Z. Tokyo
Kaigai
Ryo : 0
Likes : 2
 |  Subiect: La dernière nuit  Sam Noi 22 2014, 12:33 | |
| ”Un artist neînțeles.” Orice artist excentric dorește să se facă cunoscut prin diverse lucrări cu o temă specială, unică. Așa este și artistul nostru, o persoană care vrea ca operele sale să fie mai mult decât perfecte. Pentru el, un tablou nu este doar o combinație de culori care formează o imagine, ci un sentiment transmis tuturor privitorilor. Un sentiment unic pe care fiecare persoană îl percepe altfel. Acestea fiind spuse, artistul nostru stătea pe verandă, privind atmosfera pariziană care îi lua mințile. Privea în gol, mintea lui fiind la o posibilă operă pe care vrea s-o picteze. Privea strada cufundată în întunericul nopții, singurele surse de lumină fiind felinarele rare. Și atunci, și-a dat seama ce trebuie să facă. S-a ridicat de pe scaunul său din lemn, a răsturnat masa pe care era așezată o ceașcă cu cafea și a exclamat: -Mon Dieu ! Genial ! Oh, genial ! Artistul nostru s-a grăbit spre atelierul său, pivnița casei în care trăia. Acesta a luat pânza care a înfățurat-o peste o bucată de lemn, pe care a așezat-o pe șevalet. Și-a luat paleta de culori, acuarelele și pensula sa pe care a numit-o ”Le divin”. -Albastru, precum cerul ! exclamă acesta privind pânza albă Și-a înmuiat pensula în culoarea albastră de pe paleta de culori și a trasat o linie, la întâmplare. S-a strâmbat ușor, apoi a exclamat din nou cu superioritate: -Oh, tres bien ! Tres. Bien. A contopit acea linie albastră de pe pânză cu o altă culoare, apoi cu o alta, și cu alta... Până când, în mai puțin de o oră, a pictat întreaga stradă pe care o privise mai de vreme. Dar pentru artistul nostru, acea pictură pe care noi, niște oameni simpli, o vedeam ca pe o imagine complexă la care s-a depus multă muncă, nu era decât o pată de culoare pe o pânză albă. Acesta s-a luat de cap, și a început să-și nege opera, gândurile, apoi existența. Acesta se plângea că întotdeauna nu îi ieșeau cum trebuie picturile, chiar dacă oamenii îl admirau pentru ce făcea. El nu era niciodată mulțumit și satisfăcut de ceea ce făcea. Ce era pentru noi un peisaj de toamnă, pentru el era o linie maronie. Ce era pentru noi un poretret, pentru el era o caricatură. Ce era pentru noi o pată de culoare, pentru el nu era decât albul pânzei pe care se pictează. -Non, non... zise acesta cu o voce tremurândă. Am nevoie de culoarea supremă ! O culoare ce mă va face celebru pe piață ! Acesta avea în gândurile sale necurate să îți termine opera într-un mod splendid, nemaifolosit vreodată. S-a îndreptat spre un dulăpior din lemn, a deschis un sertar, a răscolit printre ustensile, și a găsit două obiecte: un pahar din sticlă și un cuțit. În timp ce avea un zâmbet de maniac, se îndrepta spre opera sa cu acele obiecte în mână. S-a așezat pe un scaun, și a început să-și taie mâna. Sângele care curgea în pahar avea să fie noua sa culoare care să-i finiseze opera de artă. Scrâșnea din dinți de durere, dar era un preț mic. În timp ce sângele curgea necontrolat în pahar, el își înmuia pensula în lichidul roșiatic și picta. Și tot picta, și se tăia, și picta, și se tăia, și el tot picta... În timp ce răsărea soarele, acesta sufla greu, și cu ultimele puteri, își privea pentru ultima dată opera, de altfel ultima, pe care a numit-o ”La dernière nuit”. Artistul nostru a căzut la pământ. În sfârșit, a pictat pentru prima și ultima dată ”opera perfectă”. | |
|
I. Enzo
Kaigai
Ryo : 0
Likes : 5
| |
