Umbra raului

Hey m-am decis sa imi postez si eu primul meu fic. Tin sa mentionez ca l-am mai postat si prin alte parti  
Hope to enjoy it

Varsta minima: Nu conteaza deocamdata
Gen: Fantasy & mystery
Tip de critica: Constructiva


Partea I-Inceputuri
 
Prolog
 
 In lumina slaba care acapara camera se vedea micutul bebelus si femeia batrana care nu-l scapa din ochi. Legatura de sange dintre ei doi explica de ce iubirea bunicii e atat de mare pentru fiinta firava din patut. Pe chipul ei se vedeau urmele lasate de ani. Ochii ei albastri acaparau toata camera cu privirea atenta. Parul ei negru avea pe alocuri fire albe care se vedeau cu greu in coafura frantuzeasca a batranei. Patutul este zguduit de nelinistea bebelusului. Bunica incepe sa-i cante cu vocea ei suava si lina.
“Daca ai sti tu ingeras cazut ce destin te asteapta. Unul maret si plin de greutati pe care noi l-am ratat”
 Bebelusul devine din ce in ce mai agitat. Incearca din rasputeri sa spuna ceva dar nu poate.Scartaitul podelei o face pe femeie sa tresara si sa se intoarca. In spatele ei era cel mai mare cosmar al familiei si cel de care i-a fost teama atata timp.
-Ce cauti tu aici? Intreba ea nelinistita.
-Am venit sa ucid copilul si pe tine daca mi te opui.
 Hainele lui sumbre ii dadeau femeii fiori. Blugii lui negri erau acompaniati de un tricou alb patat de sange. Refuzul batranei de a-l privi in ochi avea ca scop sa nu ramana imobilizata.
-Nu te vei atinge niciodata de copil, spuse ea din ce in ce mai nervoasa.
 Isi intinde mana, iar o lumina orbitoare lasa-n urma o sabie bine lucrata cu insemne vechi. Acelasi lucru facu si individul, doar ca lumina lui era un intuneric amestecat cu ura pura.
 Lupta incepu, dar femeia era in dezavantaj deoarece obosea repede si nu putea duce lupta pana la sfarsit. Impreunandu-si mainile, batrana arunca asupra dusmanului un sigiliu care avea sa-l tina inchis in el pana fugeau ei de acolo. Cand cercul de foc se formase in jurul lui ca sa-si implineasca planul, individul arunca asupra batranei o sageata care ii strapunse inima. Barbatul se indrepta spre bebelus. Acesta era improscat cu sangele femeii. Incerca sa-l atinga,dar nu poate. Pe dusumea se vedea cum peste tot era intins sangele batranei si deasupra lui se formase un sigiliu.
-Nu te vei atinge niciodata de el, se auzi vocea ei.
 Un tepus din sange ii strapunsese acestuia mana. Trebuia sa plece caci teama de surprizele pe care batrana i le facuse era prea mare ca sa se mai gandeasca la copil. Avea destul timp sa-l ucida.

Foarte interesanta prima parte. Chiar imi place cum ai conceput acest fic. Deabia astept si partea a doua sa o citesc. Ma tine in suspans continuarea ficului.

Multumesc ca citesti fan ficul meu si ca ti se pare interesant @CarinaObitolove si sper ca acest capitol sa iti placa mai mult ca precedentul. 
By the way vei afla mai tarziu de ce ce este asa de scurt prologul si in legatura cu partea a doua aceea va aparea peste cateva capitole bune acum sper sa te bucuri de primul capitol

15 ani mai tarziu
 
Capitolul I-Biletul misterios
 
 
 Salut! Numele meu este George si tocmai azi am implinit 15 ani. Sunt un baiat ca oricare altul cu ochii caprui,parul brunet si sunt destul de inalt pentru varsta mea. Arat normal,nu?Da, asa e, dar ce este anormal este destinul meu, asa ca o voi lua usurel cu inceputul.
              
                                                                         *****
 
 Luna August isi revarsa puterea asupra taramurilor noatre. Astazi am implinit in sfarsit varsta de 15 ani si toata familia era asezata la masa in momentul in care postasul lasa un plic in fata portii.
-Ma duc eu sa-l iau, zise mama in clipa in care postasul se facu nevazut.
-Si ia zi,George ce-ti doresti de ziua ta? ma intreba Edwin plin de curiozitate.
-Ceea ce imi doresc eu e simplu: vreau sa pot ajuta lumea asta intr-un fel sau altul, ii raspunsesem rapid.
-O sa ti se indeplineasca in curand dorinta daca te pui serios pe munca si invatat.
 Nepricepand ce vroia sa spuna, am observat ca mama se intorsese deja in curte cercetand amanuntit plicul pe fiecare latura, crezand probabil ca e un drog sau un gaz otravitor inauntru.
-Asta chiar ca e ciudat, zise pe un ton deja suspicios care ma facu sa ma gandesc ca se va intampla ceva rau cat de curand, nu scrie deloc de la cine e.
-Cum adica? intreba bunicul,de pe partea cealalta a mesei, care tocmai intrerupse conversatia cu unchiul Daniel despre cresterea exponentiala a oamenilor ce folosesc internetul.
-Tot ce scrie pe plic este numele lui George si atata tot.
-Ia da-mi si mie plicul, zise bunicul si in momentul in care mainile lui imbatrinite de timp atinsera foaia, o expresie de groaza aparu pe fata sa, urmand ca in secunda urmatoare sa rupa plicul in mii de bucatele si sa plece de la masa,stricand astfel toata petrecerea.
 Mama se indrepta spre bucatarie sa ia matura si forasul cand am rugat-o sa ma lase pe mine sa fac curat.
-Nu azi, George. Nu azi. Regret, dar sunt foarte nervoasa pe bunicul tau ca a plecat asa in graba fara sa ne spuna motivul pentru care a rupt plicul. Si in fond, tie ti-era menit sa il primesti, nu lui.
-Dar, mama...pot sa il refac integral si pot sa iti spun ce scria. Te rog indeplineste-mi macar dorinta asta inainte ca...nu stiu de ce imi venea sa spun expresia "inainte ca totul sa se schimbe."
-Inainte ca ce?
-Inainte ca bunicul sa o ia razna si sa distruga toate scrisorile pe care le primesc.
-Hmmm...bine le poti lua, dar dupa ce descifrezi plicul ii chemam pe toti sa il discutam. Okay, puiule?
-Da, mami.Mersi mult si sarutand-o usor pe obraz am luat bucatile de hartie de jos, sperand ca nici macar una dintre ele sa fi fost luata de vant. Am fugit pana in camera mea, nerabdator sa aflu mesajul secret. Odata ajuns, am pus bucatile pe birou si am luat o foaie, un lipici, precum si un scotch. Cum eu facusem puzzle-uri in prostie la viata mea, cand ma plictiseam faceam unele si de 5000 deci, prin urmare acesta era floare la ureche.
 Scotand cu atentie fiecare bucatica din plicul rupt cu o penseta, am observat ca cele mai multe dintre ele erau albe pe ambele parti. Terminand de pus toate bucatile albe deoparte, am avut un soc imens cand am constatat ca toate foitele din plic erau albe.
-Cred ca pana la urma cateva tot au fost luate de vant, spusesem ganditor uitandu-ma la fituicile aruncate acolo. E ciudat...azi nu batuse deloc vantul. Asa ca am incercat sa gasesc colturile albe pentru a le lipi pe foaie.Dupa trei ore si jumatate era gata.O foaie alba si lipita cu scotch,ramanandu-mi doar sa descifrez mesajul.Cateva minute mai tarziu cand mi-am intins mana dupa un creion, am varsat calimara de cerneala pe niste caiete din clasa a VIIIa. Incepand sa curat, m-am intrebat ce voi gasi in acel bilet misterios. "Poate voi gasi o ghicitoare ce ma va duce la o comoara ascunsa. Da sau te va duce undeva unde vei muri cu siguranta" imi raspunse alta voce.
 
 Hasurand foaia cu creionul am reusit sa disting cuvintele. Totul era conform asteptarilor mele. Foaia imi dezvaluise o groaza de cuvinte aranjate in perfecta ordine de parca nici nu fusese rupta vreodata. De abia dupa ce am copiat scrisoarea pe alta foaie am plecat sa ii spun mamei cum am reusit,ea chemandu-i pe toti in camera mea pentru aceasta presupusa intrunire de familie care imi va schimba complet destinul.

Hey am adus si nextul. Sper sa va placa

Capitolul II-Asociatia celor Blestemati
 
 O jumatate de ora mai tarziu toti, cu exceptia bunicului, se aflau in camera mea asteptand cu nerabdare sa afle ce se intamplase astazi cu adevarat la petrecere.
Simteam deja aerul incordat din camera, toti incepusera sa devina stresati, iar privirile lor intrebatoare ii dadeau de gol. Pana si privirea mea era un nervoasa, iar pe mine ma dadeau de gol sprancenele usor incruntate. Mi-am indreptat usor privirea spre fiintele din inaintea mea. Cu glasul dres de o mica tuse am zis:
 
-Ma bucur ca ati venit cu totii, incepusem sa vorbesc,observand cu coada ochiului ca Sophie, verisoara mea admira un poster cu cei de la Sabaton asezat pe peretele de deasupra patului. Sophie era sotia lui Edwin si desi era mai lunatica de felul ei, ea tot putea sa auda si sa inteleaga tot ce vorbeam noi. Deci cum spuneam, am inceput sa le relatez cum am descoperit mesajul secret, urmand ca in minutul urmator sa iau foaia pe care am lasat-o pe birou si sa incep sa citesc fiecare cuvintel cu voce tare de parca eram la un recital:
 
 
"Domnule Kobayashi James George,
 
 Asociatia celor Blestemati doreste sa va informeze ca a sosit varsta necesara pentru a fi acceptat in Ordinul Cavalerului de Piatra.De asemenea dorim sa va informam ca nu puteti intra in acest ordin sacru decat in momentul in care confirmati ca ati primit scrisoarea prin simpla distrugere a acesteia in foc magic.
                                
                        Toate cele bune,
                            Alucard Van Hellsing”
 
 
 Citind biletul, initial am crezut ca e doar farsa pusa la cale de cineva, dar acest gand a fugit la fel de repede precum a venit atunci cand toata familia deveni speriata, iar in momentul in care am vazut ca toti se uitau intrigati cand in stanga, cand in dreapta, mi-am dat seama ca e ceva necurat la mijloc.
- Sunteti bine, am intrebat cu o voce tremuranda deoarece nu imi placea deloc tensiunea care incepea sa acapareze camera.
-George,du-te si cheama-l pe bunicul tau aici, imi spuse mama pe un ton ce aproape nu il recunoscusem.
 Am parasit cu greu camera mea destul de spatioasa de culoarea albastrului inchis si am pasit pe parchetul rece pana in dreptul usii de lemn a bunicului vesnic inchisa si ferita de ochii mei curiosi. Stand in fata ei si incercand sa gasesc o scuza cat de cat plauzibila, creierul meu nu a putut percepe deloc momentul exact in care usa se deschise si bunicul alerga grabit spre camera mea. Facandu-se nevazut deodata, mi-am indreptat atentia spre usa mea ce odinioara avea multe posterele de pe ea, dar acum nu mai erau decat niste fasii simple din ele.”Chiar trebuie sa le schimb odata si odata”imi spusesem in momentul in care am observat aparitia unor lumini stranii ce pareau ca vin din camera mea. In acea clipa, curiozitatea incepu sa atinga cote critice. Chiar voiam neaparat sa stiu ce se intampla acolo.
 De ce toti se purtau toti asa ciudat? De ce erau atat de multe secrete in familia asta? Si de eu eram singurul dat la o parte de fiecare data cand aparea o discutie mai delicata?
 Am plecat din fata usii bunicului parca atras de acele lumini straine si intrand in incapere am descoperit ca intr-un fel bunicul reusise sa ii faca pe ceilalti sa se simta iar ca inainte. Nu mai era nimeni stresat sau intrigat. Toti pareau calmi si ciudat de bucurosi,iar luminile disparura exact in momentul in care deschisesem usa.
-Bunicule, ce erau luminile acelea? Am inceput eu sa intreb dornic de un raspuns cat de cat satisfacator.
 Auzind intrebarea aceasta bunicul se stramba la mine dezvaluind o privire dura si ucigatoare. Totusi, cu un aer superior si cu o voce infricosatoare, se multumi doar sa intrebe:
-Ce lumini? Eu doar am discutat putin cu ei si atat. Si terminand "explicatia' trecu vijelios pe langa mine iesind pe usa.
Ma uitam ciudat in urma lui in timp ce imi ziceam ca am avut dreptate : ceva rau chiar s-a intamplat si vor mai fi lucruri de genul acesta, care vor continua pana cand voi afla cu adevarat ce s-a petrecut de fapt in camera mea.
.
                                   
******
 
Cateva ore mai tarziu eram in fata calculatorului, incercand sa gasesc informatii despre aceasta asociatie, care a reusit sa ii sperie pe toti membri familiei. Muzica celor de la Alternosfera rasuna foarte tare in castile conectate la boxe si totusi simteam ca era prea liniste si ca puteam sa aud orice zgomot facut de usa camerei mele. Tocmai se terminase melodia 'Arunca-mi'si incepuse 'Deja straina'cand gasisem un rezultat care coincidea cat de cat cu biletul.Articolul suna cam asa:
 
18 iulie 1974
 
O vindecare miraculoasa?
 
O femeie in varsta de 23 de ani s-a vindecat peste noapte de cancer in ultima faza.Aceasta,fiind intrebata cum de s-a intamplat aceasta minune,s-a multumit sa zica doar atat:"Nu eu am facut-o, ci Asociatia celor Blestemati"dupa care a refuzat sa mai comenteze.In ciuda aparentelor,se pare ca femeia era sanatoasa si conform unui medic terapeut,deducem ca domnisoara era la fel de socata ca noi cand s-a trezit si acestea au fost primele cuvinte pe care le-a putut zice"
 
 Deci se pare ca tipa avea o stranie legatura cu Asociatia, daca a pomenit de ea.Dar intrebarea este ce s-a intamplat cu ea dupa aceasta vindecare miraculoasa? Si asta nu era totul. Lucrul cel mai ciudat era ca in tot articolul acesta nu aparea nici macar o data numele femeii. Schimband pagina, am cautat de data aceasta ziare online. Odata intrat pe pagina lor de web am introdus cuvantul minune. Negasind nimic interesant, am reinceput cautarea de data aceasta scriind cuvantul miracole. La acest cuvant am primit peste 20.000 de rezultate doar din al doilea razboi mondial. Folosind o cautare avansata am scris cuvintele miracole si videcari. Acum vazusem doar 20 de rezultate. Cinci dintre ele erau legate de vindecarile facute de icoanele sfintite, iar treisprezece articole erau legate de minunile oferite de plantele medicinale. In schimb ultimele doua erau cele care ma interesau cel mai mult.Pe primul il citisem deja si copiasem textul pentru a-l scoate la imprimanta pentru orice eventualitate.In orice caz articolul al doilea suna cam asa:
 
 
19 iulie 1774
 
Elijah...Vrajitor adevarat sau farseur in toata regula?
 
 
Elijah Johannensburg,in varsta de 26 de ani a facut aseara ravagii printre oamenii si-asa speriati de efectele magiei si tehnologiei in aceasta epoca disperata dupa un nou viitor plin de siguranta si speranta.Se pare ca pe la miezul noptii,Elijah si-a intins palmele spre cer,din ele iesind flacari albastre si pline de teroare,dupa spusele martorilor.Din marturia oamenilor aflati la distanta,aflam ca el a scris data de 18 iulie 1974, urmand ca in urmatoarea secunda sa cada la pamant ramanand astfel fara viata.
 
 Terminand de citit acest articol, un fior rece imi strapunse intreg corpul infrigurat, facandu-ma sa tremur. Decis sa termin odata pentru totdeauna cu povestea asta, am scos in graba la imprimanta foile cu cele doua articole si m-am indreptat spre camera bunicului.
 
*****
 
 
 Eram aproape de usa camerei bunicului. Niciodata nu m-a lasat inauntru. Mereu cand il rugam sa ma lase in camera sa ii aduc cate ceva, el ma avertiza si baga frica in mine ca daca intru nu voi mai iesi niciodata viu de acolo.
 Tocmai eram in fata ei cand am inceput sa aud strigate ce veneau din interiorul camerei.
-Ar trebui sa-i spui!urla vocea mamei,stii bine ca are 15 ani si poate suporta totul!
-Nu ii voi spune nimic,zise bunicul,si daca ii vei sufla chiar si un singur cuvintel despre tot ce s-a intamplat,jur ca te voi face sa regreti amarnic...
-Nu o vei face,il intrerupe vocea unchiului Jacob
-Si de ce nu,ma rog?Stii bine de ce sunt in stare.
-Nu o vei face pentru ca baiatul este chiar in fata usii,nu-i asa,George?
 Speriat ca fusesem descoperit am inceput sa o iau la fuga,dar la fel ca accidentul de mai devreme, bunicul fusese mult mai rapid decat mine, reusind sa ma uimeasca pentru a nu stiu cata oara.
Apucandu-ma de gat, bunicul reusi cumva sa ma traga cu usurinta in camera lui si sa ma tranteasca drept intr-un fotoliu destul de comod ca sa imi atenueze lovirea spatelui de ceva dur.
 Uitandu-ma mai atent prin camera, am observat ca nu erau decat cateva fotolii aranjate in cerc si nimic altceva. Era cate unul pentru fiecare membru al familiei. Ma rog, pentru fiecare membru cu exceptia mea.
-Ia zi pustiu’, cat la suta ai auzit din discutie? ma intreba bunicul de cum inchise usa.
-Destul cat sa imi dau seama ca ceva se intampla aici si nu e de bine daca ai spus ca o vei face pe mama sa regrete amarnic, ii raspunsesem plin de mandrie ca stiam mai multe decat puteam arata la suprafata.
 Bunicul impresionat de aceste vorbe incepu sa se scuze pentru ca a tipat asa la mama si ca m-a aruncat atat de zdravan in fotoliu.
-Ia mai scuteste-ma cu minciunile astea de doi bani, l-am intrerupt in toiul scuzelor si i-am aratat foile cu cele doua articole descoperite de mine pe internet. Bunicul vazandu-le,se ingalbenise la propriu si tot ce am auzit de la el atunci au fost urmatoarele cuvinte pe care nu le voi uita niciodata:
-Vad ca nu te lasi cand vine vorba de un mister intrigant nu? Ei bine, atunci asa sa fie! Imi zise dupa care incepu deodata sa rada in hohote. Stiam ca va veni si ziua asta, dar nu ma asteptam sa gaseasca astea atat de rapid, continuase sa vorbeasca printre rasetele lui ragusite. Scuza-ma dar ma duc pe afara sa ma duc sa ma calmez si dupa aceea iti zic totul,bine? Si iesi fara sa mai astepte raspunsul meu.

