O aventura catre infern si inapoi.

                                                   Capitolul doi.
                                                             Durerea trebuie să doară.

Roşu.



              Tensiunea se putea simţi în aer. Nici unul dintre cei doi nu scotea nici un sunet, dar pe bună dreptate. Le era greu amândurora să creadă că se aflau faţă în faţă. Etirion nu schiţă nici un gest, doar stătea şi îşi privea varul, nevenindu-i să creadă că este chiar el. Face un semn cu mâna către bucătărie şi apoi se îndepărtează către locul ce îl arata mai devreme, intrând în respectiva încăpere.
              Hecarim rămâne pentru câteva momente singur, analizând critic fiecare obiect care îl înconjura. Totul era la fel. Doar ca vechea bibliotecă ticsită de cărţi vechi era într-o dezordine desăvârşită. Mii de gânduri îi treceau prin minte, nu ştia ce este cu el. Confuzia lui era un semn de slăbiciune. Să pierdut pe el. Era genul de om care împărţea umbrela lui cu oricine atunci când ploaia se abătea asupra pământului, dar dacă nu avea umbrelă, pur şi simplu împărţea ploaia.
              Etirion a adus cu el o mică sticluţa umplută cu un lichid transparent. Se apropie de cel cu care împărţea acelaşi sânge până distruge distanţa ce se află între cei doi.
     - Îmi dai te rog frumos mâna ta? Îl întreabă Etirion pe cel care se afla în faţa lui, întinzând mâna stângă spre el, ţinând în cea dreaptă sticluţa.
               Hecarim oarecum temător încuviinţează din cap apoi îşi ridică alene mână până când palma rece a vărului său îi prinde încheietura întorcând-o. Într-o fracţiune de secundă, Etirion duce sticluţa la gura rupând cu dinţii dopul ce ţinea în ea lichidul. Hecarim îşi priveşte mâna că mai apoi să şi-o retragă repede când mult prea suspiciosul său văr îi toarnă în palma apă sfinţită. Îşi duce mâna în faţa chipului privind-o, că mai apoi să o scuture.
      - De ce ai făcut asta? Întreabă mirat acesta.
      - Paaai... Etirion avea prostul obicei de a lungi un cuvânt. Nu îmi venea să îmi cred ochilor. Am avut două variante, să accept faptul că te-ai întors sau să îmi conving sufletul că aşa este. Un pact este un pact. Nu ştiam pe cât este de adevărat.
     - Pact spui? Ce fel de pact? Cu cine?
             Etirion înghiţii în sec încercând să îşi facă curaj pentru a îi spune vărului său cum stă treaba. Ştia mult prea bine că nu accepta mila oricui. Încerca să îi detalieze ceea ce a făcut dar Hecarim la fiecare afirmaţie pe care o face cel de lângă el, pur şi simplu dezaproba printr-un semn făcut cu mâna stângă. Până la urma aceasta a încetat să mai schiţeze vreun gest ascultându-şi varul care îşi dădea silinţa.
Îi povestea despre o carte care a găsit-o, cu rituale vechi şi pacte cu demoni, dar prima dată nu a luat-o în seamă. După un timp să hotărât să încerce şi spre mirarea lui, a funcţionat.
În momentul în care Etirion ajunge să îi spună vărului său că a făcut pact cu un demon pentru ai elibera sufletul din Purgatoriu, acesta este întrerupt de dezaprobarea celui care tocmai a fost salvat.
        - Ţi-am adus sufletul înapoi din fundurile purgatoriului! De ce nu vrei să accepţi? Nu este greu de înţeles, doar ai încredere în mine.
               Erau cuvinte mari pentru cineva care a gândit cu sufletul. Este semn al slăbiciunii. Tu, doar tu exişti în viziunea lui Hecarim.
      - Nu aveam nevoie de asta, mă descurcam şi singur! Acum ţi-ai vândut sufletul pentru ce? Pentru nimic!
                Etirion ştia că nu are nici un rost să îi explice vărului său ca pentru el este una dintre cele mai importante persoane din viaţa lui.
        - Încearcă odată o metodă nouă. Nu te costă nimic şi totuşi e eficientă: crede. Această metodă porneşte din inima omului, este vorba de credinţă care vine dintr-o pace interioară, din bucuria unei inimi bune. Acesta credinţa îl face frumos pe fiecare om.
               În mai puţin de patru ore, cei doi veri se aflau pe aeroportul de la periferia oraşului. Îmbrăcaţi lejer vorbeau unul cu celălalt despre vizita casei părinteşti. Punctul de control al biletelor era arhi plin, oamenii roiau ca nişte furnici. Aeroportul era ca un muşuroi de furnici. Eterion analiza fiecare persoană în parte, dar totul era la locul lui. Doar ca un bărbat cam de vreo treizeci şi cinci de ani îi ridică suspiciuni. Era prea perfect. Perfectul nu există.
              După ce au trecut de punctul de control şi cel vamal aceştia sunt îmbarcaţi în avion. O stewardesă le face instructajul şi îi anunţa că dacă au vreo nelămurire să întrebe.
