar efectele lor să controverseze mintea inocentei marionete. Am putea zice că ele sunt două suflete identice, cu caracter pronunțat, dar fiecare spre alta extremă. Aceasta combinație aduce un echilibru vast în marea de energie schimbătoare, echilibru ce nu e așa de benefic pentru ambele părți, de aceea nu e un echilibru perfect. Păpușar și marionetă. Aceasta este relația celor două suflete, o relație specială, o relație paradoxală. Amețeală de caracteristici ce pătrund în conștientul unui om la auzul acestor cuvinte diferă de la persoană la persoană. Marioneta este privită oarecum cu milă, conceptul persoanei ei fiind mereu nesigur. Acest suflet poate fi simplu catalogat că fiind pur, dar există și excepții. Sufletele pure sunt în general naive, dar aceasta ar fi o generalizare destul de exagerată. Un suflet care nu cunoaște ura nu se poate apără de aceasta. Acesta pășește într-o lume plină de gropi ce duc spre abis purtând o eșarfă albă legată la ochi. Prinde de mână o altă persoană să o călăuzească în lupta sfâșietoare, își pune încrederea că acea persoană o va ajuta fără să se întrebe dacă chiar va face asta. Dar de ce e acel suflet așa de sigur? Asta pentru că el mereu a fost înconjurat de persoane cărora le poți oferi toată încrederea ta și chiar și el este acel gen e persoana. Deși știe că există și cealaltă variantă, nu își închipuie că poate da peste ea. Așa că nu știe că riscă, nu știe cât riscă. Se prinde de acea persoană și se lasă purtată de ea. Dacă are noroc, nu va cădea în nici o groapă, dar nimeni nu garantează că va fi așa. Când greutatea își face simțită prezentă, gravitația atrage totul, dezechilibrul e urmat de o eliberare bruscă și se simte căderea în gol, atunci eșarfa albă se deznoadă de la ochi și persoana e aptă să vadă adevărată faţă a celui ce l-a călăuzit până acum. Dar acum e prea târzie realizarea. Aceleași scântei se pot vedea și în ochii călăuzitorului că și în ochii maestrului păpușar. Lumini ce dansează între umbre. O mână încearcă să se întindă spre acesta. Colţurile buzelor se ridică încet. Un țipăt. Un zâmbet. O lacrimă de suferință. Un ras de satisfacere. Țipătul se pierde în abis în timp ce păpușarul merge mai departe, fericit acum că a scăpat de marioneta de care nu mai avea nevoie.
Copilul nu gândea chiar așa de profund, mintea sa nefiind încă destul de matură că să realizeze adevăratul pericol al vieții. Acesta își mută privirea încet de la marioneta zâmbăreață la păpușarul satisfăcut de spectacolul pe care îl realizează publicul său. Soarta nu e niciodată pecetluită. Marioneta își poate tăia sforile, aripile pot fi redeschise în timp util, iar aceasta poate reveni. Deși căderea e bruscă și cutremurătoare, poate fi oprită. Când aripile se redeschid, acestea capătă o aură nouă, una mai puternică, una mai sigură pe ea. Naivitatea scade considerabil. Marioneta nu va mai fi că înainte. Acum e o persoană nouă, una care a devenit mai puternică cu ajutorul păpușarului. Poate că acesta nu e conștient, dar a ajutat la maturizarea persoanei care i-a fost marionetă, a ajutat-o să evolueze, să ajungă mai sus. Lăsând-o să cadă, a adus-o la un nivel mai înalt. Efectele sunt paradoxale, dar sunt eficiente doar dacă fostă marioneta are un caracter puternic. Marioneta face o plecăciune grațioasă, ridicând publicul în picioare pe un fundal gălăgios datorită zecilor de aplauze. Păpușarul lasă marioneta să cadă pe lemnul învechit, producând un zgomot insesizabil. Acesta pășește în faţă, distrugând hipnoza în care au fost prinși până acum spectatorii. Adevărată faţă a acestuia iese la iveală. Acum toți sunt capabili să vadă cine a coordonat sforile în spatele micuței scene. Asta pentru că adevărul mereu este scos la iveală, mereu... Maestrul păpușar face o plecăciune, cortina vișinie cade încet, blocând luminile scenei. Acesta pășește hotărât spre culise, părăsind păpușa, lăsând-o în lumea ei. Luminile din public se aprind, lumea se ridică. O gălăgie continuă se învârte în cercuri printre scaune, ieșind mai apoi din sală. După ce și ultimă persoană a părăsit sala, luminile se sting, lăsat totul într-o tăcere vecină cu absolutul.
Concluzia este lăsată sub semne de întrebare, nefiind niciodată una stabilă. Adevărul de asemenea nu este cunoscut până în momentul în care cel mai probabil este și prea târziu. Totul depinde de firea persoanei. Totul depinde de ea.