Buuuuunaaaa . A trecut si ochisorul meu p'aici si s-a lovit nas in nas cu ... Cu ce credeti ? Cu un fic care-i place . Da , ii place al naibii de mult . Si , pentru ca-mi place nu ma-m putut abtine si am zis sa-ti ofer niste sfaturi . Ok , ok , nu sunt chiar "sfaturi" , sunt critici constructive menite sa imbunatateasca ficul . Intrebare : Acest fic este terminat ? Raspunzi tu cu prima ocazie . In fine , deci , hai sa-ncepem :]

* Greseli nu am vazut . Nici de scriere , nici de sens , nici gramaticale ceea ce e mai mult decat bine . Aha ! Am gasit ceva : noatre --> noastre , din inaintea --> dinaintea si poate ca mai sunt unele insimnifiante p[e care eu le-am observat . Iar daca eu nu le-am observat nici altcineva nu o s-o faca . Spun asta pentru ca eu l-am luat la "puricat" . 
* "-Si ia zi,George ce-ti doresti de ziua ta? ma intreba Edwin plin de curiozitate." ai o greseala aici . Iti dai seama care e ? Oricum , iti zic eu . Corect ar fi fost " -Si ia zi , George , ce-ti doresti de ziua ta? ma intreba Edwin plin de curiozitate." . Dupa "George" se punea virgula . Stii de ce ? Pentru ca este o apozitite . Virgula se foloseste pentru a separa apozitiile de restul propozitiei . De exemplu , in propozitia : "Marin , prietenul meu , este mai inalt decat mine" , "prietenul meu" este o apozitie adica o explicatie separata prin virgule de restul propozitiei . Ai inteles tu ce am vrut sa zic pentru ca esti o persoana inteligenta si te prinzi repede , stiu .
* Aghh , esteticaaa . Nu mai lasa spatii libere in text , te rog . Stiu ca asa este mai usor de citit dar nu da bine . In carti gasesti asemenea spatii ? Nup , nu le gasesti . Pentru o critica mai detaliata iti sugerez sa faci o cerere [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]iar unii din criticii nostri o va prelua .
Mi-am permis sa-ti rescriu ultimul capitolul . Uite ce frumos estetic este .

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Mda , cam atat momentan . Te astept cu next ^^ . Imi poti da pm cand il postezi .

Well multumesc mult pentru critica si tot ce iti pot spune este ca inca nu e gata. Acum lucrez la capitolul VII sau VII. Anyway scuza-mi greselile gramaticale si lipsa semnelor de punctuatie precum si estetica textului. Anyway sper sa va placa

Capitolul III-O poveste ciudata
 
 
 Se facuse deja 11:30 seara, iar eu stateam deja ca pe ace asteptand ca bunicul sa se intoarca inapoi in camera luminata de razele lunii unde ramasesem doar eu si cu Edwin. Curiozitatea care incepu sa ma roada pe dinauntru era deja prea mare pentru a face fata situatiei. Analizand pentru a cincea oara camera din jurul meu, am realizat ca eu nici nu ma miscasem din fotoliul in care ma arunca bunicul cu cateva ore mai devreme. Uitandu-ma la silueta lui Edwin, ce statea sprijinita de peretele de langa usa care dadea in holul principal, am observat ca acesta ma privea cu mult interes de parca ceva era chiar in neregula cu mine.
-S-a intamplat ceva? am spart brusc tacerea deoarece privirea lui calda de mai demult deveni rece ca gheata si incepu sa imi strapunga sufletul facandu-ma sa ma simt rusinat de mine insumi inca de cand bunicul parasi camera in urma cu cateva ore.
-Tu sa imi spui, imi raspunse acesta morocanos dintr-un anume motiv.
-De ce vorbesti asa?
-Stii bine de ce vorbesc asa...
-Nu, nu stiu deloc. Deci ce ar fi sa imi explici?
-Nu acum,George. Inca nu e timpul...
-Inca? l-am intrerupt a doua oara in seara aceea plina de mistere si ciudatenii.
-Da, pustiule.
-Bun si inca nu e timpul sa ce? continuasem plin de speranta deoarece puteam reusi sa aflu ce se intampla chiar inaintea bunicului.
 Dar acesta se multumi sa taca din gura. Fata sa bronzata si incadrata de parul sau saten si ochii de culoarea ciocolatei, refuza sa zica ceea ce mi-am dorit sa aud pana acum. Am repetat inca o data intrebarea de mai devreme si am primit acelasi raspuns. Cateva minute mai tarziu, capul lui Edwin se intoarse putin spre stanga,urmand ca in secunda urmatoare sa intre si bunicul in camera, purtand un costum total diferit fata de cel de acum cateva ore. In locul costumului albastru ca safirul,acum purta un costum negru ce parea ca tocmai a venit de la o inmormantare. Fata sa plina de riduri era incadrata de un par alb si scurt care ii scoatea ochii gri ca argintul in evidenta. In ei se citea nervozitatea si spaima de a spune prea multe.
 Nefiind interesat de acea privire calma,am inceput deodata sa ma gandesc la ce lucruri oribile sau sinistre imi va spune bunicul.
"Da,poate ca asta vei afla...sau poate vei gasi lucruri pline de mister si  surprize care te vor face sa nu mai cauti alte secrete ce au fost complet ascunse de tine " imi raspunse o voce incredibil de cunoscuta pe care am alungat-o rapid din minte.
 Acesta se aseza pe fotoliul din fata mea si incepu sa vorbeasca dintr-o data, facandu-ma sa raman uimit de dictia lui perfecta, deoarece credeam ca va spune totul pe un ton mai balbait
 Dar nu era asa. Chiar deloc. Tonul sau fusese unul clar si plin de compasiune, facandu-ma  sa inteleg astfel mesajul fulgerator. Cuvintele lui imi inundara brusc urechile in timp ce mintea mea era concentrata asupra povestirii ce urma sa fie spusa de catre vocea bunicului meu.
-Fii atent la ce iti voi zice ca nu voi repeta de sapte ori aceeasi poveste si ai face bine sa nu ma intrerupi, zice bunicul in timp ce isi scoase din sacou o pipa pe care o aprinse. Acum 1000-1500 de ani au existat doua entitati. Lumea le cunoaste drept binele si raul, dar ele se numeau altcumva. Cei doi apartineau unei specii de creaturi inaripate cu chip si trup de om. Cel care reprezenta binele, desi era trimisul lui Dumnezeu, lumea il cunoaste ca Hamaliel,ingerul protector al lumii, iar cel care reprezenta raul era trimisul diavolului si era cunoscut drept Alastor, demonul mortii. In lupta lor eterna de a salva sau a distruge lumea, cei doi s-au decis sa puna capat razboiului, dand lovitura finala in acelasi timp. Ciocnirea celor doua arme-nu ma intreba ce arme au fost ca numai timpul stie exact ce si cate arme au folosit cei doi-a cauzat o explozie de proportii care l-a aruncat pe Hamaliel in corpul unui om,iar pe Alastor nu l-a mai vazut nimeni de atunci-iti dadeai seama pe unde e dupa raul pe care il lasa in urma- In orice caz, explozia cauzata a afectat din fericire, si slava Domnului ca au fost doar atatia, un anumit numar de oameni. Acestia au primit anumite puteri pe care le-au transmis genetic primului copil. Cativa ani mai tarziu Hamaliel a renuntat definitiv la puterile sale dandu-le fiului sau uman, iar acesta fiului sau fiicei sale si tot asa pana cand s-a nascut bunica ta.
 Din pacate aceasta suferea de cancer si in 1974 trebuia sa moara cand Asociatia i-a oprit complet aceasta boala special pentru a avea grija de urmatorii oameni care detin puterile lui Hamaliel. "Alesii"asa le zicea ea, sau"Blestematii"erau numiti cei cu aceste puteri. Cand s-a aflat, stirea asta era pe prima pagina a ziarelor, iar cativa ani mai tarziu cand te nascusesi, Alastor a aparut pentru prima oara chiar in camera aceasta, incercand sa te ucida.Bunica ta era o femeie chiar viteaza si tocmai de aceea m-am si indragostit de ea. Ea s-a luptat cu Alastor, si din pacate a pierdut lupta, dandu-si viata pentru a te proteja. In momentul in care am ajuns acasa si am gasit-o intinsa pe jos, am jurat ca demonul acela hidos va pieri de mana ta odata pentru totdeauna. Si ca sa fim siguri ne-am transferat cu totii puterile noastre in tine cand erai bebelus. Ma rog toti in afara de, Edwin care s-a casatorit cu verisoara ta Sophie, de-abia la trei ani dupa aceasta intamplare nefericita. Si acum sa vorbim despre aceasta Asociatie si cam ce ar contine ea. Pai, in primul rand a fost infiintata de primul om inzestrat cu puterile lui Hamaliel si avea ca scop descoperirea si protejarea puterilor acestuia de eventualele pericole si atacuri mortale. Apoi ar mai fi si cate ceva de spus despre cele trei ordine ale cavalerilor. Daca ar fi sa fac o ierarhie, ordinea ar fi urmatoarea: Ordinul Cavalerilor de Lemn, care protejeaza oamenii obisnuiti de atacuri magice-sunt ca un fel de gardieni ai lumii oamenilor- apoi ar veni Ordinul Cavalerilor de Smarald, care ucid si ascund de ochii oamenilor toate creaturile magice, de orice tip, fie ca sunt ucigase, fie ca sunt inofensive toate trebuie sa dispara din fata unui om-sunt un fel de hingheri daca vrei sa le spui asa- si mai este si Ordinul Cavalerilor de Piatra care are cel mai important rol din toata Asociatia. Si crede-ma ca Van Hellsing pune mare pret pe cei din ultima ramura. Ei sunt cei care cauta Alesul si il conving sa lupte alaturi de ei pentru a invinge raul odata pentru totdeauna. Aaa, era sa uit sa iti spun si cateva cuvinte despre Alucard Van Hellsing. Daca ti-e sortit sa te intalnesti cu el si sa te lupti, mai bine fa cale intoarsa si pleaca cat poti de repede de acolo. Alucard este cel mai puternic om pe care l-am vazut vreodata. Nici macar bunica ta nu l-a invins vreodata. De fapt sincer sa fiu nimeni nu l-a invins vreodata. De unde a aparut? Nimeni nu stie, si pe bune omul asta ar primi imediat premiul Nobel pentru stiinta. Sa tot fi trecut vreo 250-300 de ani si tot pare ca nu a imbatranit. Atuul lui cel mai de pret este Ordinul Cavalerilor de Piatra si iti zic de pe acum: Daca confirmi ca ai primit scrisoarea, iti semnezi sentinta la moarte. Bunica ta de ce crezi ca nu a refuzat? iti zic eu. Pentru ca stia ca Alucard o va vindeca de cancer doar daca se va alatura Asociatiei. Intrebari?
-Pai ar cam fi cateva. Cum va-ti transferat puterile in mine daca doar primul nascut primeste puterile acestui Hamaliel asta?
-E o intrebare buna ce ar fi pus-o oricine si la care as fi raspuns in felul urmator:M-am nascut cu puteri magice, iar cand m-am insurat cu bunica ta si l-am avut pe Jacob,acesta s-a nascut cu jumatate din puterile lui Hamaliel.La fel s-a intamplat si cu Simone si Diana.Alte intrebari?
-Cum stii ca Alucard asta e la fel de tanar ca acum 250-300 de ani? Si pana la urma ce erau cu luminile acelea ciudate din camera mea? Am continuat sa intreb plin de suspans ca in sfarsit am reusit sa aflu cate ceva legat de situatia aceasta dubioasa.
-In primul rand stiu pentru ca i-am cercetat amintirile odata. Si noroc ca mi-a sters doar luptele pe care le-a avut. Cred ca stia ca ziua asta va veni si de aceea mi-a lasat chipul lui in minte pe parcursul anilor, iar luminile acelea faceau parte dintr-o vraja care ajuta o persoana sa se simta mai bine. E un fel de vraja de vindecare daca ii poti spune asa. Si iti zic de pe acum daca vei vedea vreodata pe strada sau oriunde, o persoana cu pielea alba incadrata de un par rosu ca focul din adancul iadului si cu ochii mai verzi decat o pajiste in mijlocul verii atunci ar fi bine sa fugi cat mai rapid cu putinta de acolo,ma avertiza dintr-o data vocea bunicului.
 Fascinat de raspunsul si avertismentul bizar al bunicului, singura intrebare pe care am reusit sa i-o pun in seara aceea a fost urmatoarea:
-Se poate sa o mai spui odata te rog mult?
-Hm...incepu bunicul sa zambeasca. Nu-ti forta norocul, uriasule. Maine dimineata la ora 9:00-9:30 sa fi in curtea din spate pentru primul tau antrenament. In regula?
-Da, bunicule, si iesind din camera cu Edwin alaturi de mine, am inceput sa visez cu ochii deschisi toata povestea relatata de bunicul meu cu doar cateva minute mai devreme.
-Noapte buna, Edwin, murmurasem cu capul in nori.
-Noapte buna si tie,George.Si nu uita:daca se intampla ceva cheama-ma si voi fi acolo.
-Ok! sa ai o seara cat mai buna.
-La fel. Hai la culcare ca e tarziu deja si maine ai o zi lunga.
-Stiu si eu asta! si intrand in camera mea m-am aruncat direct in pat, fara sa ma mai schimb in pijamale sau sa ma descalt de adidasi, si am inceput sa ma gandesc la tot ce imi spusese bunicul devenind astfel ingrijorat de antrenamentul de a doua zi. Intrebarile nu incetau sa vina: In ce constau aceste antrenamente? Ce era de fapt cu aceasta asociatie care incearca sa ma recruteze? De ce au ascuns secretele astea fata de mine? Si mai ales cum de nu mi-am dat seama de asta pana acum?
Si tot punandu-mi intrebarile acestea am reusit sa imi pun castile de la mp3 in urechi si sa inchid usor ochii stiind faptul ca nu voi putea sa adorm deloc in seara aceasta

