Imperiul morților

Anul 2030: o perioadă înfloritoare pentru Pământ, dar și pentru locuitorii acestuia. Tehnologia a evoluat, viețile tuturor oamenilor erau mult mai ușoare. Totuși, probleme care loveau Lumea din toate direcțiile existau: poluarea, corupția, crimele, și altele.

Chiar și așa, anul 2030 a fost un an care a schimbat omenirea din mai multe cauze. Dar... spre sfârșitul anului... chiar în perioada sărbătorilor de iarnă... ceva teribil s-a întâmplat. Nu se știe de unde, sau cum, dar o furtună gigantică de nisip, care a început în Vest, înghitea întreaga suprafață terestră. În mai puțin de 3 luni, întregul Pământ a fost acoperit de nisip, devenind un deșert. Oceanele au rămas exact la fel, neatinse, și existau unele zone, foarte rar întânlite, care nu erau îngropate. Rămășițele omenirii, au construit chiar în inima deșertului Sahara o cetate de mărimi colosale, încă dinainte de dezastru. Fortificația a rezistat furtunii gigantice. Singurul motiv pentru care nu a fost înghițită de nisip a fost că aceste ziduri erau înalte de 30 de metri.

Cu timpul, tehnologia a murit. Singurele ”comori” care au mai rămas din Epoca de Aur au fost cărțiile ;  niște obiecte la care nu toată lumea avea acces.

Regatul Saharei, căci așa se numea acea cetate care adăpostea un oraș gigantic, avea o populație de aproximativ un milion de oameni. Interiorul nu era acoperit de nisip, ci din potrivă, peste tot era verdeață și teren arabil. Acesta a fost adus în cetate în 2030. Ba mai mult, plantele care cândva se găseau în orice supermarket au început să fie plantate acolo. Spre norocul chior al locuitoriilor din fortificație, temperatura devenise favorabilă pentru orice tip de plantă. De aceea, locuitorii regatului trăiau bine. Cât despre animale, mai mult de jumătate au devenit istorie. Ființe ca și ”păsările flamingo” erau doar cuvinte pierdute prin cărțiile care zăceau prăfuite prin Bibliotecă.

În prezent, Pământul se află în anul 3120. Cu toate acestea, oamenii trăiesc ca și în antichitate. Cei care locuiesc în Regatul Saharei sunt singurele persoane rămase în lume... sau cel puțin așa credeau ei...

                                                           I

Regatul Saharei era condus de către un rege, care era idolatrizat și numit ”fiu de Zeu”, sau pe scurt, Deus. Acesta trebuia neapărat un fiu care să-l urmeze la tron. Era o rușine ca familia regală să aibă doar fiice, și nu fii. Dacă regele nu avea nici un băiat, era numit blestemat și risca să fie aruncat de pe tron. Dar niciodată nu s-a auzit să se întâmple acest lucru. Regele avea acces la Bibliotecă, o clădire în care se aflau numai și numai cărți care au fost scrise înainte de anul 2030. Regele era mereu însoțit de către un sfetnic, care îl ajuta în orice situație.

Dar nu doar regele era puternic în Regat. Mai era și preotul, care era numit „trimisul zeiilor”. Primii preoți au reușit să facă și să refacă o nouă Biblie, care avea învățături comune cu cea veche. Acea Biblie nouă era numită ”Torra”. Odată la 60 de ani era ales câte un călugăr de către actualul preot. După ce preotul trecea în neființă, călugărul îi lua locul.

Armata își avea și ea locul în Regat. Nu pentru a cuceri ceva, pentru că nu aveau ce, ci pentru conflictele interne, care nu erau rare.

Cam așa stătea situația în Sahara. Actualul rege, Fillopon ”Deus” Mikail conducea cu o mână de fier întreg regatul. Își creștea singur cei doi fii, deoarece soția acestuia a murit de curând din cauza unei boli incurabile pe care nici măcari cei mai mari doctori nu o puteau vindeca. Acesta avea doi fii: cel mare, următorul la tron, se numea Fillopon Intor. Celălalt, fiul cel mic, se numea Fillopon Ano.

Între cei doi frați nu era nici măcat o fărâmă de empatie. Orice lucru pe care îl făcea Ano era rapid însușit de către Intor. Ba mai mult, Intor era lăudat pentru lucrăriile lui Ano. Iar când Ano își făcea dreptate în fața tatălui său, regele îl obliga să suporte totul, deoarece Intor era următorul la tron și trebuia să apară bine în ochii lumii.

Dar lui Ano nu îi convenea sub nici o formă. Cu toate acestea, încerca să-și tolereze fratele, chiar dacă îi era greu.

                                                          II

Într-o seară răcoroasă de vară, Ano mergea cu niște proiecte spre Camera Regală, pentru a le prezenta tatălui său. Acele proiecte aveau să schimbe întreg planul de irigații al regatului, pentru a-l face mai ușor. În timp ce alerga spre ușa gigantică a camerei tatălui său, cineva îi puse piedică. Ano a căzut la pământ, schițele zburând înainte. Cel ce i-a pus piedică era fratele său mai mare, Intor. Începând să râdă în hohote, acesta îi spuse pe un ton ce îi arătase superioritatea:

-Ahah. Tu, scârbă mică, iarăși vrei să schimbi ceva la regatul ăsta infect ?

Ano, scrâșnind din dinți, a strigat:

-Intor, nenorocitule ! Lasă-mă să merg spre camera tatei ! zise acesta în timp ce se ridică

Și atunci când Ano mergea să-și ridice schițele de pe jos, fratele său mai mare îl împingea în perete.

-Ah, zise Intor în timp ce ridica schițele, deci ai de gând să faci un bine orașului ? Perfect ! Tatei îi va plăcea... idea mea !