              Trecuseră deja cincisprezece minute de când erau aşezaţi fiecare la locurile lor. Etirion era vizibil agitat şi nu avea deloc stare. Un presentiment ciudat îl măcina pe dinăuntru. Se foia de pe o parte pe cealaltă, îşi frecă mâinile, se uită în jur suspicios. Pur şi simplu spuneai că are şoareci în pantaloni.
               Bărbatul pe care la observat mai devreme se ridică de pe scaun îndreptându-se spre toaletă. Acesta simţea că totul o să ia o turnură urâtă. Acest sentiment nu îl mai încercase niciodată. Îl prinde de mână pe Hecarim reuşind să îi atragă acestuia atenţia asupra lui. Cei doi păreau că se înţeleg din priviri, nu trebui să rostească nici un cuvânt pentru a se urma unul pe celălalt.
               În toaleta se auzeau gemete de femeie, ca orice bărbat de vârsta lor, aceştia credeau că un cuplu au o fantezie sexuală în avion. Sau întors pe călcâie făcând câţiva paşi vizibil ruşinaţi. Dar Etirion nu părea convins aşa că în câteva secunde intra în baie peste persoanele respective. Mare ia fost mirarea când şi-a dat seama că presupus act sexual era de fapt un atentat asupra vieţii unei stewardese. Acesta era strânsă de gât cu o curea. Avea ambele mâini aşezate pe "arma" asta arată că se luptă pentru viaţa ei. Dar forţa ce o avea bărbatul era un dezavantaj pentru ea.
           Etirion nu mai sta pe gânduri şi se năpusteşte asupra bărbatului care încerca să îi curme viaţa bietei femei. Se prăbuşesc amândoi la pământ din cauza impactului să produs un zgomot destul de puternic ce ia atras atenţia lui Hecarim, acesta indreptanduse într-un suflet spre toaleta pentru a vedea ce se întâmplă. Ajuns în drept cu uşa acesta a rămas stupefiat când şi-a văzut varul cărându-i pumni străinului. Atenţia ia fost acaparată de stewardesa care tremura din toate încheieturile, plângea şi căzuse în genunchi. Cureaua încă era agăţată de gâtul ei dar acesta încerca din răsputeri să tragă aer în piept. Îşi duse mâinile la gât şi respira greu, din când în când tusea. Acesta se duse lângă ea, îi luase mâinile din jurul gâtului şi îi desfăcuse cureaua. Când să văzut eliberată din strânsoare acesta a ridicat capul din pământ, fata îi era murdară de la rimelul care i se întinse pe ten din cauza lacrimilor pe care tânăra femeie le varsă din cauza spaimei ce o trăise.
            Ochii persoanei străinului se înnegresc iar Etirion începe să rostească cuvinte în latină, iar aceasta începe să aibă tulburări comportamentale, dându-şi seama că este un demon care a posedat o persoană. Se zbătea ca un peşte pe uscat, nu îi plăcea ce aude. Acesta scapă din strânsoarea făcută de Etirion îmbrâncindu-l pe acesta reuşind să se ridice în picioare. Hecarim observând lipsa de simţ practic al vărului său se ridică de lângă femeie îndreptându-se spre omul care este posedat. Îi pune mâna pe frunte şi din acesta iese o lumină, apropiată de consistenta cetei şi se evaporă în aer ca mai apoi bărbatul să cadă lat pe jos cu ochii deschişi, ieşiţi din orbite.
             Etirion era stupefiat, nu îi venea să creadă ce a văzut, sau dacă ce să întâmplat mai devreme este real... Îşi privea varul cu o expresie tâmpită pe chip, zâmbind ca un psihopat.
       - Hecarim, ce ai făcut? Întreabă acesta reuşind să îşi dreagă glasul.
        - Etirion... iartă-mă trebuie să îţi mărturisesc ceva. Cât timp m-am aflat în purgatoriu, am fost supus la multe teste, majoritatea de supravieţuire. În tot acel timp nu ştiam ce se va întâmpla cu mine, ce se va alege de sufletul meu. Dar ca speranţă, la un moment dat şi-a făcut apariţia un arhanghel recomandându-se drept Raphael. Din spusele acestuia, eu sunt un fel de carcasa specială pentru sufletul lui Lucifer. Nu mă întreba de ce, sau cum... pentru că şi eu sunt foarte confuz, trebuie să îmi pun ordine în gânduri. E un joc ce mă ţine departe de tot ce vreau să ţin aproape.
       - Asta ce vrea să însemne?
        - Înseamnă că trupul meu este singurul pe care Lucifer îl poate poseda fără să se deterioreze. Dar nu asta este important, ci spusele arhanghelului Raphael. Acesta mi-a mărturisit că atunci când consum sânge de demon, voi trezii în mine puteri ascunse de care nu ştiam.
       - Hecarim! Asta este ceva de nedescris! Trebuie să încetezi cu consumatul sângelui de demon. Rosteşte stupefiat Etirion ridicându-se de pe podea. Cei doi se întorc la locurile lor continuând dispută până în momentul aterizării.
Odată ajunşi la vechea casă părintească se pun de comun acord să caute o carte pe care chiar bunicul lor o scrisese pentru a le fi de ajutor în viitorul apropiat. Cartea cuprindea fiecare moment trăit de bătrân de-a lungul vieţii sale, dar şi toate creaturile clasate în ordinea puterii pe care acestea o deţin.