Am postat aici si capitolul urmator...hope to enjoy it



Capitolul IV-Ochii albastri

Ora patru dimineata si tot nu puteam inchide vreun ochi. Nu puteam dormi nici macar o secunda si maine aveam o zi mare in fata. Nu stiu de ce ma tot batea gandul sa merg in parc sa ma plimb.Hotarat, m-am ridicat usor din pat si m-am strecurat tiptil pana afara. Ajuns in fata portii am facut stanga spre parc si am inceput sa alerg cat m-au tinut picioarele pana acolo speriat ca ceva sau cineva ar fi incercat sa ma opreasca. Oprindu-ma in fata destinatiei mele finale, am observat o intunecime prin care nici macar cu lanterna nu puteam sa o strabat. Chiar si acum,dupa 20 de ani cand va scriu aceste randuri, vad intunericul acela etern si umbra sinistra care intrase in el, precum si fiorii care ma strabatusera cand vazusem cum silueta fusese pe deplin inghitita de intuneric. Brusc mi se facuse frica sa mai intru in acel intuneric, dar o forta necunoscuta reusi sa ma faca sa intru in parcul in care mai demult imi placea sa petrec multe ore cu parintii mei.
Scotandu-mi mini lanterna pe care o aveam mereu la mine, am reusit sa deslusesc cam ce se afla in jurul meu. Totul era complet schimbat, de la aleile lipsite de bancute pana la copacii ce pareau foarte batrani fata de ziua de alaltaieri. Mutandu-mi lanterna dintr-un loc in altul am reusit sa il gasesc pe cel care intrase inaintea mea. Am inceput sa merg usor in spatele tipului care se oprise complet acum, constientizand faptul ca bataile inimii mele incepura sa creasca. Tot inaintand, am inceput sa observ ca cel din fata mea nu imi sesizaze deloc prezenta. Linistea care era asezata asupra parcului deveni prea intensa si prea infricosatoare. Cateva minute mai tarziu am ajuns drept in spatele acelui om.
-Aaaaa...domnule,va simtiti bine? Se auzi deodata tonul vocii mele care parea ca vine de oriunde altundeva, numai din gatul meu nu.
Neprimind nici un raspuns, am inconjurat personajul misterios si i-am luminat fata cu lanterna. Lumina ce iesi din interiorul acesteia imi dezvalui fata impietrita de groaza a unui om cu parul roscat si ochi negri. Analizandu-l mai bine, am observat ca ochii negri incepura sa lacrimeze. 
Nu pricepeam ce se intampla. Nu intelegeam de ce statea omul acesta in mijlocul noptii in locul acesta ciudat. Nu intelegeam ce anume l-a speriat cu adevarat si ceea ce nu intelegeam eu cel mai mult era cum am ajuns eu in aceasta situatie?
-Te rog... se auzi dintr-o data o vocea unui batranel ce parea ca veni de nicaieri. Te rog fugi cat mai ai timp.
-Ci-ci-cine a zis asta? Am intrebat deodata socat de vocea aceea care ma sperie brusc si care ma facu sa ma uit in jurul meu sa vad cine mai era cu noi.
-Fuuuuugi sau mori! se auzi din nou aceeasi voce, doar ca de data aceasta parea ca veni de mai aproape. 
Vantul ce se porni deodata ma facu sa ma sperii mult mai tare si sa imi mut privirea spre tipul de langa mine care parea ca nu mai avea mai mult de 25 de ani si care a disparut cumva odata cu oprirea brusca a vantului. Simtind ca ceva ma trage de blugi, mi-am indreptat lumina lanternei spre sursa care ma tragea de blugi si mi-am zis ca ceva chiar nu e in regula cu acel parc. 
In dreapta mea se afla un copilas de nu mai mult de sapte sau opt anisori care ma intreba cine sunt eu si ce caut acolo.
-Nici macar eu nu mai stiu exact, i-am raspuns foarte ganditor.
-Atunci ar trebui sa il intrebati pe domnul acela ca el este cel mai inteligent dintre toti.
Nu imi venea sa cred faptul ca la ora asta erau atat de multe persoane care nu aveau somn...”Stai putin, imi intrerup eu sirul gandurilor, ce cauta un pusti de sapte-opt ani intr-un parc atat de sinistru la o ora ca asta?” Hotarat sa il intreb, am realizat ca si pustiul disparuse la fel de misterios ca tipul din fata mea. Uitandu-ma inspre “domnul” pe care mi-l aratase copilul, am vazut ca acesta avea privirea indreptata spre mine, iar cateva secunde mai tarziu acesta imi sopti pe un ton rece si sinistru sa il urmez, urmand ca in clipa urmatoare sa inceapa sa mearga pe aleea ce se intindea la picioarele mele.
Urmarind silueta am ajuns intr-un final intr-un punct mort. Personajul tocmai disparuse in acea padure infricosatoare. Am continuat sa merg inainte, sperand sa dau peste lacul in care imi placea sa ma arunc atat in zilele si noptile calduroase, cat si in cele in care trebuia sa meditez la un subiect atat de important cum era acesta. Inaintand din ce in ce mai mult, am inceput sa vad lacul putin cate putin. Am inceput sa alerg pana la el, uitand de o creanga pusa special de mine acum cativa ani pentru a rade de cei care se impiedicau de ea. Dar acum eu eram cel care se impiedicase de ea.Vai,doamne!ce bine ca nu era nimeni prin preajma sa rada de mine. In orice caz, am anticipat mereu aceasta situatie, asa ca din reflex am cazut cu palmele pe pamant-exact ca la flotari-neavand nici macar o zgarietura cand m-am ridicat.
M-am indreptat spre marginea lacului.Luna plina care apunea pentru a face loc soarelui se reflecta atat de frumos in lac,incat era imposibil sa nu ma arunc in el. Mi-am dat jos tricoul. Apoi m-am dezlegat la adidasi si i-am pus deoparte. In cele din urma, mi-am dat jos si pantalonii, ramanand doar in boxeri. Ma pregateam sa sar cand mi-am dat seama ca am uitat ceva. Uitandu-ma la hainele mele am realizat imediat ce. Am uitat sa le ascund undeva, ca nu cumva sa le fure cineva. Le-am ascuns intr-un coltisor, numai de mine stiut, si cu ocazia aceasta mi-am lasat si lanturile cumparate de la mare. In sfarsit, am sarit in apa din varful unei rampe improvizate. Apa era rece ca gheata, exact cum imi placea mie. Inotasem deja de cateva ori si nereusind sa ma gandesc la nimic din cauza apei, am realizat, dupa cateva zeci de minute ca nu eram singurul om nocturn care inota la ora asta. Aproape de malul pe care se aflau lucrurile mele un om tocmai isi dadea tricoul jos. Luna ii descoperea pieptul musculos si fara cusur. Si-a dat jos adidasii si pantalonii ramanand doar intr-o pereche de boxeri rosii.
-Hei, pustiu' ai de gand sa te uiti la mine in continuare sau te intorci la inotul tau?
Indreptandu-ma spre mal i-am raspuns ca mi-ar placea sa le fac pe amandoua in acelasi timp, dar din pacate trebuia sa plec.
-Cum vrei, dar sa stii ca am vazut privirea din ochii tai si stiu la ce te gandeai.
-Serios? intrebasem putin speriat din cauza faptului ca putea sa imi afle secretul si sa ma santajeze intr-un fel sau altul.
-Da, vrei sa imi atingi pieptul, sa simti pasiune si mai ales ceva aventura din partea unuia ca mine.
Devenisem putin usurat, dar din ce in ce mai speriat. Tipul cu care stateam de vorba era de fapt unul din aceia care se culca numai cu baieti.
-Si ia ghici, continua el deodata, si eu am chef de o mica partida,asa ca ia fi tu un baiat cuminte si stai in genunchi sa primesti ceva bun de la taticul tau, imi zise in timp ce isi mangaia organul genital cu mana dreapta.
-Scuze ca iti zic, dar mie imi plac numai fetele. Si luandu-mi toate lucrurile de unde le-am lasat am fugit incotro vezi cu ochii departe de acel maniac pedofil plin de muschi si prostie.
Imbracandu-ma cativa cateva zeci de metri mai departe de acel om, am inceput sa constat, din nou, ca nu eram singur in intunericul acela. Nu, mai era cineva acolo care astepta ceva de la mine. In orice caz nu era pedofilul acela. Era ceva cu mult mai rau si mai sinistru chiar si decat ce am intalnit la intrarea parcului.
-Cine e? incepusem sa intreb pe un ton infricosat in timp ce imi puneam pantalonii. Dar nimic,nu se auzea chiar nimic. Nici macar greierii sau broastele. Cred ca mai bine ar fi fost daca as fi ramas cu tipul ala si...Nu! ce tot spun? mai bine ar fi fost daca as fi ramas acasa. Punandu-mi in sfarsit si tricoul si lanturile, m-am incheiat la adidasi si mi-am dirijat pasii spre casa. Mergand linistit am auzit dintr-o data zgomote de pasi in urma mea, dupa care o creanga rupta. Si nu in cele din urma aceeasi soapta sinistra si rece ca gheata care ma ghida pana aici, se facu auzita in linistea aceea eterna:
-George, de ce pleci?ma intreaba plin de interes acel “domn”, eu vreau doar sa te vad.
-Ei bine, eu nu! zisesem mai mult pentru mine in timp ce o luam deja la fuga.
Alergand si tot alergand, m-am impiedicat pentru a doua oara in acea seara de o creanga. Avand gestul reflex de a cadea in maini, am reusit sa ma ridic rapid si sa vad aparand doi ochi albastri in fata mea. Doi ochi albastri,limpezi ca apa. Doi ochi albastri care se uitau insistent la mine. Doi ochi albastri care ma tineau pe loc. Incercam sa strig, dar doi ochi albastri imi spuneau sa tac. Incercam sa ma opun,dar doi ochi albastri imi spuneau ca nu am de ce. Negasind nici o solutie de a scapa de acei doi ochi albastri, mi-am amintit de sfatul lui Edwin si am urlat in gand cu speranta ca poate ma va auzi cumva."Edwin ajuta-ma, te rog!ajuta-ma, Edwin!sunt in parc si doi ochi albastri nu ma lasa sa ma misc. Edwin, te rog ajuta-ma". Secundele trecura foarte greu, iar eu stiam deja ca Edwin nu va veni niciodata sa ma salveze. Sub acei ochi albastri aparu un zambet alb si o lama argintie si foarte ascutita aparuta din senin,imi mangaia frumos pielea gatului.
-Cat am asteptat momentul asta,baiete,spuse creatura cu ochi albastrii pe un ton relaxat si totusi agitat. Momentul in care povestea ia sfarsit odata pentru totdeauna.
Speriat de propria mea moarte, nu am realizat deloc ca din cer cazura rafale de foc, care facura creatura sa se dea mai in spate, si nici faptul ca deja eram intins pe pamant in urmatoarea secunda. Totusi am reusit cu greu sa vad trei lucruri: silueta lui Edwin interpunanduse intre mine si posesorul acelor doi ochi albastri, fuga lui, precum si chipul acestuia. Avea un par blond deschis, tuns foarte scurt si o piele alba, iar pe mana dreapta avea un punct rosu,care daca nu as fi aflat mai tarziu de unde este, as fi crezut ca e un stigmat. Dupa ce tipul infiorator fugi in adancul parcului transformat in padure, Edwin isi puse mainile deasupra mea si incepuse sa murmure ceva care imi dadea energie destula sa merg pana acasa.
-Mersi mult! Si imbratisandu-l am reusit sa aud un "n-ai pentru ce"foarte vag,
-Dar acum ai de dat niste explicatii cand ajungem acasa. S-a inteles?
-Nu prea cred ca vei intelege pe deplin ce iti voi spune, i-am zis plin de nervi ca nici bine nu am aflat ca am puteri magice ca mai si era sa mor daca nu aparea Edwin la timp sa ma salveze.

*****

Am ajuns acasa teferi si nevatamati tocmai la timp ca sa il vedem pe bunicul care ne astepta in fata portii speriat.Probabil ca l-a prins pe Edwin fugind de acasa dintr-un anume motiv. Vazandu-l ca s-a intors odata cu mine din parc ne-a intrebat ce s-a intamplat.
-Pustiul a fost atacat, murmura Edwin. Atacat si paralizat de Alastor. Daca ajungeam cateva secunde mai tarziu, povestea s-ar fi incheiat cu mult inainte de a fi inceputa.
-Ti-ai iesit din minti?incepu brusc bunicul sa urle la mine,ce poti sa cauti in parc la ora asta?
Calmandu-ma, am inceput sa relatez amanuntit tot ce s-a intamplat in parc, omitand faptul ca m-am aruncat in lac. Adica, pe bune, ai mei ar fi inebunit daca ar fi auzit una ca asta. Noroc ca focul lui Edwin imi uscase complet parul. Intreband de unde avea Alastor acel punct rosu imens, bunicul se multumi sa spuna doar atat:
-Acel punct e semnatura bunicii tale pe corpul uman al demonului. Cand Alastor se pregatea sa te omoare, bunica ta a creat un tepus de sange care i-a strapuns demonului mana. Acesta a plecat, speriat probabil de surprizele bunicii tale. In orice caz ma bucur ca nu s-a vindecat rana,si nici nu cred ca se va vindeca vreodata. Si acum ca ai aflat cum arata Alastor, te duci direct la culcare. Si tine minte: daca te mai prind ca te furisezi noaptea ca sa mergi in parc sa te arunci in lac, de la mine nu mai vezi nici antrenament si nici vorba de la mine. Inteles? zise pe un ton autoritar.
-Da, sa traiti! Si m-am dus in camera mea fara sa ma intreb de unde stia el ca m-am aruncat in lac. Eeh, dar ce mai conteaza? Singurul lucru important la ora aceea a fost faptul ca m-am aruncat in pat, iar fara sa ma schimb de pijamale si uitandu-ma la ceas, am constatat ca se facuse deja ora cinci jumate dimineata."O sa scap eu de el", imi spuneam in timp ce incepuse sa ma ia un somn lung si fara vise.

super tare ficul,mi-a placut din clipa in care l-am citit,actiunea foarte bine structurata astept continuarea cat mai repede.

Multumesc mult si sper ca acest capitol sa iti intraca asteptarile ^^

Capitolul V-Prima zi de antrenament

La ora sapte dimineata eram deja in bucatarie si imi prajeam niste oua cand intra Alice, alta verisoara de-a mea. In total erau trei: Sophie cea lunatica si atenta in acelasi timp, Emily,sora geamana a lui Sophie care era mai cu capul pe umeri si mai era si Alice. In ciuda faptului ca avea un par de un rosu inchis si era tunsa scurt, ea era singura care reusea sa ma convinga rapid sa ii spun ce aveam pe suflet.
-‘Neata, Jack! spuse Alice pe un ton vesel. Ea mereu imi spune altcumva in fiecare dimineata datorita faptului ca se plictisise sa imi tot spuna George. Se pare ca azi era Jack. Mai bine decat omul G. Ce avem la micul dejun?
- Un mic dejun proaspat si sanatos pentru mine si tigaia de pe aragaz pentru tine.
-Stii bine ca sunt prea lenesa sa gatesc dimineata, imi zise razand.
-Invata sa iti faci micul dejun, leneso, am inceput eu sa o tachinez. Alice uitandu-se atent la mine pret de cateva clipe imi zise:
-Iti dau 10 lei.
-15, i-am raspuns prompt.
-10, repeta ea fraza.
-20, vrei sa ajungem la 25?
Vazand cum fata ei se da batuta, mi-am intins mana pentru a primi banii, zicandu-mi in acelasi timp in gand”Merge de fiecare data.” Dandu-mi banii si apucandu-ma sa ii fac si ei micul dejun, am realizat ca deja aveam destui bani sa imi iau o noua pereche de role si un laptop nou nout. Gandindu-ma la suma exacta din pusculita mea, am observat ca Alice imi adresase deja o intrebare la care nu fusesem atent.
-Ce-ai zis?
-Te-am intrebat ce s-a intamplat aseara, imi zise pe tonul ei caracteristic interesat de o poveste buna. Din ce am auzit de la bunicul, am realizat ca ai omis niste amanunte.
-Nu prea cred ca am omis ceva, i-am raspuns enervat deoarece nu prea aveam chef de vorba la ora aia.
-Sincer nu prea se leaga povestea ta...Adica ai ajuns de la intrarea parcului direct in fata lacului?Asta doar in filme e posibil si probabil ca nici macar in astea de Oscar nu vezi asa ceva.
-Da, am omis cateva, i-am raspuns ridicand putin tonul la ea in timp ce aruncam cu spatula ouale din tigaie intr-o farfurie. Ducandu-ma la masa am inceput sa ii relatez tot ce s-a intamplat cu lux de amanunte deoarece stiam ca va insista si ma va bate la cap pana ii voi spune tot. In orice caz, Alice deveni foarte surprinsa cand ajunsesem la partea in care m-am aruncat in lac si la ceea ce zisese pedofilul acela. Terminand micul dejun si povestea in acelasi timp, am observat ca se facuse deja opt fix. Uitasem ceva important, ceva ce nu trebuia niciodata uitat, dar ce?
-Gata sa crapi la antrenamentul de azi? Imi reaminti vocea lui Alice dintr-o data de antrenamentele de la ora noua.
-Nu, sunt gata sa il arunc pe bunicul in spatiu, zisesem plin de mandrie ca am reusit sa o fac sa ramana lata cand i-am dat aceasta replica.
-Atunci, multa bafta si fie ca moartea ta sa fie una dura si plina de chinuri, ma sperie dintr-o data verisoara mea care se ridica si iesi pe usa in momentul in care mama intra si ea in bucatarie.
-‘Neata,George!Cum ai dormit aseara?
-Destul de bine,pot sa spun.In afara faptului ca l-am intalnit pe Alastor in parc si ca era cat pe aci sa ma omoare, totul a mers de minune.
Mama auzind asa ceva se panica dintr-o data si incepu sa vorbeasca pe o limba pe care nu o mai auzisem in viata mea, iar singurele vorbe inteligibile pe care am reusit sa le percep printre acele mormaieli indescifrabile au fost urmatoarele:
-Ce face?
Ahhh! Fir-ar! am uitat sa o intreb pe Alice cati membri ai familiei cunosteau povestea, ca sa stiu cui sa nu ii spun.
-Da, am fost atacat si noroc ca a venit Edwin dupa mine sa ma salveze. Doamne Dumnezeule, nu pot sa cred ca nu l-ai auzit pe bunicul urland la ora cinci si ceva dimineata!
Mama, devenind din ce in ce mai nervoasa, facu stanga imprejur si se indrepta spre camera bunicului din cate puteam deduce. Niciodata nu si-a facut atatea griji pentru mine. Niciodata nu a alergat plangand sa ma imi arate ca ii pasa catusi de putin de mine. Nici cand era sa ma inec acum patru ani nu i-a pasat de asta. Nervos si putin trist, m-am ridicat si eu de la masa si mi-am indreptat pasii in camera mea. Ajuns aici mi-am pornit calculatorul si am dat boxele pe volum mediu, astfel incat sa nu o trezesc pe Sharon, sotia unchiului Jacob. Ultima piesa redata in Windows Media Player era melodia"Columb"tot de la Alternosfera. Am schimbat playlistul cu cel de la Sabaton. De obicei,dimineata ascult doar muzica rock, ca sa ma trezesc de-a binelea, la pranz ascult ceva punk-rock, iar seara ascult rock-ul alternativ romanesc. Tocmai incepuse melodia mea preferata"Primo Victoria", iar tonalitatea versurilor melodiei ma calmara pentru moment cand o usoara bataie se facu auzita in usa din camera mea.
-Intra!
Usa se deschise si in camera intra Simone, mama lui Alice. Am pus melodia pe stop.
-Am auzit ce s-a intamplat aseara si am venit sa te intreb cum mai esti.
-Din cate vezi inca traiesc si daca nu stiai pot si eu sa fac fata anumitor situatii. Si oricum o sa lucrez pe cont propriu dupa incheierea antrenamentelor.
-Stiu, dar Michael si cu Diana sunt ingrijorati in privinta asta. Se tem ca, pana la urma, dupa terminarea lor, tu vei pleca de acasa, sa il invingi pe Alastor. Eu iti zic mai bine sa nu o faci. Si cu acestea iesi din camera mea avand grija sa inchida usa in urma ei. Am apasat pe butonul de replay si am inceput sa cant odata cu cei de la Sabaton versurile melodiei"Primo Victoria" neuitand de faptul ca Simone avea dreptate si ca va trebui sa plec de acasa cand termin antrenamentele astea. Mi-era frica de timpul pe care il aveam la dispozitie. Mi-era teama de faptul ca nu ii voi mai vedea niciodata pe cei pe care ii iubisem pana acum. Si mai ales ma temeam ca daca plec nu ma voi mai intoarce niciodata aici, dar unele sacrificii treubiesc facute pentru a invinge raul. Uitandu-ma la ceas, am vazut, in sfarsit, se facuse ora noua. Stingand calculatorul, mi-am dirijat usor pasii spre curtea din spate unde aveam sa incep prima zi de antrenament.
Odata ajuns aici, am gasit totul schimbat.In primul rand aici obisnuia sa fie iarba deasa si inalta, iar acum pamantul din curte era gol de parca nu crescuse niciodata un fir de iarba prin zona asta. In al doilea rand,sezlongurile si umbrelele cu care eram obisnuit pana acum disparusera si ele. Si nu in ultimul rand bunicul era cel care ma astepta in mijlocul acelui teren de "antrenament". Ceea ce imi atrase atentia la el era un medalion asezat frumos la gatul sau. Era prima oara cand il vedeam cu el. Medalionul avea o culoare de un maroniu deschis si detinea forma unui octogon, avand in mijloc un diamant rosu inconjurat de unul portocaliu, tras mai in fata. Restul laturilor, impinse mai in spate, aveau doar cate un diamant portocaliu pe fiecare parte. Acesta parea ca emana o putere ciudata si totusi arata de parca nu te putea ajuta cu nimic.
-In sfarsit ai venit,se bucura bunicul. Credeam ca nu mai ajungi deloc.
- Da, da, ma rog, hai sa incepem odata cu asta, i-am zis plictisit deja de felul in care se prezenta curtea noastra drept sala de antrenament.Am pasit inainte cu incredere pana am atins limita normala de doi metri in fata bunicului.Medalionul a inceput deodata sa straluceasca vag.
-Aaa! probabil te intrebi ce face medalionul asta,nu? Ei bine, il aveam de mult timp si sincer sa fiu nu l-am mai folosit de si mai mult timp, asa ca hai la treaba si sa nu incepem sa lenevim, imi spuse plin de o energie ce incepu deja sa ma sperie. 
*****
-Deci, lectia numarul unu: totul se bazeaza pe imaginatie si concentrare. Cu cat arma e mai mare cu atat concentrarea va fi mai mare. Cu cat concentrarea e mai mica cu atat arma sau scutul va disparea mai repede. Si stii foarte bine ce inseamna asta. Stiam foarte bine. Intelesesem asta inca de cand am intalnit acei doi ochi albastri care au incercat sa ma omoare noaptea trecuta.
-Fii atent aici, spuse bunicul si apuca medalionul care incepuse sa emane o stralucire mai mare, de data aceasta, destul de asemanatoare cu cele aparute in camera mea atunci cand toti erau impietriti de groaza. Deci de la medalion se trageau acele lumini stranii. Stralucirea incepu sa se piarda, iar bunicul isi lua mana de pe medalion si isi intinse mana dreapta, din ea iesind o lumina alba. Aceasta incepu sa contureze forma unei bari mari cu o ridicatura intr-unul din capete. Lumina se disipa, in sfarsit, facand astfel loc unei coase uriase, infioratoare si grozave in acelasi timp.
-Acum tu!
Am incercat sa ma concentrez si sa imi imaginez un pumnal. Prin urmare am inchis ochii si ceva cald parca imi atinse mana. Am deschis ochii si am observat doar lumina care disparea din mana mea dreapta.
-Nu e nimic. Esti de-abia la inceput. Mai incearca.
M-am concentrat din nou si de data aceasta am lasat caldura sa imi atinga palma. Am simtit ceva metalic. Am strans palma dreapta, reusind sa apuc manerul si sa deschid in sfarsit ochii. Acum aveam in mana pumnalul la care visam de o viata intreaga. Era un pumnal mare si avea gravat cuvantul viata pe o parte, si moarte pe cealalta, iar manerul avea in capat un cap de vultur ce avea ca ochi doua rubine foarte mici.
-Foarte bine! zise bunicul mandru. Acum incearca sa creezi o sabie.
Tinand de data aceasta ochii deschisi, mi-am concentrat puterea asupra unei sabii simple. Reusind sa simt caldura, am apucat manerul armei si am vazut de data aceasta in mana mea o sabie nou nouta. Bunicul isi crea si el o sabie si imi zise:
-Lectia numarul doi:trebuie sa ramai concentrat asupra armei si asupra luptei in acelasi timp. Mi-am strans si mai tare sabia si, fara sa stiu ce fac, am inceput sa alerg spre bunicul, ridicand sabia in acelasi timp. In momentul in care taisul armei mele atinse tricoul albastru purtat de bunicul, acesta disparu, urmand ca in secunda urmatoare sa ii simt varful sabiei sale atingandu-mi ceafa. 
-Lectia numarul trei:nimic nu e ceea ce pare.
Rotind sabia inca o data, am vazut ca bunicul iar disparuse. De data asta stiam la ce sa ma astept si intorcandu-ma, am reusit sa imi ciocnesc sabia mea cu a lui, simtind in acelasi moment varful sabiei lui in ceafa mea. Eram debusolat. Cum a reusit sa se miste si sa se multiplice asa repede? Si mai ales cum am reusit eu sa lupt asa de bine? Ma simteam de parca ceva sau cineva preluase controlul asupra corpului meu si ca acel ceva sau cineva lupta cu bunicul in momentul de fata si nu eu.
-Lectia numarul patru: inamicul mereu joaca si va juca murdar, imi intrerupse brusc bunicul sirul gandurilor.
Incepand sa devin din ce in ce mai enervat, mi-am transformat rapid sabia intr-o coasa si i-am distrus clona. Facand o rotire de 180 de grade i-am lovit sabia cu bara coasei, avand ca efect un zambet diavolesc al acestuia. Uitandu-se ciudat la mine, acesta scuipa in secunda urmatoare un fum albastru care ma orbi complet cateva secunde, timp in care arma imi disparu si bunicul imi puse piedica asezandu-mi in urmatoarea secunda varful sabiei pe piept.
-Lectia numarul cinci: intotdeauna sa te astepti la ce e mai rau de la inamic.
Facandu-si sabia sa dispara, isi intinse mana dreapta spre mine si ma ajuta sa ma ridic, pentru ca in urmatorul moment sa imi puna iar piedica. Retinand deja lectia numarul trei, i-am evitat piedica facand o rotire in spate si creand o plasa care cade deasupra lui in acelasi timp. Plasa cade cu succes si coasa nu intarzie sa apara si sa ii inconjoare gatul.
-Foarte frumos baiete, dar ai uitat ceva. Si gatul imi fusese prins intre bratul si antebratul bunicului. Coasa imi disparuse iar din mana. Ai uitat lectia numarul cinci: intotdeauna sa te astepti la ce e mai rau de la inamic. Eu respirand din ce in ce in ce mai greu l-am apucat, cumva de partea din spate a tricoului si am reusit il arunc pe spate. Creand din nou prima arma, am sarit, avand grija sa nu lovesc burta bunicului si i-am pus pumnalul la gat.Cu mana stanga,in schimb,am creat alt pumnal cu care l-am lovit pe cel care se furisa in spatele meu. Mai vedeam cateva clone care se apropiau de mine. Am inchis ochii si mi-am concentrat puterea asupra unor tepi iesind din pamant ce distrug toate clonele. Am aruncat intr-un final pumnalele, si m-am dus mult in spate, urmand sa pun, in urmatoarea secunda ,mainile pe pamant.Mii de tepi ascutiti se iveau din pamant, distrugand toate clonele. Si tocmai atunci am observat ca bunicul era, in tot timpul acesta, asezat pe un scaun langa ceilalti membri ai famliei si bause, in timpul in care eu m-am luptat, o cafea la o masuta aparuta de nicaieri. Enervat la culme de ceea ce a putut sa imi faca, mi-am pus inca o data mainile pe pamant, si m-am concentrat asupra bunicului, sperand ca planul facut pe moment sa mearga.
Nu se intamplase nimic. Asa ca am pus mai mult suflet in ceea ce vroiam sa fac si, cu tristete am observat ca rezultatul era acelasi. Ridicandu-ma, am constatat ca bunicul se uita la mine.
-Ce incerci, baiete sa faci? ma intreba bunicul original. Nu ti-ai dat seama ca nu poti face nimic atata timp cat am medalionul asta la gat.
-Oooh...adica asta, zisesem pe un ton ironic in timp ce ridicam mana dreapta si ii aratam medalionul pe care il purtase cu doar cateva secunde mai devreme. Lectia numarul trei:nimic nu e ceea ce pare.
Bunicul isi duse mana la gat si vazu ca medalionul ii disparuse complet. 
-Cum ai...Nu pricep...Cum ai reusit? ma intreba dintr-o data sever si plin de spaima in timp ce isi puse ceasca inapoi pe masa.
-Totul e foarte simplu, incep eu din ce in ce mai voios si amuzat. In momentul in care tepii au distrus clonele si te-am vazut band cafea, am creat si niste lame micute care sa taie sforile medalionului. Cand am pus prima oara mainile pe pamant a fost ca sa creez o groapa adanca cu capac invizibil care sa estompeze sunetul caderii medalionului. Iar a doua oara a fost ca sa il pot muta pe sub pamant si cand m-am ridicat atunci a fost clipa cand am apucat medalionul.Se putea foarte ca tu sa imi fi citit gandurile, dar stiam ca trebuie sa risc pentru a castiga lupta asta ciudata.
Auzind cum am reusit sa il pacalesc, bunicul incepu sa rada brusc si necontrolat. Nu imi venea sa cred ca dupa ce am luptat atata, el avea chef de ras.
-Nu pot sa cred ca a reusit in felul asta sa ma prinda cu garda jos, spuse bunicul in timp ce radea. Sincer,chiar nu pot sa cred ca m-ai facut cu niste lame. Mereu merge chestia asta intr-o lupta daca vrei sa furi ceva de valoare. Incepu, putin cate putin, sa se calmeze. Dar,acum serios vorbind.Daca faci asa si cu Alastor,atunci cu siguranta vei reusi sa ii incurci planul de bataie cateva secunde, care iti vor da un avantaj cat de cat valoros in momentul in care te vei lupta cu el. Antrenamentul pe ziua de azi s-a terminat. Buna ziua!
-Eeeh...ma rog, ii raspunsesem obosit ridicand mana dreapta in timp ce ma duceam la masa, tot intrebandu-ma cum am reusit sa fac toate acele tehnici si sarituri.