Ano a încercat să se desprindă de perete, dar nu a reușit, căci Intor l-a lovit puternic în stomac. În timp ce fratele cel mic cădea la pământ, cel mare mergea cu proiectele însușite spre camera tatei. Durerea fizică era nimic pe lângă durerea sufletească pe care Ano era obligat să o ascundă.

A doua zi, regele a convocat o ședință cu toți ceilalți: sfetnicul, preotul, generalul armatei, și cei cinci prefecți.  Mikail prezenta idea care se crede că este a lui Intor. Imediat după terminarea adunării, Intor a fost felicitat de către toți cei care au fost prezenți.

În sufletul lui Ano, ura pentru fratele său era din ce în ce mai mare. Dar ce s-a întâmplat în seara precedentă a pus capac. Peste tot. Ano avea de gând să-l ucidă pe Intor.

                                                           III

Trei zile mai târziu, ”idea lui Intor” era deja pusă în aplicare. Întradevăr, acel sistem de irigații nou faciliza munca tuturor fermieriilor din regat. Și nu doar a fermierilor... ci a tuturor locuitorilor !

Fratele cel mare era privit ca un erou. Oriunde mergea, era aclamat. Primea daruri, felicitări, și oriunde mergea, fetele erau după el. Între timp, Ano era numit un leneș, chiar dacă nu era. Toți îi spuneau ”să fie ca și fratele său”, acest lucru amplificându-i ura.

În acea seară liniștită de vară, care era mai călduroasă ca de obicei, Ano și-a invitat fratele la masă, ca să aibă o discuție. Ambii au luat loc la o masă destul de mică. Pe aceasta erau așezate doar farfuriile și câte un cuțit. Oarecum neliniștit, Intor întrebă cu aroganță:

-Cum de ești atât de drăguț cu mine, creatură ? După tot ce ți-am făcut ?

Pe Intor îl apucase un râs nebun. Ano îl privea în ochi, încruntat.

-Mori... jigodie... zise fratele cel mic în timp ce apucă un cuțit și se năpustii asupra fratelui său mai mare. I-a străpuns gâtul, i-a străpuns pieptul, i-a străpuns stomacul... orice parte a corpului a fost străpunsă de către cuțit. Podeaua din marmură albă se păta cu o nuanță de roșu, care o lua în toate direcțiile. Toată scena macabră a fost surprinsă de Mikail, în secret.

                                                         IV

Regele, însoțit de Ano și încă doi soldați, erau în Biserică, ca să se consulte cu Preotul Anhraam ; singura persoană care a ieșit din cetate și s-a și reîntors. Atmosfera era tensionată. Tatăl era roșu de furie. Ano era legat în lanțuri, iar preotul nu afișa nici o emoție. Regele Mikail a început să rostească:

-În atât amar de timp, de când există regatul ăsta, nici un fiu de rege nu a îndrăznit să iasă de sub legea tatălui său... și totuși, tu, un parazit care nici măcar nu merită să se atingă de tron, îndrăznește să-și omoare aproapele ?!

Plin de mânie, Mikail l-a lovit puteric în spate pe Ano. Băiatul a căzut la pământ, rănit. Preotul, zâmbind, apoi împreunându-și mâinile, a spus calm:

-Acest tânăr nu este major, și totuși a comis două crime deodată. A ucis, ceea ce este interzis de către Torra. Dar mai mult,a ucis următorul rege.

-O asemenea ființă trebuie ucisă ! strigă tatăl în timp ce a lovit peretele bisericii

-Nu, continuă preotul chicotind, moartea este o pedeapsă prea ușoară.

Ano nu intervenea, ci asculta. Nu îi păsa ce i se va întâmpla. În mintea lui, acesta era împăcat. Cel ce îi distruse viața nu mai era în viața.

Preotul, în timp ce atinse Torra, continuă:

-Undeva în Nord, există un tărmân al făgăduinței. Acolo cresc copaci nemaivăzuți de nimeni. Fructe și legume cu gusturi incredibile... să nu mai zic de animalele care sunt doar mituri, aici, printre ziduri.

Ridicând o sprânceană, regele întrebă:

-Și ce vrei să zici cu asta, Părinte ?

Preotul începu să râdă.

-În Torra sunt scrise toate aceste lucruri. Îți vei trimite fiul să meargă și să aducă semințe, animale, și tot ce mai apucă. Până când nu va găsi acel loc, nu va mai avea de ce să se întoarcă în Regat-

-Stai ! îl întrerupse Ano. Omoară-mă mai bine ! Să scap de suferință !

Tatăl l-a lovit din nou, apoi a spus.

-Nu comenta, ființă haină. E stabilit. Mâine la răsărit vei părăsi Regatul Saharei.

                                                                          V

Având o sabie în mână, pentru a se proteja de cine știe ce primejdii, Ano a fost însoțit de armată la poarta gigantică a cetății. Aceasta s-a deschis încet, iar băiatul a păsit încet înafara fortificației. Înghițind în sec, tremurând de curiozitate, acesta a atins pentru prima dată în viața lui niște nisipuri blestemate. Știa că viața lui nu contează atât de mult. Era mai important să găsească acel loc sfânt și să-și facă mândru tatăl.

La fereastra palatului, regele, împreună cu sfetnicul său, priveau în gol.

-Ah, dragul meu sfetnic, azi am pierdut doi fii. Zise Mikail oftând lung

-Cum așa, măritul meu Deus ?

Regele închise ochii, apoi continuă:

-Fiul meu cel mare a fost ucis de Ano.. iar Ano, a fost devorat de un monstru ce se află în Noi... Gelozia...