             Ajungi la casa părintească, Etirion devenise melancolic. Îi lipseau toate momentele petrecute alături de cei dragi sufletului său. Erau momente în care tânjea afecţiune, dar niciodată nimeni nu era acolo pentru a îi oferii alinare.
             Căutând prin lucruri până la urma cei doi găsesc cartea ascunsă a bunicului lor şi încep să citească din ea:
             1. Demonii sunt creaturi care pot poseda orice persoană, dar nu şi în cazul în care aceasta are tatuată pentagrama pe corp.
             2. Posibilitatea de a prinde un demon este de al atrage într-o pentagramă, pentru că aceasta îi opreşte din orice activitate.
             3. Apă sfinţită pentru demoni este la fel de dăunătoare cum este pentru oameni o flacără.
             4. Singura modalitate de a scăpa o persoană de sub controlul unui demon este să rosteşti paragrafe de exorcizare în latină.
               Erau pur şi simplu cu moralul la pământ, singura concluzie plauzibilă era tatuarea pentagramei pe corp. Era singurul mod în care se puteau ferii. Citeau scrierile bunicului lor dar ambii aveau vaga impresie că sunt urmăriţi din umbră.

               A doua zi, dis de dimineaţă Hecarim stătea în sufragerie, cu un pahar de vin roşu în mâna citind cartea bătrânului, da singurul lucru la care se gândea este cum să îşi scape varul de pactul făcut cu demonul. Cugetând în linişte se decide să meargă singur până la o răscruce de drumuri. Se uită în jurul lui că mai apoi să iese pe uşă mare de lemn dată cu lac incolor.
             Odată ajuns la o răscruce de drumuri, acesta rosteşte un ritual dar nu înainte de a desena cu degetele o pentagramă pe drum. Ştia că trebuie pus la punct şi ultimul detaliu pentru că totusă fie ca la carte. În câteva secunde un bărbat înalt, brunet şi cu barba şi-a făcut apariţia fix în locul unde Hecarim desenase pentagrama. Acesta nu părea tocmai fericit că a fost deranjat, hainele fiindu-i şifonate, părul îl avea ciufulit şi pe chipul lui se putea citi frustrarea.
       - Ce doreşti Hecarim?