Hey am ajuns cat de repede am putut si cu next-ul. Sper sa va placa

Capitolul VI-Cosmarul


Ma indreptam spre bucatarie cu pasi repezi cand Edwin ma opri din drum ca sa ma intrebe daca pot sa stau un minut de vorba
-Sigur, Edwin. S-a intamplat ceva?
-Nu, vroiam doar sa te felicit pentru iscusinta de care ai dat dovada in lupta ta cu bunicul si sa iti spun sa ai grija, imi spuse acesta pe un ton sobru ce ma sperie complet deoarece semana izbitor de mult cu cel al lui Alastor.
-Grija la ce? intrebasem plin de spaima si teroare.
-Vei vedea pe parcurs, imi raspunse Edwin sec si trecu rapid pe langa mine fara sa mai zica vreun cuvant. 
Intorcandu-ma sa il intreb ce voi vedea pe parcurs, am observat socat ca totul din jurul meu disparuse. In locul obisnuitului hol in care ma aflam cu cateva secunde mai devreme, o padure imensa si intunecata aparu in jurul meu ca prin farmec. In fata mea se afla o pestera destul de inalta si destul de adanca. Ce ma atrase in mod deosebit erau flacarile albastre asezate pe peretii acestei pesteri.
-L-ai gasit? Se auzi o voce groasa de barbat care ma facu sa ma ascund dupa copacul din stanga mea.
-Inca nu, dar conform cercetarilor mele ar trebui sa fie chiar aici, se auzi o alta voce, de data aceasta fiind una de femeie.
-Esti sigura, Natasha?
-Sunt suta la suta sigura ca Mastema e aici si cred ca deja ne asteapta.
-Atunci sa mergem, ii replica barbatul Natashei. Auzind toata conversatia barbatului cu femeia pe care o chema Natasha, am realizat ca acest Mastema trebuia sa fie o persoana sau un obiect foarte puternic. Indepartandu-ma de copacul respectiv mi-am indreptat usor si obosit pasii prin iarba marunta. Ajuns in fata pesterii aud un urlet demonic venind dinauntrul acesteia urmand ca in clipa urmatoare fiu inconjurat de o ceata densa si sa fiu din nou acasa, exact in acelasi loc in care ma aflasem cu cateva secunde inainte de a intra in acea padure. 
Urletul inca persista in adancurile mintii mele cand am intrat in bucatarie
Intrand in bucatarie unde de abia dupa cinci minute am realizat ca toti membri familiei se uitau ciudat la mine de parca aveam o broasca pe fata sau ceva in genul.
-Ce am mai facut de data asta? se auzi vocea mea putin speriata din cauza acelui strigat. 
Trecusera deja alte cinci minute de cand pusesem intrebarea si decis sa las balta tot ce s-a intamplat, mi-am indreptat pasii si mi-am pus ceva de mancare, uimit de felul in care ceilalti ma priveau cu dispret. Facusem oare ceva rau? Spusesem ceva ce nu trebuia spus? Sau pur si simplu ascundeau un alt secret fata de mine?
Terminand rapid pranzul, m-am dus direct spre camera mea pentru a trage un pui de somn. Intrand,mi-am intins instinctiv mana dreapta dupa mp3player-ul meu.Punandu-mi castile in urechi,am setat volumul pe minim,am pus melodia "Know your enemy"de la Greenday,si am inchis ochii,fiind epuizat din cauza atator de multe evenimente.

*****
Visam ca ma aflam iar in fata acelei pesteri, dar de data aceasta era totul intunecat. Stelele de pe cer nu existau. La fel si luna. Totul era negru si liniste in jurul meu pana in momentul in care se auzi glasul unei femei speriate.Incepand sa merg usor spre intrare, il vad pe Alastor asteptandu-ma in fata acelei pesteri pline cu torte cu flacari albastre.
-Unde crezi ca te duci? ma intreba el sec si plin de nervi
Ramanand calm si vazand cum dispare incetul cu incetul, am continuat sa merg linistit, intrand in pestera. Tortele de pe pereti ma incantau cu desavarsire. Inca ma indreptam spre femeia al carei glas il auzeam din ce in ce mai incet. Odata ajuns la o rascruce vocea ei inceta definitiv. Infricosat de linistea care se lasase dintr-o data, am mers pe drumul din stanga cu pasi din ce in ce mai inceti. Capatul acestuia dezvaluindu-mi o usa neagra de metal. Era incuiata desigur, dar cumva in mana mea aparu o cheie mare si neagra. Incercand-o,am constatat fara surprindere ca se potrivea la perfectie. Am patruns in acea camera semi-obscura si ceea ce am reusit sa vad mi-a facut sangele sa inghete din cauza socului. In mijlocul camerei era un munte facut din cadavre de femei,barbati,copii de toate varstele,iar in varful acestui munte era asezata o creatura diforma.
In ciuda faptului ca avea un corp uman, singurele lucruri care il diferentiau de ceilalti oameni erau coarnele de berbec asezate de o parte si de alta a capului sau. Mainile si picioarele sale erau solzoase si aveau culoarea unui albastru argintiu foarte inchis. Acestea se terminau cu gheare extrem de ascutite si pline de sange. Ceea ce era impresionant erau aripile sale uriase si negre ce ieseau din spatele creaturii demonice. Acesta tocmai isi linsese tot sangele de pe degete si rupsese un cap de bebelus cand imi observase prezenta.
-In cele din urma ai venit si tu nu-i asa?ma intrebase cu o voce ragusita si infricosatoare.
Eu i-am raspuns ca da si ca am nevoie disperata de ajutorul lui.
-Oi fi tu fiul lui Hamaliel, dar nu ai deloc habar ce te asteapta pana gasesti pustiul.
I-am raspuns din nou ca da. In fond avea dreptate si numai el stie ce trebuia sa fac ca sa il gasesc.
-Ei bine nu stiu nimic, asa ca lasa-ma in pace.
Am inceput sa-l amenint. I-am zis ca daca nu ma ajuta o sa le spun Cavalerilor de Smarald unde se afla si cum il cheama, precum si cate persoane a vanat pana acum.
Monstrul deveni din ce in ce mai speriat si mai furios, iar ochii lui negrii devenira de-a dreptul infricosatori. Acesta se ridica in picioare si sari de pe munte drept in fata mea.
-Tu?? Sa ma ameninti pe mine? Tu stii macar cine sunt? Eu sunt cel ce va distruge lumea asta odata pentru totdeauna si voi bea sangele tuturor oamenilor incepand cu tine, mi-a zis si in urmatoarea secunda si-a infipt ghearele in pieptul meu facandu-ma sa simt o durere cumplita in momentul in care ghearele lui imi stransera inima cu putere. In ultimele clipe am vazut cum imi scotea inima si cum era gata sa o dea pe gat. In vis am inchis ochii pentru totdeauna pentru a ma trezi la realitate, cu pijamalele pline de transpiratie si cu mintea plina de imagini socante. M-am uitat la ceas si am vazut ca se facuse deja ora opt dimineata. Dupa ce m-am schimbat de pijamale si de boxeri si le-am pus direct in masina de spalat, mi-am dirijat pasii spre bucatarie. Mi-am prajit niste cartofi si i-am manancat in graba. Se facuse ora noua fara cinci si eu inca eram la masa.Am inceput sa fug la antrenamente si totul decurse mai bine. Azi bunicul mi-a aratat cum sa creez diferite tipuri de vraji fatale si vindecatoare.

felicitari,inca un capitol perfect din toate punctele de vedere astept nextul si sa ma uimesti din nou cu talentul tau.

Hey am ajuns cat de repede am putut cu nextul. Sper sa va placa

Capitolul VII-Incepe liceul

Zilele treceau din ce in ce mai repede, iar antrenamentele din ce in ce mai bine. Din pacate nu pot spune acelasi lucru si despre cosmaruri. Cateodata visam bestia urmarindu-ma printr-o padure intunecata in care sirul copacilor desi si inalti nu se mai termina. Alteori visam cum ma aflam intr-un cimitir, iar bestia era in fata mea si incercand sa fug am constatat ca nu puteam. Ceva ma tinea de picioare. Uitandu-ma in jos am vazut cum mainile putrezite si pline de viermi ale unor oameni morti iesisera din pamant si imi apucasera picioarele lasandu-i demonului incornorat sansa de a ma omori iar si iar la nesfarsit. Cateodata visam cum oamenii aceia care formau muntele macabru pe care statea creatura, se trezeau la viata si umblau iarasi pe pamant de parca nimic nu s-ar fi intamplat cu corpul lor.
Trebuia sa fac ceva. Nu puteam continua la nesfarsit cu aceste vise care ma faceau sa imi fie frica sa adorm in fiecare noapte. Ma gandisem sa ii spun unei singure personae, dar cui? Nu ii puteam spune bunicului pentru ca nu m-ar fi crezut niciodata, dar de asemenea nu le puteam spune nici parintilor deoarece lor chiar nu le-ar fi pasat de ce vise am eu si pur si simplu mi-ar spune ca ma stresez prea tare din cauza antrenamentelor sau ceva in genul asta. Lui Simone sau unchiului Jacob nici nu imi vine in gand sa le spun deoarece incep sa devina putin paranoici si dupa aceea ar spune tuturor totul si nu asta era intentia mea, iar despre verisoarele mele nici nu mai vorbesc. Deci singura persoana care ramane in ecuatie este Edwin. Edwin care venise acum o saptamana si ma salvase cand eram la un pas de moarte in parc. Edwin care aruncase cu rafale de foc si ma salvase, iar eu nu reusisem sa ii multumesc cum se vine. Poate spunandu-i asta ma voi putea revansa si poate vom gasi impreuna o solutie.
Gandindu-ma mai mult la aceasta ultima posibilitate, m-am intrebat daca ceea ce am visat eu pana acum au fost doar niste vise. Ceva din mine spuneau ca nu. Ceva familiar care aparuse dintr-o data la fel de rapid cum aparuse si acum o saptamana cand am inceput primul meu antrenament. Acel ceva care imi dadea senzatia de déjà-vu imi spunea ca acele vise erau mai mult decat ceea ce pareau a fi. Puteau fi de fapt viziuni sau pur si simplu vedeam un anumit indiciu catre ceva care ma putea ajuta s ail inving pe Alastor. Puteau fi de asemenea si o visare a realitatii lumii magice sau o parte a ei, dar de care nu stia nimeni de ea.
In orice caz de-abia peste cateva minute lungi am reusit sa iau o decizie si anume sa merg sa ii spun totul lui Edwin. Ridicandu-ma din pat am reusit cu greu sa imi misc picioarele pana in fata usii lui.
Ajungand intr-un final am ciocanit usor si am soptit sperand sa ma auda:
-Edwin! Edwin esti acolo?
Asteptand cateva minute m-am gandit sa ma intorc inapoi cand usa se deschise rapid, iar o mana ma stranse de guler si ma trase in interiorul camerei atat de rapid inca doar atunci cand am observat ochii lui Edwin devenind rosii si plini de furie mi-am dat seama ca acesta ma daduse cu spatele de perete si isi pusese bratul deasupra gatului meu. Vazand ochii aceia rosii si plini de ura si furie un gand imi trecuse prin minte si anume sa imi revizuiesc decizia, dar deja era prea tarziu sa fac asta. Desi totul se petrecuse in cateva secunde mie mi s-au parut ani felul in care culoarea ochilor lui Edwin devenisera din rosii inapoi in negrii.
Calmandu-se si lasandu-ma sa respir, Edwin m-a intrebat de ce am venit la ora aceea la el. Eu uitasem desigur motivul, dar in urmatoarea secunda era foarte clar totul in mintea mea si am inceput sa ii povestesc despre cosmarurile mele. Edwin asculta totul cu mare atentie si in cele din urma cu mult dup ace am terminat de vorbit acesta isi intinse spre mine mana dreapta, iar din aceasta iesise un foc rosu pe care il aruncase pe tavan. Acest foc parea sa pluteasca deasupra tavanului luminand astfel toata camera. Singurul lucru ciudat la aceasta incapere era ca nu exista nici un pat. Nici macar unul singur. Uitandu-ma mai atent in camera am vazut ca in camera lui era doar o biblioteca cu carti vechi lipita de peretele de langa usa si un covoras in forma de cerc in mijlocul camerei.
Edwin se indrepta spre biblioteca si scoase o carte din ea pe care o aruncase cu putere in mijlocul covorasului de pe podea. Asteptand cateva secunde acesta mai scoase un ape care o arunca, iar peste cinci minute erau aruncate pe podea vreo cinci sau sase carti mari si groase. Asezandu-se turceste in fatal lor, acesta incepu sa se uite prin ele pana cand in cele din urma ajunsese la o pagina anume. In timp ce el citea textul, eu m-am asezat pe podea si am inceput sa ma uit pe copertile cartilor. Vazand ca titlurile acestora erau scrise intr-un limbaj ciudat m-am dat batut si nu m-am mai uitat in interiorul lor.
Asteptand vreo zece minute am inceput sa ma simt nerabdator, iar peste cateva minute Edwin isi intoarse cartea din care citea spre mine astfel reusind sa citesc ce scria in ea. Din fericire era scris in limba mea. Citind acele versuri mi-am dat dintr-o data seama de ce anume statuse Edwin atata timp pe ganduri. Ma facuse sa astept pentru o ghicitoare. Totul pentru o simpla ghicitoare care suna cam asa.