Ultima editare efectuata de catre ~Didi in Mier Iul 03 2013, 18:10, editata de 4 ori |
| | | Allesz Kaigai
Ryo : 3 Likes : 4
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Mier Iul 03 2013, 17:23 | |
| Hmm nu stiu care cum sunt si sper sa nu se supere nimeni )) dar imi place mai mult prima idee cu controlatul lumii ceea ce e zi de zi , a doua direct de la partea cu "cortina rosiatica" m-a lasat "-.-" , si prima pune lucrurile in ansamblu mai direct si mai pe fata , cu toate ca al 2 lea este mai lung. Deci concluzia mea finala este : nr.1 | |
| | | Vizitator Vizitator
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Vin Iul 12 2013, 22:00 | |
| Intelegem ca eseurile sunt cam lungi si e mult de citit, dar totusi, am avea nevoie de voturi. |
| | | Shinigami Kaigai
Ryo : 0 Likes : 43
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Lun Iul 15 2013, 22:39 | |
| amandoua eseurile au descriere imbinata armonic cu naratiunea si un monolog aproape insesizabil, insa al 2'lea s-a cam innecat in atata somptuozitate fonetica nu neg faptul ca este placut, si te tine intr-un oarecare suspans, insa e prea fortata acea descriere, si se pierde din nucleul subiectului si din caracterul relatiei dintre papusar si papusa la primul eseu, apreciez compozitia, dar si transpunerea gandurilor autoarei prin metode mai directe, mai de impact (cu "agresivitatea" si cu lovirea punctelor cheie ai castigat votul meu) Monologul e mult mai sesizabil la tine, si imi place relatia fara bariere dintre papusa si cel care o manipuleaza,dar si ideologia bine definita pe care o relatezi.Se simt si niste idei fine de filozofie, si ceva tente de perspectiva asupra vietii se regasesc. eseul prin definite este o reflectie a mentalitatii fiecaruia asupra unui subiect,curent,teme,etc.., iar primul eseu a sustinut cu tarie acest aspect sunt niste ganduri care merita citite, insa mici lacune se regasesc de ambele parti, lacune nu foarte suparatoare ce-i drept pace | |
| | | sp3cialk1dor Kaigai
Ryo : 0 Likes : 1
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Dum Aug 11 2013, 17:15 | |
| Imi plac amandoua ... Ce sa zic .. sunt foarte intereasnte .. Voteaz numarul 1 . | |
| | | Zancrow Kaigai
Ryo : 55 Likes : 1
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Mar Aug 27 2013, 21:05 | |
| Cam greu de ales intre aceste eseuri uluitoare , fiecare a fost formulat foarte bine , continutul fiecarui eseu este captivant si asta face ca alegerea sa fie una foarte grea , din cauza aceasta o sa trebuiasca sa imi argumentez votul de Da si votul de NU.
Primul eseu. ~Este un eseu foarte interesant care reflecta viata oamenilor care doresc cat mai multa putere sau cati mai multi bani (parerea mea) , mereu o sa existe papusi cat si papusari , acest lucru duce la un ciclu , la fel ca cel al vietii, din care nu o sa sti niciodata daca esti papusar sau papuse , poti sa fi papusar dar si in acelasi timp papusa cuiva , iar acest lucru se aplica si in viata de zi cu zi oameni care sunt indrumati de religie cat si oameni care sunt indrumati de politica, fiecare e papusar cat si papusa dar nu se stie niciodata cine nu este controlat. /cam atat , unele lucruri nu preau avut sens deoarece am scris contra-timp (ce-am scris reflecta gandirea mea asupra combinarii Eseu-Viata de zi cu zi ; si alte prostii , cred ca au fost aberatii)
Al doilea eseu: ~Si acesta este un eseu foarte interesanta care ii face concurenta primului , sunt cam egale facand astfel decizia foarte grea. In descrierea acestuia o sa ma axez doar pe ultima parte *citez* ,,Concluzia este lăsată sub semne de întrebare, nefiind niciodată una stabilă. Adevărul de asemenea nu este cunoscut până în momentul în care cel mai probabil este și prea târziu. Totul depinde de firea persoanei. Totul depinde de ea." din aceasta parte reies multe lucruri foarte interesante *nu dau exemplu* , aceasta ,,concluzie" puncteaza un lucru pe care copii in mod general il invata ultima data , acel lucru este timpul , dar si faptul ca totul depinde de noi ,,papusarii" sa facem ce vrem cu papusa noastra , firea . Cam atat am avut de spus despre acest eseu , as fi spus mai multe daca aveam mai mult timp. /am cam batut campii prin unele parti , cred ca o sa revin cu un edit ca sa rectific anumite greseli , aberatii.
Votul meu: Primul eseu. | |
| | | Katoka-chan Kaigai
Ryo : 0 Likes : 39
| Subiect: Re: S-a nascut mort. Dum Noi 03 2013, 16:48 | |
| Topic inchis. Castigator primul eseu. | |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: S-a nascut mort. | |
| |
| | | | S-a nascut mort. | |
|
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| Buna Vizitatorule | Acum ești în modul Vizitator, adică poți vedea doar o parte din forum.Te rugăm să te INREGISTREZI pentru a intra în comunitatea noastră și a avea acces la restul forumului. |
Ultimele subiecte | » Ganduri ProfundeDum Ian 29 2023, 07:46 Scris de UzumakiNaruto» Cine crezi ca va posta dupa tine?Lun Mai 16 2022, 18:39 Scris de UzumakiNaruto» Te arestez pentru că..Vin Mai 13 2022, 20:33 Scris de Uchiha Kakashi» Music VideoJoi Dec 23 2021, 17:14 Scris de Uchiha Kakashi» Femei si barbati Vin Sept 03 2021, 11:57 Scris de Ayame» Ai tupeu ?Vin Sept 03 2021, 11:55 Scris de Ayame» Da o nota melodieiVin Sept 03 2021, 11:54 Scris de Ayame» Persoana de sub mineVin Sept 03 2021, 11:52 Scris de Ayame» Alb sau negru?Vin Sept 03 2021, 11:51 Scris de Ayame» Genius - înzestrareVin Sept 03 2021, 09:42 Scris de XanoTHEr. |
|