Nu te poti de ea desparte
De-i zi clara sau sumbra
Ea de tine este o parte
Ai ghicit: e a ta…

Desi raspunsul corect era umbra, eu simteam ca raspunsul la acea ghicitoare nu era doar unul singur. Gandindu-ma intens si legand ghicitoarea din cartea aceea cu visele mele am reusit sa creez urmatoarea lista in mintea mea:
Ai ghicit: e a ta MOARTE
Ai ghicit: e a ta SOARTA
Ai ghicit: e a ta CREATURA
Si multe alte combinatii. In cele din urma nestiind ce fac am creat un foc magic din mana mea si l-am aruncat inspre pagina din fata mea. Focul care ardea pagina deveni albastru, apoi violet, dupa care deveni rosu, urmand ca la final sa devina negru si sa se stinga facand astfel loc unui text scris frumos de mana.
Zeul Mortii
Fii atent, tu cel ce citesti acest text caci daca ai reusit sa dezlegi ghicitoarea inseamna ca esti vanat de Thanatos, Zeul Mortii. Nu exista nici o modalitate de a-l invinge sau de a scapa de el. Nu vei reusi niciodata sa scapi de el caci el este cel care te va omori in cele din urma si tu nu i te vei putea impotrivi. Nici tu si nici vreo alta armie a oamenilor sau creaturilor din lumea de dincolo.

Citind acest text sentimentul de déjà-vu incepu sa isi faca aparitia si tot ce puteam face era sa ii spun lui Edwin un simplu “multumesc” urmand sa merg incet spre camera mea si sa meditez la toate cele intamplate.

***
A doua zi am vorbit cu bunicul si am anulat antrenamentul pe ziua aceea promitand ca recuperez alta data deoarece nu vroiam sa ratez prima zi de liceu, iar peste cateva minute cand eram deja gata pregatit de plecare, Edwin se oferi sa ma duca pentru a “fi sigur ca totul va fi bine pe drum”.
Drumul era mic pana la liceu, dar la cum mergeam eu totul parea ca ia o vesnicie. In orice caz am inceput dintr-o data sa ii spun lui Edwin ce decizie am luat legat de Thanatos:
-Vreau sa il omor, am inceput eu sa vorbesc. Nu imi pasa ca nu voi reusi, dar nu pot trai cu frica asta in suflet toata viata. Vreau sa termin odata pentru totdeauna cu el si sa ma lase in pace. Eu nu i-am facut nimic si totusi vrea sa ma omoare. De ce, Edwin? De ce? Incepusem eu sa il intreb, iar el pur si simplu imi spuse:
-Timp este destul, George. Iti promit ca intr-o buna zi vom gasi o cale sa il invingem. Iti promit.
Uitandu-ma la el nu imi venea sa cred cat de speriat era Edwin in acel moment. Pur si simplu nu imi venea sa cred cum sotul verisoarei mele care m-a salvat se temea acum pentru mine. Sau poate se temea de altceva, se auzi vocea aceea familiara dintr-o data pe care am ignorat-o in secunda urmatoare.
Peste un sfert de ora ajunsesem in fata cladirii care se presupunea a fi liceul in care urma sa invat pentru urmatorii patru ani. Cladirea era formata din trei sau patru etaje cu ziduri albe si foarte frumoase. Desi era o cladire simpla si frumoasa pe mine ma speria foarte tare. Ceva din interiorul ei ma speria. Ceva ciudat si infricosator se petrecea acolo. Vroiam sa ii spun lui Edwin, dar se putea la fel de bine sa fie doar paranoia si emotiile.
Cand ma pregateam sa plec spre avizier, sotul verisoarei mele isi puse mainile pe umerii mei si imi spuse sa am grija si sa nu fac vreo prostie sa imi demasc cumva puterile in fata celorlalti.
Promitandu-i ca nu ma voi tine de sotii decat daca nevoia ma va impinge mi-am indreptat pasii spre avizier, iar cand m-am intors la un moment dat am constatat fara surprindere ca el nu mai era deloc acolo. Asa ca mi-am grabit pasii si am aflat ca fusesem repartizat in sala 11 de la etajul trei. Ajuns in clasa mi-am dirijat instinctiv pasii spre fundul salii si mi-am aruncat ghiozdanul pe scaun sperand ca ma voi acomoda foarte rapid.
Punandu-mi castile in urechi mi-am scos cartea din geanta si tocmai cand incepusem sa citesc partea la care ramasesem cineva ma atinsese pe umar sa ma intrebe daca era liber locul de langa mine.
-Da sigur. Ia loc, i-am raspuns rapid punandu-mi casca inapoi in ureche si continuand sa citesc pana in momentul in care diriginta isi facu aparitia si incepu sa ne spuna regulamentul scolar. Ceea ce imi trasese mie atentia era felul in care vorbea. Vorbea precaut si pe o voce putin mai joasa si putin grabita de parca era ceva in neregula cu ea.
In orice caz cateva minute mai tarziu cand eram pe cale sa pun si ultima carte in geanta, ceva ca o unda de energie se facu simtita. Era ceva malefic si rau care ma sperie si ma facu sa tremur si ma facu sa imi pun cartea mult mai rapid decat credeam si sa fug cat de repede, dar se pare ca destinul nu vroia ca eu sa fac asa ceva chiar atat de curand caci in acel moment se intamplara mai multe lucruri deodata. Mai intai unda de energie se facu simtita mai tare ca acum cateva secunde. Apoi il vazusem pe Alastor in fata mea pentru cateva secunde, urmand ca in urmatoarea clipa sa devina cel care statuse langa mine cat timp diriginta ne spusese regulamentul. Si nu in ultimul rand am auzit acea voce familiara spunandu-mi sau mai degraba urland in capul meu: Fugi!! Fugi cat te tin picioarele!!! Ceva nu e in regula si trebuie sa scapi din locul asta blestemat!!! Fugi si nu pune intrebari! Si ascultand ca de obicei am inceput sa fug cat de repede am putut pana acasa si am ignorat toate intrebarile pe care incercau ceilalti sa mi le puna.
O ora mai tarziu am ajuns acasa mort de oboseala si tot ce puteam face era sa ma retrag in camera mea, sa ma schimb si sa ma gandesc la tot ceea ce s-a intamplat azi de la disparitia lui Edwin din fata portii liceului si pana la avertismentul acelei voci pe care incepusem sa o tot strig sa imi raspunda la intrebari. Vazand ca nu imi raspundea, am inchis usor ochii sperand sa nu mai am nici un cosmar legat de Thanatos, Zeul Mortii care era pe urmele mele si imi bantuia visele.

Am adus cat de repede am putut next-ul. Sper sa va placa

Capitolul VIII Doi copii diferiti 

Totul incepea sa revina la normal in al doilea semestru cand au venit doi copii transferati din alt liceu. Unda aceea de energie nu se mai facu simtita deloc inca de la inceputul anului scolar, iar cosmarurile incetasera. Ceea ce ma facu pe mine sa ma ingrijorez era faptul ca cei doi copii se stiau inca de dinainte de a veni aici deoarece aflasem ca ei urmasera doua scoli generale diferite si de asemenea venisera amandoi din doua licee diferite. Afland ca ei doi vroiau sa faca o scamatorie am iesit din clasa si m-am ascuns intr-un colt pe care il descoperise Zack, colegul meu de banca. Ascuns acolo puteam vedea usa clasei mele si nimeni nu ma putea vedea.
Asteptand in coltul acela iesi si unul dintre ei din clasa. Baiatul acesta avea pielea de o culoare inchisa si un par negru ca noaptea. Pustiul, care mai tarziu aflasem ca il cheama Marcus, inchise clasa si isi ridica mainile deasupra ei incantand ceva intr-o limba necunoscuta mie, creand astfel un fum verde care avea ca scop sa inchida clasa probabil.
-Sa va vad acuma, fraierilor, spuse Marcus razand si ducandu-se sa caute pe cineva.
Uitandu-ma dupa el am vazut ca Marcus se intalnise la parter cu celalalt nou venit care tocmai crease fumul acela verde.
-Asta a fost ultima clasa? Intreba celalat.
-Da, James si se pare ca pustiul nu-i aici. Ce facem acuma?
-Simplu, ii raspunse James. Distrugem scoala!
Auzind aceste cuvinte am iesit din ascunzatoarea mea si am inceput sa le vorbesc:
-Hey! Ce credeti ca faceti aici?
Cei doi se uitara la mine speriati pentru o secunda si incepura sa se uite insistent la mine. 
-Crezi ca el e? Intreba Marcus.
-Nu stiu. Nu pot sa ii vad culoarea.
-Atunci sa il omoram, spuse Marcus si isi crea o sulita mare ce avea o funda albastra legata de varf. James facu acelasi lucru si isi crea o sulita cu o funda rosie legata de varf, iar in clipa urmatoarea amandoi ma atacasera in acelasi timp facandu-ma sa creez un scut albastru care le oprira atacul pentru cateva clipe.
-EL E!!! Strigara amandoi in acelasi timp, iar in timp ce strigau am oprit scutul si l-am lovit pe James in stomac cu piciorul reusind sa il imping cativa metri mai in spate. Tot in acel moment am reusit sa ii dau lui Marcus in pumn si sa il fac sa cada in genunchi de durere. 
Creandu-mi doua pumnale am reusit sa parez sulita lui James care se apropia incet in spatele meu. Facand o intoarcere rapida si parandu-i sulita, i-am dat un picior in fata facandu-l sa lesine.
In tot acest timp Marcus, nervos la culme isi transorma sulita intr-o sabie si incepu sa isi mareasca viteza de atac, reusind astfel sa ma taie in zona abdomenului. Viteza lui era foarte mare si de abia cand incepuse sa dea semne de oboseala am inceput sa il lovesc si facand o rotire in aer l-am lovit pe Marcus in tampla, dar acesta nici nu dadu semne ca a simtit ceva. Asa ca am mai incercat o data sa il lovesc si acelasi rezultat. Marcus nici nu simtise vreo lovitura in tampla lui. Ba mai mult. Acesta se enerva din cauza loviturilor mele, iar o spirala albastra isi facu aparitia in jurul lui. Din cate puteam vedea Marcus se transforma deoarece unda lui de energie devenea din ce in ce mai mare si mai infricosatoare. 
Dupa cateva minute spirala disparu, iar in locul lui Marcus aparu o creatura cu par negru ca noaptea de Halloween, ochi rosii ca rubinul si era imbracata in niste haine albastre ca imi dadeau senzatia ca vad in ele valurile marii. Iar in spatele lui tronau maret doua aripi uriase si negre. Uitadu-ma mai atent la ele am vazut ca aripile erau formate dintr-un tip ciudat de oase. Oasele mai mari erau folosite pe post de suport pentru oasele mai mici care erau menite sa ajute la zburat.
In momentul in care Marcus isi terminase metamorfoza acesta incepuse sa scoata tepuse uriase din podeaua liceului si sa arunce cu ele dupa mine. Eu am reusit sa le distrug creand o sabie ascutita pe care o roteam de fiecare data cand arunca pietre dupa mine. Gandindu-ma cum as putea sa il omor, am vazut ca James incepuse sa isi revina in simtiri. Singura mea speranta acum era sa ajung la etajul trei. In momentul in care Marcus arunca cu o tepusa de piatra spre mine, eu am distrus-o si am creat un fum negru care se facu simtit peste tot, dandu-mi astfel sansa sa ajung pe scarile care ma duceau la etaj, dar se pare ca soarta imi era potrivnica deoarece creaturi ce semanau cu niste paianjeni se aflau pe scari. Gandindu-ma cum sa fac, mi-am pus puterea in picioare si am sarit pana la capatul lor de sus. 
Reusind in cele din urma sa ajung la etajul trei prin sarituri, m-am rugat ca planul sa mearga. Asteptandu-l pe Marcus in mijlocul holului mi-am dat seama ca ceva nu era in regula. Marcus trebuia sa fie deja aici. 
-Te uitai dupa mine? Se auzi vocea lui din spatele meu si ma apuca de guler si ma arunca foarte tare in perete. Ridicandu-ma cu chiu cu vai in picioare am vazut ca si James era acolo. Sperand in ultima clipa ca planul meu sa functioneze mi-am intins mana dreapta spre tavan facandu-l sa cada peste ei. James se ferise la timp dar Marcus ramase prins sub acele pietre si nu mai putea scapa pentru moment. Lovindu-l pe James in fata acesta intra prin peretele care ducea spre laboratorul de fizica, iar eu reusind sa il injunghii pe Marcus cu o sabie, am vazut ca trupul acestuia era patruns de un foc violet ce dura cateva minute. Uitandu-ma la James cat de nervos era o spirala rosie se facu prezenta, iar James incepu sa se metamorfozeze si el la randul lui.
Cateva minute mai tarziu spirala rosie disparu facand loc unei creature cu pielea alba si imbracata in rosu. Ochii ii erau de culoarea sangelui, iar parul ii devenise o flacara. In acel moment mai multe lucruri se intamplara deodata. In primul rand James fusese atat de rapid incat nici nu am avut timp sa reactionez cand acesta aparu dintr-o data si ma arunca prin gaura facuta in acoperisul liceului. Apoi tot la fel de rapid James ma lovea si ma arunca in toate directiile neavand sansa de a reactiona. Asa ca in cele din urma cand am cazut la pamant am inceput sa imi ticluiesc un alt plan. Trebuie sa faci ceva, se auzi in acel moment vocea din capul meu care ma ajutase de doua ori mai inainte. Trebuie sa faci ceva urgent si anume sa ma lasi pe mine sa ma lupt cu el. Acceptand aceasta propunere am simtit dintr-o data cum corpul meu fusese acaparat de o putere cu totul noua, iar toate miscarile mele erau controlate de acel ceva sau cineva. Creandu-mi o sabie am pornit cu o viteza uriasa dupa el. James era socat cand vazu cat de repede ajunsesem si il impinsesem cu piciorul in aer, lovindu-l de fiecare data din aer si impingandul in celelalte directii. In cele din urma cand demonul se indrepta spre acoperisul liceului, cel care ma controla crea o bata ascutita din lemn cu care l-am lovit pe James atat de tare incat nici nu il mai puteam vedea pentru cateva secunde, urmand ca in urmatoarea secunda sa apar deasupra lui in inaltul cerului si sa il injunghii cu o sabie pe care o creasem cumva dintr-o data. 
Aparand brusc pe acoperisul liceului am vazut ca trupul lui James devenise o flacara rosie care vroia sa se razbune pentru ceea ce i s-a intamplat. Dupa ce flacara disparu, am cazut dintr-o data in genunchi pentru a imi reveni complet dupa aceasta lupta, iar in secunda urmatoare m-am ridicat si am rupt sigiliile tuturor usilor pe care Marcus si James le blocasera. Dupa ce i-am trimis pe toti acasa, am vazut ca singurii care mai ramasesera in tot liceul acela erau Zack ,Oliver si Martin, trei colegi din clasa mea care vroiau sa stie ce mi s-a intamplat de eram murdar si aveam taietura aceea urata pe abdomen, iar singurul lucru pe care li-l puteam spune fara sa ii mint pe cei mai buni prieteni ai mei a fost faptul urmator:
-Nu va pot spune inca tot ceea ce s-a intamplat pentru ca nu a sosit inca timpul. Tot ce va pot spune este faptul ca acum suntem cu totii in siguranta…deocamdata, dupa care le-am intors spatele si am plecat usor spre casa fara sa mai astept reactia lor la vorbele mele. 
Deabia ce facusem ceva pasi cand un triunghi albastru inscriptionat cu rune aparu in fata mea. Intorcandu-ma in stanga aparu acelasi lucru, la fel si in dreapta mea. Eram inconjurat de o piramida ce nu ma lasa sa plec din scoala aceea. Intorcandu-ma spre colegii mei am observat cu surprindere ca ei erau cei care facusera acele triunghiuri magice.
-Scuze, pustiule dar inca nu poti pleca, incepu Zack sa vorbeasca pe un ton putin amuzat si ironic in acelasi timp. Cred ca ai de dat niste explicatii privitoare la ce tocmai s-a intamplat.

Capitolul IX-Multe secrete
 
-Cred ca iti bati joc de mine, incepusem sa vorbesc pe un ton agitat cand am vazut ca Zack, Oliver si Martin aveau puteri magice.
-Ohohoho nici pe departe, imi zise Zack din ce in ce mai amuzat. Stiu foarte bine ca tu esti cel pe care tot incearca tata sa il convinga sa intre in asociatie si mai stiu  si ca tot tu ai fost in spatele atacului de azi noapte…
-Stai ce? Il intrerupsem eu deodata. Ce atac si unde?
-Deci te prefaci ca nu stii??? Ma intreba Oliver pe un ton agitat.
-Ce sa stiu? Ii raspunsesem pe acelasi ton. Si acum daca ma scuzati vreau sa ma duc acasa pentru ca am avut o zi grea.
-Nu pleci pana nu ne dai explicatii, incepu Zack sa urle dintr-o data la mine.
-Am spus ca vreau sa ma duc acasa, am inceput sa vorbesc pe un ton usor enervat in timp imaginea din fata mea se incetosa, iar eu iesisem cu usurinta din piramida.
 Zack devenise speriat si la fel si Oliver. Numai Martin ramasese calm si sigur pe sine dandu-mi un sentiment de siguranta. Intorcandu-mi spatele la ei mi s-a parut cum il aud pe Zack spunand ceva ciudat:
-Cred ca tata o sa fie destul de incantat sa afle ca ai reusit sa iesi asa usor din Cusca Diavolului.
Gandindu-ma cum sa ajung mai repede acasa m-am trezit dintr-o data chiar in fata casei mele. Asta fusese ciudat. Probabil ca ma teleportasem si nu fusesem atent cand am facut-o. In orice caz in momentul in care am intrat in casa am vazut ca Edwin ma astepta in hol. Vazandu-ma in halul ala nici nu a mai indraznit sa ma intrebe ce si cum s-a intamplat. Nu pusese nici o intrebare, ci pur si simplu isi puse mana pe abdomenul meu si imi vindeca rana pe care mi-o facuse Marcus nu cu mult timp in urma si de-abia dupa ce ma  schimbasem si facusem o baie ma intreba Edwin ce s-a intamplat.
 Apucandu-ma sa ii povestesc lui Edwin tot ce se intamplase inca de la lupta si pana la aparitia mea in fata casei, mi-am dat seama ca o intrebare sau mai multe ramasesera nespuse.
-De ce ma asteptai in hol la ora asta?
-Pentru ca am simtit doua unde de energie diferite in doar o singura ora si ma temeam ca nu cumva sa fie din liceul tau, iar acum cand am auzit asta cred ca de la cei doi veneau undele acelea.
-Si ai cumva idee cine este tatal lui Zack? Ca vad ca se lauda mult si bine, continuasem eu sa vorbesc de parca nu fusesem niciodata interrupt.
-Cred ca am o vaga idee, dar nu sunt complet sigur. Iar acum ca s-a terminat cred ca trebuie sa ma apuc de facut ceva de mancare. Apropo vezi ca te-a sunat mama ta.
 Aproape si uitasem ca mai toti din familie cu exceptia lui Edwin au plecat sa lucreze in strainatate. Uitandu-ma in telefon am vazut ca am primit iar acelasi mesaj de la ea in care ma intreba ce mai fac si daca am intrat deja in vreo belea. De raspuns nu i-am raspuns decat a doua zi pentru ca eram deja mort de oboseala.
 A doua zi totul decurse bine in ciuda faptului ca elevii puneau intrebari legate de faptul ca a cazut acoperisul de la etajul trei, iar din podea lipseau bune parti din ea. Fiecare incepuse deja sa isi formeze teorii: Unii ziceau ca ne-au invadat extraterestrii si ca au inceput sa exploateze subsolul scolii (daca exista). Altii ziceau ca a fost in agent secret care cauta o arma secreta prin podeaua scolii si dupa aceea a fugit pe acoperis. Frate, dar  nu a auzit nimeni sunetul armelor sau nu m-a vazut nimeni taiat cand am deschis usa? Adica cat de idiot sa fii sa nu auzi asa ceva?
 Calmandu-ma putin am vazut ca Zack cu Martin si cu Oliver stateau intr-un colt si vorbeau intre ei susotind. Indreptandu-ma spre ei m-am gandit la vorbele lui Zack si anume ca eu am fost in spatele unui atac de acum doua seri. Nu pricepeam deloc ce atac si unde. Asa ca in momentul in care am ajuns in dreptul lor i-am intrebat daca vor sa vina sa ne plimbam prin parc ca sa vorbim mai liber si mai…deschis unul fata de celalalt.
-Si uite asa s-a intamplat totul, le spusesem dupa ce terminasem de povestit lupta mea cu James si Marcus.
-Deci daca tu nu ai fost…atunci cine? Intreba Martin.
-Trebuie sa fie cineva din interior si de incredere daca a reusit sa intre atat de usor in Asociatie si sa fure relicva, spuse Zack ganditor.
-Stai stai stai. Ce relicva? Se auzi dintr-o data vocea mea care deveni speriata dintr-o data.
 Zack auzindu-mi intrebarea se apropie de urechea mea si imi sopti doar trei cuvinte timp in care un intuneric se lasa deasupra mea, iar cand acesta se indeparta lumina reveni la normal, iar Zack incepu sa imi povesteasca despre relicva disparuta.
-Inima lui Hamaliel. Legenda spune ca in timpul luptei Hamaliel si-a conservat spiritul intr-o anumita relicva pentru a putea lupta mereu printr-un fel sau altul impotriva lui Alastor. Tatal meu si Asociatia cred ca in aceasta inima zace sufletul lui Hamaliel si ca doar cel care se naste si moare de doua ori o poate distruge. Lucru imposibil desigur, dar nu si neadevarat deoarece cineva a furat-o acum si planuieste sa incheie povestea asta….
-Si tu crezi ca eu am furat-o?
-Asta am crezut pana ti-am cercetat amintirea zilei in care s-a comis atacul. Se pare ca nu esti tu si de asemenea se pare ca mai ai o intrebare inainte sa plecam cu totii spre casele noastre.
-Da, ii raspunsesem dintr-o data rapid. Cine e tatal tau?

-Credeam ca ti-ai dat deja seama, imi raspunsese zambind. E Alucard van Hellsing.

Capitolul X-Unda de energie
 
 Auzind acele cuvinte iesind din gura lui Zack, mirarea mea crescuse peste masura. Zack arata ca un pusti normal cu ochi caprui si par saten si in ciuda faptului ca era destul de slabut el totusi putea sa se faca remarcat cu foarte mare usurinta prin vocea lui. Oliver in schimb era un tip mai musculos si mai plin de sine cu ochii verzi si patrunzatori, iar Martin era mai pe la mijloc deoarece nu era nici prea slab dar nici prea musculos. 
-Vrei sa spui ca…
-Dap. Alucard van Hellsing, presedintele Asociatiei celor Blestemati, este tatal meu, imi intrerupsese Zack intrebarea. Si acum cred ca a venit timpul sa plecam cu totii spre casele noastre.
-Asa cred, ii spusesem pe un ton incet cand o unda de energie se facu simtita. Era chiar aceeasi unda pe care o simtisem la inceputul anului. Uitandu-ma la colegii mei, am observat ca fetele lor se incetosau, iar peste cateva minute ma aflam iar in acea padure unde am asistat la discutia dintre Natasha si acel barabat cu care discutase ea, dar de data aceasta ceva era diferit. De data aceasta tortele de pe peretii pesterii erau stinse. Am incercat sa ma apropii de pestera, dar nu puteam. Ceva ma tinea pe loc. Uitandu-ma in jos groaza isi facu loc in inima mea deoarece obiectul care ma tinea nu era un obiect. Era o persoana sau mai bine zis mana unei persoane care ma trase cu rapiditate intr-un tufis cand si-a dat seama ca i-am observat mana. 
 Speriat de bombe m-am uitat la fata celui care tocmai ma trasese. Era o fata. O fata cu o fata atat de frumoasa incat cu greu o puteam numi inger. Avea ochii albastrii de culoarea celei mai clare ape vazute vreodata, iar fata ei era incadrata de un par saten drept si frumos aranjat. Dintr-o data nu mai simtisem deloc groaza, ci iubire pentru ea deoarece nu puteai fi furios pe o asemenea faptura frumoasa. De abia dupa douazeci de secunde mi-am dat seama ca imi adresase o intrebare.
-Poftim? Scuze, dar nu fusesem atent.
-Te-am intrebat ce cauti aici si cum ai reusit sa ajungi asa repede in locul asta? Isi repeat ea intrebarea pe un ton de-a dreptul angelic.
-Asta ma intreb si eu, incepusem eu sa ii explic dintr-o data. Acum douazeci de secunde eram cu prietenii mei si discutam despre un jaf si acum sunt aici. Unde suntem? Intrebasem eu rapid si plin de speranta.
-Suntem in locul in care Mastema este tinut captiv, imi zise rapid uitandu-se in stanga si in dreapta. Stii nu ar trebui sa ne aflam aici. Daca se afla ca am fost aici atunci s-a zis cu capetele noastre. 
-Cine sau ce este Mastema? Imi continuasem eu sirul de intrebari sperand ca poate reusesc sa ii dau de capat locului astuia.
-Mastema este o creatura inaripata care se zice ca daca apare in visele tale atunci esti ca si mort pentru el. A fost inchis aici secole si ani la randul si se zvoneste ca cineva a reusit sa intre in pestera si sa il elibereze.
 Auzind cuvintele ei, m-am intrebat daca nu cumva Mastema si Thanatos sunt una si aceeasi persoana. Tocmai cand vroiam sa o intreb asta am vazut ca imaginea se incetoseaza. Nu vroiam sa plec. Vroiam sa mai stau putin si sa mai vorbesc cu ea.
-Ce se intampla? Se auzi vocea ei de undeva din neant.
-Ma duc inapoi de unde am venit, dar inainte sa dispar spune-mi rogu-te numele tau, incepusem sa urlu crezand ca nu ma mai poate auzi, iar peste cateva minute am auzit cel mai frumos nume din toata lumea.
-Abigail Smith…
-Pe unde ei umblat? Ma intreba Zack cand ajunsesem iar in lumea mea. Am crezut ca ai plecat de tot acasa si dupa o ora de asteptat am vazut ca ai aparut iar in fata noastra…
-Cum adica o ora? Am fost plecat doar cinci minute, ii spusesem eu si am inceput dintr-o data sa ii explic intalnirea mea cu Abigail. Zack se inalbi la fata cand auzi de Mastema si dintr-o data se teleporta, iar ceva din interiorul meu imi spusese sa plec acasa ca nu mai am nimic de vazut aici. Asa ca m-am teleportat si eu direct in camera mea ca sa dau de alta belea. Se pare ca Edwin ma asteptase acolo de ceva timp ca sa imi spuna ca am intarziat si ca pana la urma trebuie sa avem grija la faptul ca Zack este fiul lui Alucard.
-De unde stii asta? 
-Ti-am zis ca am banuit cine era, dar nu eram sigur si azi am aflat, imi spuse el refuzand sa imi mai dea ceva detalii legat de felul in care a aflat totul.

 
Ma aflam iar in fata usii lui Thanatos, iar de data aceasta simteam furie cand am deschis usa si am vazut bestia pe muntele acela de cadavre. I-am zis ca planul lui a esuat, iar pustiul inca este in viata si ca a scapat doar cu o zgarietura. Am inceput sa il amenint ca nu ii voi mai da nimic daca nu gaseste o solutie sa il omoare pe copil. 
 Thanatos in schimb era calm si tot ce putu sa imi spuna era faptul urmator:
-Planul meu a decurs perfect. Acum stiu de ce este in stare baiatul si ce ii poate pielea si stiu destul de bine cine il poate omori, imi spuse acesta in timp ce isi intinse mana dreapta si plina de solzi negri facand ca unul din ziduri sa se deschida, iar din el iesise o unda de energie care ma facu sa tremur si sa cad in genunchi.
-Da…asta ar putea sa mearga, i-am zis respirand din ce in ce mai greu auzind in acelasi timp si rasul malefic al lui Thanatos. Era un ras ragusit ce imi baga groaza in suflet. Era de parca nu mai rasese de mult timp, iar cand se opri din ras ochii lui rosii se atintira asupra mea si un sentiment de frica pusese stapanire pe mine reusind sa ma trezeasca din somn in momentul in care Edwin intra in camera mea sa ma anunte ca cina este gata. Uitandu-se ciudat la mine ma intreba daca sunt bine si tot ce i-am putut spune era faptul ca am avut un cosmar, urmand ca in clipa urmatoare sa simt cum unda de energie se facu simtita. 
 In minutul in care unda aparu, Edwin se panica pentru o secunda si se scuza spunandu-mi ca a uitat sa stinga aragazul. Unda disparu la fel de repede precum aparuse, lucru ce ma facu sa ma ingrijorez putin.

Zilele trecura foarte repede, iar unda de energie nu se mai facu simtita deloc inca de la ultimul cosmar. Asta pana intr-o marti din mijlocul lui Mai cand dadeam teza la mate. Tocmai incercam sa rezolv o problema cand unda se facu simtita mult mai puternic ca in celelalte dati. Prinvind pe geam inspre directia din care venea puterea aceea, mi-am mutat rapid ochii la Zack, care se afla in stanga mea, si am observat ca si el se uita pe geam inspre directia din care venea energia aceea imensa. Uitandu-ma in stanga am vazut acelasi lucru si la Oliver. Si acelasi lucru era si in cazul lui Martin. Toti patru ne uitam pe geam intrebandu-ne cine este demonul din spatele ei.
-Ochii in lucrarea ta, George, imi zisese profa cand ma uitasem la Zack sa il intreb ceva.
 Tocmai ma gandeam la o solutie cand vocea lui Martin se facu auzita in capul meu.
-Baieti, ati simtit asta?
-Mdaa…cu totii am simtit-o, Martin, se auzi vocea lui Oliver.
-De fapt eu am simtit-o inca de acum cateva zile cand George a disparut pe neasteptate, zise Zack.
-Baieti, unda asta este inca de la inceputul anului, le zisesem eu si incepusem sa le povestesc pe scurt tot ce se intamplase atunci.
-Pai hai sa terminam mai repede si sa plecam acasa sa punem la punct un plan, spuse Zack.
-Nu pot pleca. Trebuie sa termin exercitiul asta cu inductia ca sa pot pleca, le spusesem eu pe un ton trist.
-Tu de-abia la ala esti? Ma certa Martin rapid si imi spuse ce aveam nevoie si dand tezele noastre cu un ranjet ciudat pe buze am auzit-o pe profa zicand ca o sa luam nota  unu daca am copiat cumva. 
 Mergand cat de repede puteam spre casa, am observat ca unda de energie devenea din ce in ce mai puternica, iar in momentul in care pusesem piciorul pe pragul usii unda era atat de puternica incat pentru moment ma facu sa cad din picioare. Noroc cu Oliver langa mine care ma prinsese foarte rapid. Intrand in casa ochii mi se inchisesera deja si nu mai suportam unda aceea.


Visam ca ma aflam pe un camp, iar acolo era Abigail. Era mai frumoasa decat inainte. Ea imi spusese sa o iau de mana si eu am ascultat-o, iar scena se schimba. Acum ma aflam in fata lacului, iar acolo era tipul pedofil care se uita la mine cu mult interes. 
-Aaaaa deci te-ai hotarat sa vii inapoi? Imi spuse el pe un ton fericit. Ia aseaza-te tu acum frumos in genunchi sa iti dau o recompensa. Ascultandu-l m-am asezat in genunchi si am inchis ochii asteptand sa primesc rasplata lui. Cand i-am deschis iar scena se schimba doar ca de data aceasta eram in oras, iar Thanatos era acolo pe un munte nou format din cadavre. Creatura inaripata tinea in mana stanga capul lui Edwin si cu dreapta il felie foarte usor. Uitandu-se la mine imi spuse zambind cu sangele pe buze:
-Tu urmezi! Se auzi vocea lui trezindu-ma deodata din somn transpirat si decis totodata ce sa fac cu unda? Schimbandu-ma de haine am sarit pe geam si am luat-o la goana spre sursa care provoca o asemenea energie. Desi vroiam sa zbor, mi-am zis ca mai bine raman asa ca sa nu ma poata vedea cineva, iar in momentul in care ajunsesem la cateva strazi distanta de creatura care avea asemenea putere, un turn gigantic roz isi facu aparitia in locul unde se presupunea ca ar fi demonul respectiv.
Peste cateva minute am reusit sa ajung pana acolo. Cred ca ar fi bine sa te odihnesti mai intai, se auzi vocea care ma ghidase pana acum si ma salvase de la lupta cu James si Marcus. Ascultandu-i sfatul m-am asezat in fata undei si mi-am odihnit puterile chiar daca unda de energie ma facea sa ma simt aiurea si speriat.
 De abia peste cateva minute m-am ridicat in picioare si am vazut ca turnul roz din fata mea avea un fel de deschizatura alba. Apropiindu-ma de ea, am observant ca avea forma unei usi. Gandindu-ma la ce voi gasi acolo si la Abigail am intrat prin acea deschizatura direct intr-un intuneric din care nu aveam probabil cum sa ies in viata.

Capitolul XI-In care incepe adevarata poveste

Am intrat cu pasi inceti si am constatat ca inauntrul turnului mov era intuneric total. Si se adancise si mai mult pe masura ce poarta din spatele meu se inchidea cu viteza vantului.
-In sfarsit ai sosit, baiete, se auzi un glas dulce de femeie. Credeam ca nu mai vii odata si ca va trebui sa distrug orasul asta pentru a te gasi.
-Cine esti? O intrebasem extrem de surprins.
-Cine sunt? Cine sunt eu? Ha! De parca n-ai sti.
-Ei bine chiar nu stiu, i-am zis-o taios.
-Ei bine daca nu stii, afli, incepuse sa zica. EU SUNT MOARTEA TA, incepu in urmatoarea secunda sa urle si sa ma faca sa simt o taietura la nivelul umarului stang.
Incercand sa imi creez un glob de lumina, am constatat cu surprindere ca nu puteam. Ceva imi bloca puterile.
-Mai baiete, incepu ea sa rada, tu nu ti-ai dat seama ca nu poti sa iti omori moartea? Ma intreba pe un ton ironic, dupa care ma facu sa simt o taietura pe umarul drept.
Concentrandu-ma si mai tare, am vazut ca un firicel de lumina aparu in mana mea, dar disparu si acesta cand femeia ma taiase pe abdomen, exact in acelasi loc in care o facuse si Marcus in urma cu cateva luni.
-Vai! Incepu ea sa se vaite. Dar credeam ca esti puternic si inteligent daca ai reusit sa ii invingi pe Marcus si James, continua cu vocea ei mieroasa, dar se pare ca M-AM INSELAT, incepu iar sa urle si sa ma cioparteasca in diferite locuri. TREBUIA SA MORI ATUNCI CAND TE-AI INTALNIT CU ALASTOR IN SEARA ACEEA. TREBUIA SA MORI ATUNCI CAND TE-AI LUPTAT CU JAMES SI MARCUS. SPERAM SA TE OMOARE UNDA MEA, DAR VAD CA NU ARE EFECT. De data aceasta deveni isterica si se opri pentru moment din ciopartit, timp in care m-am gandit la pumnalul meu si la o tactica de lupta: "Femeia e isterica si nu ma lasa sa creez o vraja care sa o invinga. Dar daca nu creez o vraja ofensiva, ci una defensiva? Atunci as putea sa o surprind cateva secunde si sa o atac sau sa fac lumina in tot timpul asta. Ar fi o idee buna, dar daca se asteapta sa fac una ca asta si sa gasesca un punct slab din care sa poata scapa basma curata si sa ma omoare. Totusi sa incercam si sa vedem ce va iesi."
Am inceput sa imi pun planul in aplicare si am creat un scut in jurul meu. Inauntrul acestuia am creat o lumina, extrem de mica la cum mergeau toate pe aici. Un zgomot de pumnal se facu auzit in partea exterioara a scutului. In sfarsit, am oprit scutul si am aruncat globul de luimina in aer reusind astfel sa imi vad, intr-un final, inamicul invizibil. Agatata de un perete era un trup de femeie, acoperit de solzi de peste, din cate banuiam, pe un trup urias si hidos de paianjen. Speriat de ceea ce vedeam, am constatat ca nu avea deloc par in cap. Ceea ce se presupunea de fapt a fi par era un intuneric care ar fi omorat pe oricine l-ar fi atins. Femeia-paianjen avea in mana doua pumnale, pline de sangele meu.
-Deci ai reusit sa iti vezi moartea, zise ea razand. Cum ti se pare? E frumoasa?
-Sincer sa fiu mai bine m-as lasa omorat de un camion plin cu insecticid, pentru orice eventualitate. Stii tu,in cazul in care un paianjen sau un vierme ar vrea sa imi roada corpul.
Femeia, nervoasa de ultima mea replica, isi arunca pumnalele in mine, ramanand profund uimita cand a vazut cat de usor le-am respins.
-Tu chiar crezi ca ma poti invinge? ma intreba razand.
-Nu cred. Stiu.
-Ei bine atunci lasa-ma sa te informez ca ai picat testul nostru de supravietuire, ma anunta o alta voce de femeie ce aparu din senin in spatele meu. Intorcandu-ma rapid am reusit sa o lovesc cu pumnul in piept urmand ca in urmatoarea secunda sa fiu lovit de cealalta femeie, care ma facu sa imi pierd concentrarea si sa imi sting si sfera de lumina, ramanand astfel in dezavantaj. Stand concentrat alte cateva minute, am reusit cu greu sa imi creez un pumnal in mana stanga si unul in mana dreapta. Odata create m-am gandit ca daca una dintre ele este in fata si cealalta in spate atunci trebuie sa imi dau seama care va fi prima care ma va ataca. Instinctiv atacand orbeste in fata am simtit o lama care ma taie pe spate.Facand asta inca o data si primind din nou acelasi rezultat, am gasit o cale de a invinge macar una dintre cele doua femei-paianjen. Atacand pentru a treia oara in fata ma intorc dupa cateva secunde reusind sa parez pumnalul uneia dintre femei. Creatura cu corp de paianjen incepu sa ma atace din ce in ce mai rapid si din ce in ce mai puternic. Stiti in intuneric vazul si auzul se amplifica asa ca am reusit sa le simt macar pumnalele. Eu aparandu-ma, am reusit sa o simt pe cealalta coborand, asa ca i-am parat pumnalele cu arma din mana mea stanga. Dandu-i un picior, in burta cred, femeii cu care ma luptam initial, m-am ocupat de femeia-paianjen care avea pumnalele inclestate de arma mea. De data aceasta eu am fost cel ce lovea din ce in ce mai rapid. Cand am observat ca deja incepuse sa oboseasca, era prea tarziu. Femeia pe care o lovisem in burta aruncase o panza lipicioasa pe spatele meu, iar din fata mai veni inca una. Panzele se infasurara im jurul corpului meu atat de tare incat nici nu stiam ce puteam sa fac acum ca sa scap de chestia asta. Ramanand cu pumnalele in mana, mi-am sacrificat si ultimul strop de putere pe care il mai aveam in vederea crearii unui foc care sa poata arde panza. Am simtit o caldura binevoitoare si plasele incepura sa cada una cate una. Intr-un final au cazut toate panzele care ma acopereau. Cele doua femei au devenit speriate si s-au catarat pe peretii laterali ai turnului. Acum nu mai puteau sa ma invinga. Focul care ardea panzele de paianjen era mic, dar indeajuns de bun incat sa le pot vedea.
-De ce nu coborati, fetelor. Va este teama de baiatul cu insecicidul?
Femeia care ma atacase prima oara pe la spate, nervoasa pe aluzia facuta de mine, se indrepta spre mine si ateriza la un metru departare de mine, cu pumnalele pline de sange in maini. Uitandu-ma mai de aproape am vazut ca ea avea doua perechi de ochi rosii ca sangele de pe pumnalele ei. Femeia se indrepta spre mine. Eu m-am dat mai inapoi si am incercat sa gasesc o tactica cu care sa o pot invinge. Femeia mai facu un pas. Eu m-am dat inca o data inapoi. Am tot repetat procesul, pana cand am fost incoltit. Ea incepu sa rada, pe un ton putin speriat, lucru ce ma facu sa devin mai increzator. Am setat, ochiometric tinta si am aruncat pumnalul din mana dreapta in ea. Pumnalul zbura foarte tare si ii lovi teasta din plin. Creatura incepu sa urle. Cealalta care urmarea cu interes lupta a coborat spre ea, dar prea tarziu. Am alergat spre femeia ranita si i-am luat pumnalul din fata. Am vazut ca sangele ei era verde. Nepasandu-mi de asta, i-am infipt acelasi pumnal in piept de data aceasta. Urletul ei era unul foarte strident si infiorator. Pentru moment chiar credeam ca nu se va mai opri ,iar in urmatoarea secunda, strigatul se opri urmand ca picioarele femeii din fata mea sa se lase in jos. Lasandu-mi pumnalul acolo, m-am indreptat spre cealalta femeie, care intepenise de-a dreptul cand a vazut ce am facut.
-Randul tau, i-am spus eu cand imi mutam pumnalul in mana dreapta.
Femeia, inca speriata nu spusese nici un cuvant. Tot ce putu sa faca era sa vina spre mine si sa ma atace cu putere. Aparandu-ma de atacurile ei, am inceput sa ii zambesc cand am vazut-o ca atacurile ei au devenit din ce in ce mai lente. Femeia speriata de mine, incerca sa se dea un pas inapoi, dar eu am fost mai rapid. Cu o miscare isteata, am reusit sa ii infig celalalt pumnal in piept. Am auzit inca un urlet teribil,iar creatura paianjen din fata mea era in sfarsit invinsa cand tipatul inceta. Mandru de ceea ce realizasem, am reusit doar sa indrug cateva cuvinte, nu imi amintesc exact, dar cred ca era ceva in genul" In sfarsit am reusit sa scap de unda", urmand ca in urmatoarea secunda sa inchid ochii si sa cad din picioare de oboseala.


Dupa un timp indelungat,am deschis ochii si am vazut luminile albe de deasupra mea.
-Sa stinga careva lumina, zisesem pe un ton obosit si clipind cu greu. Sa o stinga careva.
Vazand ca nu primesc nici un raspuns, am incercat sa ma uit imprejur si am vazut ca nu ma mai aflam in camera mea. Nu! acum eram intr-un spital dupa cat de alb si curat era locul. M-am intrebat cum am ajuns aici si raspunsul imi venise aproape instantaneu in minte. M-am luptat cu acele femei si le-am invins. Fusese noroc chior. Daca nu as mai fi avut putere sa creez focul sau daca nu ar fi aruncat deloc panzele, probabil ca as fi fost si acum in interiorul turnului, luptandu-ma cu ele. M-am uitat mai atent in camera si am vazut in patul de alaturi un pusti care se uita in tavan. Simtindu-ma, s-a intors usor spre mine si m-a intrebat ce s-a intamplat cu mine de am atat de multe bandaje pe mine.
-Nu m-ai crede daca ti-as spune. Dar tie?
-Tot nu m-ai crede daca ti-as zice, imi raspunse.
-Crede-ma ca am auzit si am vazut destule ciudatenii la viata mea incat sa cred ca nimic nu mai e anormal pe lumea asta.
-Ok! Iti zic daca imi zici si tu.
-S-a facut, i-am zis gasind o scuza convenabila in tot acest timp.
Baiatul oftand imi zise pur si simplu:
-M-a calcat o masina, zise si schita un zambet. Acum tu.
-M-ai crede daca ti-as spune ca m-am luptat cu doua femei paianjen care m-au taiat pe tot corpul?
Baiatul mi-a zis ca nu.
-Ei bine atunci pe mine au cazut o multime de cioburi de la un geam spart si ma mir ca inca mai sunt viu.
-Nu-i adevarat, ma contrazise pustiul. Cand doctorii au venit sa te puna in pat au zis ca te-au gasit in zona saracacioasa a orasului. Deci nu ai cum sa fi taiat daca ai fost gasit in acea zona, imi zise baiatul pe un ton rece. Deci cum ai ajuns aici?
-Ti-am zis deja, i-am raspuns pe un ton din ce in ce mai enervat.
-Nu e adevarat, ce nu vrei sa intelegi ca asta e cea mai tampita minciuna din lume? Incepu sa urle deodata facand doctorii sa intre in camera si sa il sedeze cu morfina. Ne vom mai intalni noi intr-o buna zi, imi spuse pe un ton din ce in ce mai somnoros. Si iti jur ca atunci cand ne vom intalni, nu vei scapa deloc basma curata. Oooo...nu vei...scapa...si adormise.
Cateva minute mai tarziu am fost mutat in alta camera, iar de data aceasta nu mai aveam nici un coleg de camera din fericire. Gandindu-ma la ce s-a intamplat in turn am realizat un lucru. Daca din cauza femeilor-paianjen am ajuns in spital, atunci trebuie sa ma antrenez din plin pe cont propriu sau voi avea sanse extrem de mari sa mor in urmatoarea lupta. Trei ore mai tarziu s-a auzit un ciocanit in usa.
-Da?
-George ai un vizitator, ma anunta asistenta.
-Ziceti-i va rog sa intre, i-am raspuns vazand ca in urmatorul minut pe usa camerei de spital intra Edwin foarte agitat.
-George ce s-a intamplat? Si de unde doamne iarta-ma ai taieturile alea? Mi-a zis doctorul ca pe tot corpul aveai taieturi destul de mari cand te-au gasit si ca erau atat de apropiate una de cealalta incat nu au putut sa iti puna copci de teama ca puteau gresi in unele locuri asa ca ti-au pus bandaje peste toate ranile urate. Ce s-a intamplat?
-Edwin...nu pot sa iti zic cu voce tare, am inceput eu in soapta. Sunt camere de filmat de jur imprejurul meu si nu iti pot zice decat daca te apropii sa iti soptesc la ureche. Edwin ascultandu-mi sfatul se apropie de mine si isi puse urechea foarte aproape de mine. Facandu-mi mainile caus in jurul gurii am inceput sa ii povestesc ce s-a intamplat inauntrul turnului si cum am reusit sa le inving pe cele doua femei paianjen. Edwin nu spuse nimic in tot acest timp, iar cand am terminat povestea mi-a zis pur si simplu:
-Ai dat de belea, stii bine.Ti-am interzis sa te duci acolo pana cand am fi dscoperit ce te-ar fi asteptat acolo. Dar tu nu, te-ai dus fara sa te gandesti la consecinte, ma certa el. Ei bine ai noroc ca ai scapat de acolo, dar gandeste-te ca data viitoare sunt sanse extrem de mari ca norocul tau sa devina ghinion.
-Multumesc, Edwin pentru sfaturi, i-am zis.
-N-ai pentru ce,pustiule, mi-a zis si s-a indreptat spre usa.
-Edwin?
-Da?
-Nimic, i-am zis gandindu-ma la faptul ca deja l-am stresat prea mult.


 O luna mai tarziu am fost externat. O luna pentru ca nu le-am zis doctorilor de unde aveam taieturile. O luna pentru ca ma vindecasem rapid spre mirarea tuturor. O luna pentru ca vedeam bestia de fiecare data cand ma trezeam si incepeam sa urlu. O luna fara vizite din partea lui Edwin sau a prietenilor mei,ca pedeapsa pentru ce am facut. Mergand spre casa am inceput iar sa ma gandesc intens la faptul ca demonii aceia nu ma atacasera din motive personale. Daca ii trimisese cineva pe toti sa ma omoare? Daca visele mele legate de creatura fusesera reale in tot acest timp? Si daca au fost atunci cum se face ca am reusit sa intru in mintea celui care privea creatura plin de interes? Nereusind sa gasesc un raspuns cat de cat logic m-am indreptat spre casa. Am reusit sa ajung in sfarsit dupa vreo sase ore. Doamne, dar departe mai era si spitalul asta. Am deschis usa si am vazut ca nu era nimeni in casa.
-Aaaaa....anybody home? am intrebat cu accentul meu americanesc. Neprimind nici un raspuns m-am dus in bucatarie gandindu-ma ca poate sunt la masa. Nu era nimeni. Mancarea era pe aragaz si deabia facuta din cate se parea, dar nu era nimeni in acea incapere. Putin mirat mi-am scos o farfurie din dulap si mi-am pus putina mancare.
-Hmmm...ceva nu e in regula,am zis cu voce tare cand am luat prima inghititura.Mai intai si mai intai mancarea asta e oribila,am continuat.Iar apoi unde sunt cu totii?Mi-am scos telefonul si l-am sunat pe Edwin.
-Da,George?
-Unde esti?
-Mai am putin si vin acasa, imi zise pe un ton ocupat.Am fost pana la magazin sa fac ceva cumparaturi, mi-a zis.O nu! Daca Edwin chiar e la cumparaturi inseamna ca s-a intamplat ceva nasol. Tu cum te mai simti?
-Bine, tocmai ce am fost si eu externat si ma indrept spre casa, i-am raspuns si am sesizat in urmatorul moment ca Edwin inchisese telefonul.
Decis sa il astept, m-am intors la mancarea mea oribila si am inceput sa o savurez, gandindu-ma ca era mai buna decat cea de la spital. Cinci minute mai tarziu, am auzit usa de la intrare deschizandu-se si vocea lui Edwin se facu imediat auzita.
-Da,Diana. Exact cum ai auzit. George a fost externat si era in drum spre casa cand m-a sunat, asa ca m-am dus spre spital sa il iau si nu l-am gasit deloc, l-am vazut intrand in bucatarie. Pofta buna, George. Nu nu are cum sa fie deja... Scuze, Diana,dar trebuie sa inchid. Se pare ca George era in bucatarie. Da. Asa voi face. O zi buna in continuare, zise Edwin si inchise telefonul. Mirat de aceasta conversatie l-am intrebat pe Edwin ce se intamplase,iar acesta in loc sa imi raspunda ma imbatisa de pe scaunul pe care stateam si imi ura bun venit acasa. Dupa ce ma imbratisa indeajuns l-am intrebat unde erau Zack si ceilalti.
-Au plecat, imi raspunse pe loc.
-Unde?
-Acasa. Dupa ce unda de energie a disparut si ei te-au cautat si te-au gasit acolo, s-au dus acasa sa se odihneasca. 
-Inteleg, ii zisesem cand se facu auzit un ciocanit in usa. 
Usurat de vestile aduse, am deschis usa, iar in fata ei se afla Alastor imbracat intr-un costum alb. Alastor cu acei ochi albastri care ma paralizara instantaneu. "Edwin”, strigasem in gand. “E aici! Edwin, ajuta-ma". Nu lipsise mult timp ca Edwin si aruncase o galeata cu apa peste mine si inamicul meu de moarte.De ce n-a atacat, va intrebati? Pai pentru ca eu eram in tocul usii si daca il ataca pe Fidias, ma ataca si pe mine in acelasi timp. Distragandu-i atentia lui Fidias, am reusit sa scap de paralizie si i-am dat un picior in piept care il arunca cinci metri mai in spate.
-Deci in sfarsit ne vedem si pe lumina, baiete. Bucura-te,ca asta va fi ultimul soare pe care il vei vedea, mi-a zis si a inceput sa rada in hohote. Mi-am creat o coasa cu care eram deja obisnuit sa lupt si l-am atacat. In momentul in care lama coasei il lovi, el se multumi doar sa sara in aer. M-am uitat la el si l-am vazut cum isi intinde palmele facute cupa spre mine. Din ele au iesit tepi luminosi care erau cat pe aci sa ma loveasca daca Edwin nu crea un scut care sa ma pazeasca de tepii aceia. Alastor, foarte relaxat s-a uitat la Edwin, iar in secunda urmatoare era in fata lui. Acesta i-a dat doar un pumn in burta si un picior tampla care l-a facut pe Edwin sa se roteasca cativa metri mai incolo lasandu-l lat, dupa care Fidias se uita la mine si isi crea iar tepii luminosi. Mi-am rotit coasa si am reusit sa ii distrug atacul.
-Hmmm se pare ca ai fost invatat bine, dar nu la fel de bine ca mine, mi-a zis si a aparut dintr-o data in fata mea. In secunda urmatoare am simtit un pumn in locul in care fusesem deja taiat de doua ori pana acum si un picior in piept care ma aunca in gardul vecinilor. Vecinii iesira alarmati si cand m-au vazut ridicandu-ma cu coasa in mana s-au hotarat sa sune la politie.
-NU! le-am zis uitandu-ma la Alastor cum isi crease o arma. Nu sunati la politie ca atunci sunt mort, am continuat in timp ce am parat o lovitura de-a sabiei sale pline de ura. Nu vei scapa basma curata, Alastor, l-am avertizat.
-Pentru mine esti ca si mort, imi spuse in timp ce continua sa zambeasca si incepu sa ma loveasca din ce in ce mai rapid cu sabia. Neputand tine pasul, mi-am transformat rapid coasa intr-o sabie si am inceput sa ii parez loviturile. Trecusera deja cinci minute si parca nu mai obosea, obosind eu in schimb. Enervat, am inceput sa dau si eu cateva lovituri, parate cu usurinta de sabia lui. Demonul parea in culmea fericirii cand imi evita prima lovitura.
-Ce s-a intamplat? Ma intreba. Nu mai poti rezista? Si incepu sa rada in hohote. Din ce in ce mai stresat, am incercat sa ma calmez. Transfomandu-mi sabia in pumnale, am inceput sa il atac rapid, dar acesta parea ca stiu ce am de gand sa fac. Nu intelegeam. Cum putea sa imi pareze toate loviturile cu usurinta si sa nu aibe nici macar o zgarietura? Armele ni se incrucisara iar din ele incepura sa iasa scantei.
-ALASTOOOOR! urlasem si impinsesem pumnalele spre el, reusind cumva sa imi misc pumnalul din mana dreapta si sa ii tai costumul in zona abdomenului, facandu-l sa se dea mai in spate.
-Hmmm...nu e rau...pentru un incepator, mi-a zis pe un ton usor impresionat.
-Cum adica incepator?
-Adica pentru un initiat din cadrul Asociatiei, imi zise. Sau nu ai primit scrisoarea? Nu, nu e asta. De primit vad ca ai primit-o. Atunci inseamna ca nu ai confirmat-o deloc asa e?
-Nu te priveste pe tine daca am confirmat-o sau nu, i-am raspuns eu socat. De unde stia de scrisoare?
-Nu ai confirmat-o se vede, zise pe un ton batjocoritor. Daca era sa o confirmi acum eram prins in lanturi de Asociatie. Si cu acestea Alastor isi ridicase sabia cu varful indreptat spre cer si incepu sa o roteasca usor. Din sabie aparura pale mici de vant care se marira pe masura ce isi rotea sabia. Cateva secunde mai tarziu din sabia rotita se creara vartejuri. Atacandu-ma de la distanta aceea, vartejurile fura eliberate dand nastere unei tornade pe care nu puteam deloc sa o blochez. Am auzit urletul vecinilor mei si usa casei lor inchizandu-se. M-am concentrat si am creat un scut, tornada mi-a lovit scutul disparand dupa cinci minute. Oprindu-mi scutul, m-am uitat in directia in care Alastor se aflase cu cateva minute mai inainte. Acum nu mai era. Singurul lucru care atesta existenta lui erau urmele lasate de tepii luminosi. M-am uitat mai atent si am observat ce dezastru am putut lasa in urma luptei mele ridicole cu Alastor. Mai intai m-am dus si l-am lasat pe Edwin in camera lui. Apoi m-am intors in curtea vecinilor si am aranjat-o la fel de frumos cum au facut-o ei. Dupa care m-am dus la ei si le-am sters memoria si i-am facut practic sa creada ca totul a fost doar un vis. Revenind totul la normal m-am dus in camera mea, dar nu inainte de a le da un mesaj lui Zack,Martin si Oliver in care sa le spun sa intre direct fara sa mai bata. Le-am mai spus si faptul ca eram prea obosit de la atata luptat si tot ce puteam face era sa trag un pui de somn.Le-am dat acces liber in toate camerele numai in cea a lui Edwin si a bunicului nu aveau nevoie. Cei trei m-au sunat inapoi sa imi adreseze aceeasi intrebare: Ce lupta? Iar eu prea obosit le-am raspuns ca le spun cand imi revin, adica dupa un pui de somn.

  Partea a doua-Asociatia celor Blestemati




Capitolul I-Revedere
 
Era ultima zi de scoala cand directoarea tinu un discurs total diferit fata de ceilalti ani,dupa parerea celor mari.
-Dragi elevi astazi e ziua cand ne luam ramas bun de la unii elevi si le uram bun venit altora care sunt sigura ca vor fi la fel de puternici ca cei care i-au precedat, zise uitandu-se dintr-o data in directia mea. Tinand cont de evenimentul petrecut in luna Ianuarie as dori sa va spun ca in ciuda faptului ca tavanul scolii a fost daramat in urma acelui cutremur noi tot am reusit sa ducem la bun sfarsit orele de curs celor de la etajul 3 si de la parter. Si tot tinand cont de evenimentul acesta si inca cateva 
as dori sa chem in biroul meu pe elevul din al treilea rand din stanga mea pentru a discuta in particular.
-Care elev? Se trezi unul din dreapta mea sa intrebe.
-Cel cu tricoul verde care sta sprijinit de zid.
O vai! Ala eram eu. Eu purtam un tricou verde. Eu eram in randul al treilea si eu eram sprijinit de zid. Ce facusem oare de am ajuns sa ma cheme directoarea in biroul ei?
 Initial mi-am amintit de ce a spus ea legat de evenimentul din ianuarie, dar care erau celelalte? Nu cred ca avea legaturacu ce s-a intamplat luna trecuta,ca nu stiau decat cateva persoane de lupta mea cu Surorile Paianjen, nu? Asa ca am incercat sa imi amintesc ce facusem in scurtul timp in care am revenit la scoala dupa ce am fost externat. Inchizand ochii, m-am concentrat asupra imaginilor vizuale care faceau parte din amintirile mele.



 Trei imagini se conturasera in fata mea. Prima era cea in care am daramat tavanul de la etajul trei peste Marcus, reusind sa il distrug atunci odata pentru totdeauna. A doua era cea in care femeia paianjen imi tot reprosa faptul ca trebuia sa mor cand m-am intalnit cu Alastor, cu James si Marcus. Si a treia, dar nu cea din urma, era cosmarul pe care l-am avut seara trecuta. Am visat iar bestia, doar ca de data aceasta era inapoi in pestera si dormea. Uitandu-ma mai atent la el, am observat printre aripile care il inconjurau ca un cocon, ca parea complet linistitor felul in care dormea pe acel munte facut din cadavrele decapitate ale oamenilor. Din cate puteam deduce, se parea ca bestia dormea cu genunchii ridicati si capul asezat pe mainile puse pe genunchi pe post de perna. Dintr-o data am auzit o trosnitura, iar aripile bestiei s-au deschis in urmatoarea secunda. Creatura,intinzandu-si mainile casca si se uita la mine ciudat si intr-un mod surprinzator plin de interes.
-Iarasi tu?
 I-am raspuns ca da si ca planul lui a esuat. Pustiul inca era viu.
-Nu e adevarat, imi spuse. Acum e exact unde vreau eu sa fie.
 L-am intrebat ce vrea sa spuna cu asta, dar s-a multumit sa zica doar atat:
-Daca pustiul a ajuns in spital in urma luptei, gandestete cum va fi cand voi trimite o creatura magica extrem de puternica dupa el.
 I-am zis ca pustiul poate deja sa ucida un dragon fara sa se fi chinuie macar.
-Un dragon e un dragon, dar daca trimiti ceva mai fatal, cum ar fi o fantoma, atunci va pieri cu siguranta.
 I-am cerut sa trimita ceva mai puternic dupa el de indata ce va putea.
-Bine, dar mai intai rasplata mea.
 Mi-am intins mainile, iar oamenii decapitati si-au primit capetele inapoi, facand bestia sa zambeasca forte multumitor.


 
 Negasind nici un lucru ciudat in afara tavanului daramat am observat ca tot liceul se uita ciudat la mine. Am inceput sa inaintez, iar cand am ajuns langa directoare am vazut un ranjet malefic pe fata ei.
 Cinci minute mai tarziu eram in biroul ei si ma pregateam sa o intreb ce am facut de am ajuns aici, cand am vazut-o cum inchide usa cu cheia si murmura o incantatie in momentul in care testa clanta sa vada daca e inchisa bine.
-Presupun ca te intrebi de ce te-am adus aici nu-i asa? Ma intreba in clipa in care se aseza pe scaunul ei.
-Pai cam da.
-Ei bine trebuie sa stii ca eu sunt un membru important al Asociatiei celor Blestemati. Deci prin urmare sarcina mea este sa te conving sa alegi intre a arde scrisoarea primita vara trecuta sau a semna contractul urmator, zise in timp ce imi intinse o foaie mica pe care erau scrise frumos urmatoarele cuvinte:
 
 
 



 
 
 Citind de cateva ori acel presupus formular, m-am gandit sa il ard, dar nu am facut-o asa ca l-a rupt in mii de bucatele.
-Noroc ca am anticipat aceasta situate, mi-a zis in timp ce scotea o alta foaie de sub birou pe care mi-o inmana. Nu te las sa pleci pana nu semnezi.
-Si daca nu vreau?
-Atunci,trebuie sa recurg ori la violenta ori la santaj, oricare ai alege, tot afla lumea ce esti tu cu adevarat.
-Si cum crezi ca voi semna un contract prin care accept fara sa fiu obligat sau santajat? I-am zis in timp ce am scos telefonul si am dat pe recorder, prefacandu-ma mirat in acelasi timp mirat si tastand un mesaj la nimereala.
-Tu chiar ma crezi atat de proasta? Chiar crezi ca nu stiu ce pui la cale? Ma intreba in momentul in care mi-am bagat telefonul inapoi in buzunar. Stiu totul despre tine. Stiu cu cine te-ai luptat pana acum, stiu ce ati vorbit la toate intrunirile inca de cand ai primit scrisoarea, incepu ea pe un ton iritat. Fii atent, daca nu nu accepti in clipa asta si nu semnezi, atunci le voi arata tuturor de ce esti in stare si atunci va trebui sa te ascunzi pana vei muri sau vei fi uitat de toti si toate.
-Da, asta sau voi suporta consecintele pana ma va ruga Alucard in persoana sa ma alatur ca sa ii pot spune nu in fata, mi-a scapat dintr-o data.
-Prostule, habar n-ai despre ce vorbesti acolo. Semneaza!
-Nu, i-am zis calm.
-Semneaza!
-Nu, i-am zis tot la fel de calm.
-Semneaza odata, zise plina de furie.
-Nu si nu va ramane, i-am zs si m-am ridicat de pe scaun.
  M-am indreptat spre usa si am constatat ca era inchisa. Uitasem ca incuiase usa cu cheia si probabil ca si acel farmec avea rolul lui in inchiderea usii.
-Ti-am zis ca nu pleci pana nu semnezi, imi spuse directoarea din spatele meu.
-Si eu ti-am zis ca nu o fac, i-am replicat in timp ce am creat o sfera rosie care topi clanta la propriu si imi permise sa ies din biroul directoarei.
 Ajuns langa prietenii mei, i-am rugat sa mergem acasa ca trebuie sa vorbim. Intrand in metrou mi-am conectat castile la telefon si i-am pus sa asculte conversatia avuta in biroul directoarei. Ce trei erau surprinsi si tot ce au putut sa imi zica a fost ca nu e de bine. Daca au ascultat tot ce s-a discutat pana acum inseamna ca au aflat si despre existenta lui Martin si Oliver si de faptul ca ei au puteri magice. In sfarsit am ajuns acasa si tocmai ma indreptam spre camera lui Edwin cand am auzit zgomote ciudate venind din camera bunicului. Speriat ca cineva a intrat in casa mi-am creat un pumnal si m-am indreptat spre camera bunicului. Ridicandu-mi piciorul drept am spart  usa complet lasand o gramada de praf in urma ei. Cand praful se mai lasa am vazut ca sase siluete aveau armele scoase. Printre ele era Edwin care isi crease o sabie argintie si bunicul care isi tinea in maini, coasa lui maiestuoasa. Ceilalti patru erau niste copii de varsa mea. Doi baieti si doua fete. Cei patru copii aveau pumnale exact ca ale mele doar ca acestea aveau incrustate pe lama literele N, S, E, V. Uitandu-ma mai atent am vazut ca toata familia era inapoi acasa. Fericit de aceasta revedere singurul lucru pe care l-am facut era sa lesin.
 Cateva minute mai tarziu cand mi-am revenit, i-am imbratisat pe toti cei din preajma mea inclusiv pe cei patru copii pe care nu ii cunosteam deloc. Alte cateva minute mai taziu le-am spus ce se intamplase in interiorul undei precum si intamplarea din spital. Peste un sfert de ora mai tarziu am ajuns in sfarsit la partea in care eram in biroul directoarei si ca sa fac o pauza le-am aratat inregistrarea facuta.
 Bunicul enervat la culme se hotari sa ia legatura cu Alucard si sa o distruga pe directoare dupa aceea, dar eu il oprisem din a face aceste doua lucruri spunand urmatoarele:
-Las-o bunicule ca am adus-o unde vroiam.
-Si anume?
-Ea nervoasa o sa incerce sa il convinga pe Alucard sa vina aici sa discute personal cu mine, zisesem. Asa ca ma voi lupta cu el pentru locul meu din Asociatie.
-Nu te lupta cu el. Ti-am zis deja ca e foarte puternic si ca nici bunica ta nu a reusit sa il invinga.
-Are dreptate, zise unul din copii. A te bate cu van Hellsing e ca si cum te-ai bate cu moartea, adica nu ai sanse deloc sa invingi, ci in schimb sa mori cu rusine.
-Poate ca asa o fi, dar cineva trebuie sa stie...
-Care este stilul lui de lupta? Ma completa una dintre fete. Regret copile, dar toti cei care au luptat cu el sunt morti, iar cei care au privit luptele lui li s-a sters memoria. Inclusiv cea a bunicului tau si numai daca cineva il va omori, atunci isi vor recupera amintirile. Acum poti sa vii in centru te rog? Ma intreba pe un ton care imi placu foarte mult.
-Ok...i-am zis si m-am dus in centrul cercului creat din fotolii.
 In secunda urmatoare am observat ca cei patru copii m-au inconjurat si incepeau sa vorbeasca unul cu altul de parca eram invizibil.
-Credeti ca el este? Spuse fata care ma ruga sa vin in centrul cercului.
-Nu stiu exact. Nu stiu de ce, dar nu pot sa ii vad sufletul deloc, zise baiatul din fata mea.
-Eu cred ca el este, zise cealalta fata care se afla  in stanga mea.
-Pai atunci hai sa indeplinim Profetia si sa il antrenam daca tot suntem aici, zise baiatul din spatele meu. Si acum ca am aflat cine este el cu adevarat ar cam trebui sa ne prezentam. Eu sunt Kai, iar acestia sunt prietenii mei: Daniel, Valerie si Susan. In lumea magica suntem cunoscuti ca Oamenii Nordului, Sudului, Estului si Vestului.
-Deci voi sunteti de fapt adevaratul motiv pentru care a plecat familia mea.
-Exact, zise Valerie pe un ton vesel. Si acum cand stim toti patru ca tu esti cel de care zice Profetia e timpul sa iti incepi antrenamentele. Intrebari?
-Da. Ce e cu aceasta profetie?
 Copii nu au mai stat pe ganduri si si-au intins mainile spre mine, iar in urmatoarea secunda o voce se facu auzita in capul meu. Cuvintele spuse de aceasta voce luau forma unei poezii care suna cam asa:
 
Cand demonul va aparea,
Doar un baiat il va putea vedea
In pestera lui plina de moarte si cadavre
Unde va muri de cateva ori pana il va bate
 
El va fi singurul care va ramane in picioare 
Si tot el va fi cel care va muri 
Odata cu cel mai mare dusman, 
Profetia indeplinita exact va fi
Si de nimeni impiedicata nu va fi
 
 Auzind profetia am simtit ca lesin in urmatoarea clipa, dar am rezistat. Eram de-a dreptul socat ce am aflat cu doar cateva secunde inainte si va spun dragi prieteni ca si acum cand va scriu aceste cuvinte simt cum descoperirea aceasta ma face sa lesin. In orce caz sa revenim la subiect.
 Copiii uitandu-se la mine m-au intrebat daca sunt bine. Probabil ca ma inalbisem deja la fata. Raspunzandu-le ca sunt cat se poate de bine, am observat ca Susan se uita foarte suspicios la mine de parca stia deja ce se intamplase. Indreptandu-ma spre cel mai apropiat fotoliu m-a asezat linistit si mi-am tras sufletul. Ma simteam de parca alergase 200 de km la un maraton pe care l-as fi pierdut cu siguranta. Cand am inceput sa ma simt mai bine mi-am cerut scuze si m-am dus in camera mea sa reflectez asupra celor intamplate.
-Maine vreau sa fi in curtea din spate pentru antrenamentele tale la ora 9 fix, l-am auzit pe bunicul atentionandu-ma.
 Am ajuns in camera mea si mi-am pus castile in urechi. Punand melodia"Ploile nu vin" de la Alternosfera am incercat sa ma gandesc la cele intamplate azi, dar nereusind sa imi ordonez gandurile am inchis ochii si o imagine se contura in fata mea. Vazand iar creatura m-am temut putin, dar vazundu-ma imi zambi si imi zise ca planul e aproape gata. Fericit am inceput sa sar de bucurie.
-Stai linistit ca planul asta e mai bun decat celalalt.
 Inca in culmea fericirii i-am umplut pestera cu atat de multe capete umane, cat se poata satura de el o viata intreaga. Demonul zambind si salivand imi spuse sa il las in pace sa isi savureze masa de seara. 
 
 In momentul in care Thanatos imi ceru sa il las in pace un bufnit se facu auzit prin castile mele. Am deschis rapid ochii si mi-am dat jos castile. Ce? Deja era noua dimineata? Dar e imposibil sa dorm atat de mult. Ascultand mai bine am auzit dintr-o data vocea bunicului urland si o bufnitura. Apoi vocea lui Edwin intreband ce face atacatorul aici. Dumnezeule cine era ala sau aia de a reusit sa intre in casa si cum de il sau o cunostea Edwin? De abia ce imi pusesem ultima intrebare cand atacatorul il impinse pe Edwin prin usa camerei mele lovindu-l astfel de peretele de langa patul meu. In fata usii era un barbat cu pielea alba ca laptele si cu un par rosu ca cel mai arzator foc din Iad vazut vreodata, iar ochii sai erau atat de verzi incat ma simteam de parca eram pe o pajiste frumoasa si plina de calm.  Mi se parea cunoscut, dar cum? Si tot incercand sa imi aduc aminte mi-am dat seama cine era. Era chiar Alucard van Hellsing
-Deci ai vrut sa ne batem, pustiule? Ma intreba cu o voce ragusita si cu un zambet batjocoritor pe fata. Nu ai auzit pana acum cat de puternic sunt?
-Sincer sa fiu nu imi pasa, i-am raspuns pe acelasi ton in timp ce mi-am creat o sabie. Daca ma vrei atunci trebuie sa ma invingi, i-am mai zis sarind din pat in acelasi timp. Acesta fusese atat de rapid incat chiar nu mi-am dat seama cand a reusit sa isi creeze o sabie, sa o pareze pe a mea si sa ma arunce drept in podea tinandu-mi sabia in zona gatului. 
-Vai vai vai si eu care creadeam ca esti mai puternic de atat imi spuse el zambind. Oricum ar fi se stia rezultatul. Si acum sa mergem ca avem multa treaba de facut, continua el luandu-si sabia de la gatul meu. 
 Ascultandu-i sfatul m-am ridicat in picioare si am inceput sa merg usor in urma lui. Se pare ca in cele din urma am fost prea increzut sa cred ca pot sa il inving pe Alucard. Am coborat incet scarile si am vazut ca cei patru noi prieten erau intinsi pe ele. Jos in capul lor era intins bunicul iar ceva mai incolo ceilalti membri rezemati frumos de perete. Uitandu-ma la usa am vazut ca era deja deschisa. Am iesit impreuna cu Alucard pe ea iar dupa ce facusem cativa metri m-am uitat in spate sa imi iau adio odata pentru totdeauna de la casa in care am locuit atatia ani precum si de la cei pe care i-am iubit si au locuit si vor locui mereu in casa aceea. “Poate ca ii voi mai vedea o data”, imi spusesem in gand in timp ce Alucard imi spusese ca pot sa aleg daca vin de bunavoie sau nu cu el in Asociatie.

-Ai castigat pe drept si eu nu pot sa imi incalc cuvantul deci acum nu am de ales decat sa vin cu tine in Asociatie, i-am spus pe un ton trist gandindu-ma la decizia pe care am facut-o.

foarte bun acest capitol,ai reusit sa ma surprinzi din nou,continua tot asa astept cu nerabdare acest capitol.

In acest mirobolant post iti voi explica marile greseli pe care tu continui sa le faci de la un capitol la altul. 

In primul si in primul rand tin sa-ti precizez ca ai un stil foarte neingrijit de a scrie. In loc sa scrii un dialog plictisitor si neatractiv si foarte lung, am uitat sa precizez foarte lung si uneori nefolositor poti conspecta totul folosindu-te de vorbirea indirecta. Muult prea multe lini de dialog spurara vazul. E mult mai placut asa pentru toti, crede-ma. Atunci cand un personaj de-al tau "povesteste" ceva trebuie sa-o faca cu stil. Ok, stiu ca a sunat oarecum ciudat dar vei vedea tu. Adica, trebuie sa ii dai acel aer de poveste. Imagineaza-ti ca acel personaj care povesteste acea poveste stiu, m-am repetat este un bunic. Si pentru ca este un bunic trebuie sa aiba acel aer de poveste, stii ce zic? Tu cand redactezi o poveste pentru acel personaj o faci prea fada. "Si s-a dus acolo, si a facut aia, si asa a salvat lumea, blah blah". Nu, trebuie sa aibe acel ceva care sa incante cititorul. In cazu tau, avand in vedere ca tu aveai in prim pland Binele si Raul sub foarma a ceva, trebuie sa-i dai acel aer mititc. 
Modul in care redactezi lasa de dorit si punepe fuga cititorul. Adica, serios. Tu scrii ceva in genul "Si am mers acolo, si am facut aia, si a venit ala si m-am batut cu el, si am  castigat, si am ajuns acasa blah blah". Pui personajul intr-o rutina interminabila iar asa este foarte deranjant intr-un text. "Acopera" rutina cu ganduri, sentimente, trairi. In loc sa povestesti cum George si-a facut doua oua mai bine ai spune ce are el in minte, ce simte. Tu nu prezinti o rutina, tu prezinti povestea unui baiat. Ai un stil foarte dezordonat iar asta nu este bine. Trebuie sa-l pui la punct exersand mai mult. Scrie fragmente scurte, amintiri, one shot-uri, povesti, orice vrei tu in timpul liber si vei vedea ca (cacofonie) cu timpul, scrierea ta se va imbunatati considerabil iar ideile vor curge cu o fluiditate de invidiat. Nu ai ce face? Scrie! 
Despre idee nu pot sune decat ca este una interesanta insa felul in care scri o "compenseaza". Poti avea tu cea mai cea idee, daca scri dezordonat, nu faci o descriere frumoasa si folosesti un dialog prea mult si neatractiv, ideea ta este echivalenta cu nimic.

Te rog, revizuie-ti modul de a scrie si revino cu un next pe masura asteptarilor. Sper ca vei intelege ceea ce eu ti-am scris si ca vei aplica pe text. Ceao.